Riscul unei clauze de salvgardare

Raportul lasă chestiunea clauzei deschisă şi se poate înţelege că totul depinde, teoretic, de evoluţia lucrurilor din ţară. Se cunosc însă multe fapte, care arată că, la Bucureşti, se manifestă mai curînd o opoziţie faţă de obiectivele Comisiei Europene.

Un aspect care nu poate fi expediat printre glumele politice inocente este adagiul la Codul penal, care pedepseşte difuzarea de informaţii false. Or, autorul acestui adagiu, deputatul PSD, Eugen Nicolicea, sau preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Sergiu Andon, au explicat că ei au vizat-o pe Monica Macovei, care ar fi trimis cu regularitate la Bruxelles informaţii false, pe baza cărora, iată, Comisia a redactat acum un raport nefavorabil. Aşadar nu mai este un secret că majoritatea guvernamentală nu recunoaşte integral justeţea criticilor din Raport. Este un aspect esenţial, pentru că de aici vor decurge tentativele ulterioare de a eluda obiectivele pe care Raportul Comisiei le stabileşte.

Unul din obiective este punerea în funcţiune a unui organism care să controleze averile şi conflictele de interese. Dar cine mai poate crede că Agenţia de Integritate va deveni funcţională cîtă vreme doi ani de zile majoritatea parlamentară s-a luptat să adopte o formă inofensivă, iar apoi încă un an a fost pierdut cu pregătiri organizatorice?

Un alt obiectiv se referă la “continuarea realizării unor anchete profesioniste și imparțiale în cazul sesizărilor de corupție la nivel înalt”. Comisia constată că DNA îşi face datoria, dar şi faptul că instanţele trimit cu regularitate dosarele înapoi la Parchet. Or, acest lucru nu poate fi remediat uşor de vreme ce există un lanţ al complicităţilor, care porneşte de la Înalta Curte, trece pe la Curtea Constituţională şi CSM şi se încheie, atunci cînd este cazul, la Parlament. Preşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, de exemplu, a somat parchetele să-i trimită actele pentru ridicarea imunităţii lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea, deşi exista un aviz al preşedintelui Traian Băsescu.

Raportul Comisiei recomandă destul de apăsat politicienilor să lase parchetele să lucreze. Dar sînt notorii încercările de schimbare a regulilor după care sînt numiţi şi revocaţi procurorii. A existat o iniţiativă legislativă a lui Sergiu Andon, deputat conservator, care a fost respinsă, dar care a fost dublată imediat de o alta a senatorului UDMR Frunda Gyorgy care a trecut de Camera Deputaţilor şi a ajuns în Senat. Încercarea inabilă a lui Tudor Chiuariu de a destitui un sef de secţie de la DNA a fost, se pare, doar o manifestare neinspirată de nerăbdare.

În sfîrşit Raportul stabileşte ca obiectiv important “consolidarea capacității și răspunderii Consiliului Superior al Magistraturii.”

Dar după alegerea recentă a judecătoarei Lidia Bărbulescu ca preşedintă a CSM lucrurile au dat înapoi. Lidia Bărbulescu a părut să fie preocupată în primul rînd de protejarea propriei imagini şi a unor magistraţi cu trecut controversat. S-a văzut acest lucru şi din satisfacţia cu care Lidia Bărbulescu a salutat decizia Curţii Constituţionale privitoare la dosarele de Securitate. Or, se ştie că că doi dintre membrii CSM au avut probleme cu acele dosare.

Iată aşadar destule indicii care vorbesc despre fondul conservator din politica românească şi despre ampla rezistenţă la reformă. Dacă activarea clauzei ar fi exclusiv o decizie tehnică, atunci ar exista foarte multe motive ca ea să fie luată.