România de pe cealaltă planetă

Sub bagheta lui „Felix” şi cu concursul opoziţiei postcomuniste şcolite la cursurile de dezinformare ale securităţii ceauşiste, sfera politică dîmboviţeană a fost propulsată pe cu totul altă planetă decît pămîntul occidentalilor şi românilor cinstiţi.

Sfera politică dîmboviţeană trăieşte de la o vreme în delirul suspendării pe motive închipuite a preşedintelui Băsescu. La sporirea febrei acestei demiteri din funcţia supreme, pricinuite de virusul care a devastat osatura morală a PNL, a contribuit şi moţiunea depusă împotriva Monicăi Macovei de arcul extremist căruia, spre a-şi păstra scaunul, i s-a alăturat, în campania contra lui Băsescu, premierul liberal al României.

Moţiunea conservatorilor

Titlul acestei moţiuni aminteşte fatal de PUR. Pe cît de pură, etic, e formaţiunea ce şi-a zis conservatoare, pe atît este de limpede, semantic, şi denumirea noii moţiuni simple. I s-a spus „Minciuna - adevărul justiţiei Macovei”. Încercînd, în doar 4 cuvinte, să corupă, într-o fumigenă perfectă a minciunii, adevărul despre prestaţia ministrului justiţiei pomposul titlu trimite nu doar la Brînzovenescu.

Moţiunea aminteşte şi de academia care a născut laboratoarele de propagandă ale PC-ului condus de Felix, în speţă departamentele de dezinformare ale epocii de aur, la cursurile cărora s-au şcolit parlamentarii PSD şi PRM. Semnatarii moţiunii afirmă că Monica Macovei s-ar fi eschivat chipurile „de la înfăptuirea reformei justiţiei”; că n-ar fi avut „un program spre a o înfăptui”; ba chiar că ar fi „abandonat-o total”.

Macovei şi performanţele sale

Contrariul acestor aserţiuni este curatul adevăr. Nu incompetenţa ameninţă s-o coste funcţia pe Monica Macovei. Ci dimpotrivă, destoinicia ei. Au apreciat-o americanii, al căror ambasador la Bucureşti s-a întîlnit simbolic în chiar ziua depunerii moţiunii cu Monica Macovei, spre a saluta modul în care ministrul s-a achitat de datoria de a conduce ostitlităţile în lupta pentru refoma sistemului judiciar, de a combate corupţia şi crima organizată.

Au elogiat-o în repetate declaraţii oficialităţile europene înaintea aprobării aderării României la UE. Aceiaşi pricepere indiscutabilă a reieşit din raportul Comisiei Europene care a justificat integrarea Bucureştiilor, salutînd eforturile reformiste ale Monicăi Macovei şi mai cu seamă eficienţa fără precedent imprimată de ea justiţiei româneşti.

Ilogicul şi moştenirea istorică

E vorba, să nu uităm, de justiţia menţinută de sistemul iliescian în lesa comenzii politice a unei elite conducătoare corupte pînă în măduva oaselor. Că această justiţie continuă să şchioapete penibil îndărătul celor din statele de drept occidentale e perfect adevărat. Dar cît de mult i se datorează acest lucru ministrului justiţiei? Cam tot atît cît i se poate imputa doctorului coma unui pacient alcoolic operat de ciroză, care, abia trezit din agonie, goleşte cu sete o sticlă de spirt medicinal.

Dar toate aceste elogii şi constatări de fapt nu sunt valabile decît dacă pe Terra domnesc o logică şi o etică universală. Dacă nu, de ce să nu se încerce mutarea României pe o planetă din cu totul altă galaxie? Pentru a-şi lărgi susţinerea politică, Felix von Crescent-Dunărea, marele prinţ al pompării de valută în sistemul Ceauşescu şi în propriile buzunare, a depistat rapid ce şi mai cu seamă cine-i supără pe colegii săi postcomunişti din parlament.

Reforma morală

In cauză e reforma morală, iniţiată de Băsescu prin deschiderea arhivelor securităţii, condamnarea comunismului şi insistenţa sa asupra respectării legalităţii şi a departajării sferei politice de economie. Din pricina şantajului prin intermediul dosarelor şi a căpătuirii prin manevre ilegale a foştilor activişti rămaşi direct sau indirect la pîrghiile puterii politice toate cele trei deziderate ale preşedintelui sunt intercorelate şi interdependente.

Această reformă morală e situată, fireşte, la baza celei din justiţie, care nu-şi merită numele cîtă vreme nu apucă minotarul de coarne şi nu curăţă labirintul românesc de monstrul corupţiei din chiar centrul său. Fiindcă minotaurul nu s-a mulţumit să devalizeze ţara, ci îi devoră sistematic încercările de a evolua spre normalitatea unei democraţii autentice şi consistenţa unui stat de drept adevărat.

Reforma ar distruge privilegiile politcienilor

România baronilor locali şi naţionali n-avea cum să nu înţeleagă corelaţia strînsă dintre reforma justiţiei iniţiată de Monica Macovei şi cea dorită de electoratul preşedintelui şi al alianţei D.A. Fiindcă, odată înfăptuită printr-o agenţie de integritate demnă de acest nume, reforma ar frînge implacabil gîtul mafiei politico-economico-mediatice, aflate încă, instituţional, la putere prin intermediul majorităţii parlamentare, a magnaţilor şi televiziunilor aliate.

Incît nu este uimitor că Voiculescu şi-a lansat mai de mult, prin propriile antene, agresiunea împotriva ministrului justiţiei, proferînd, cot la cot cu înfierările antiprezidenţiale, acuzaţii neacoperite la adresa carierei Monicăi Macovei.

A-i expedia pe amîndoi din scenă pe modelul demiterii experţilor competenţi din cabinetul format după scrutinul din 2004 e opţiunea firească pentru lumea din care fac parte profitorii, fiii şi nepoţii epocii de aur prelungite de Iliescu, Văcăroiu şi Năstase.

Voinţa poporului este ignorată în continuare

Nici faptul că postcomuniştii, securiştii, informatorii lor şi oligarhia pe care au creat-o n-au interesul ca România să-şi consolideze instituţional democraţia nu e de mirare. De aici decurge şi sistematica demontare, de către extremişti şi stînga pesedistă a legitimităţii forului legislativ, instituţia teoretic cheie a oricărei democraţii, care în România joacă însă, din ce în ce mai clar în tabăra adversă.

Dacă parlamentul are menirea să reprezinte naţiunea, voinţa exprimată prin alegeri de popor e supusă, iată, unui viol repetat. Uluitor e doar că PNL-ul, indiferent cum se va compota în parlament sau cabinet faţă de Macovei s-a prins sinucigaş în hora extremistă, acceptînd ideea mutării României pe alt corp ceresc. Unul scutit de bunăseamă de „neajunsurile” libertăţii şi deci şi de rigorile liberalismului pur-sînge.