Rezistenţa culturală

După extinderea Uniunii Europene spre Est, Tratatul de la Lisabona a devenit absolut necessari pentru sporirea capacităţii de negociere a Uniunii Europene, consideră STUTTGARTER ZEITUNG care scrie că secretul succesului acestui tratat constă în faptul că el asigură suveranitatea statelor naţionale dar dezvoltă totodată şi o identitate europeană aparte. Visul Statelor Unite ale Europei este încă departe, dar în pofida tuturor carenţelor, ceea ce devine realitate sub ochii noştri, este ceva unic în istoria omenirii.

TAGESSPIEGEL din Berlin este mai sceptic şi atrage atenţia că rezultatul referendumului din Irlanda asupra Tratatului de la Lisabona ar putea fi negativ.

După ratificarea Tratatului fără dezbatere publică sau Referendum, în condiţiile în care danezii şi-au pierdut încrederea în politicienii lor şi în proiectul european, entuziasmul nu poate fi prea mare, dar măcar totul poate fi luat de la capăt, atrage atenţia JYLANDS-POSTEN din Copenhaga dub titlul: ”Tratatul Uniunii Europene ratificat sub o etichetă falsă”.

Scandalul stârnit în Germania de supravegherea de către BND a unei ziariste de la revista DER SPIEGEL este comentat de LEIPZIEGER VOLKSZEITUNG care scrie că a venit timpul ca Parlamentul să-şi fortifice poziţia contra impresiei serviciilor secrete că ar fi de fapt state în stat, reuşind să facă ceea ce cred, în dispreţul controlorilor politici cu legitimaţie de serviciu.

Omenirea nu devine mai înţeleaptă, remarcă la Budapesta NEPSZABADSAG cu privire la criza preţurilor în creştere la alimente. Înainte răzbaoiele, epidemiile şi foametea restabileau echilibrul zdruncinat. După fiecare criză se spera că omenirea se va înţelepţi şi că progresul tehnic va putea să asigure tuturor un trai decent. Astăzi suntem din nou confruntaţi cu pericolul foametei din cauza egoismului celor care joacă totul pe cartea victoriei în competţtia economică mondială.

Sub titlul “Rezistenţă culturală”, NEUE ZÜRICHER ZEITUNG publică un articol semnat de scriitorul orginar din România, Richard Wagner la moartea Monicăi Lovinescu în care evidenţiază rolul de critic neobosit şi neânduplecat al regimului comunist şi de papesă a literaturii. Monica Lovinescu este cea care a avertizat mereu faţă de necesitatea păstrării în condiţiile dictaturii comuniste a onestităţii culturale, devenind vocea “rezistenţei prin puterea cuvântului”.