România: diplomația tăcerii și anvergura jocului

Câteva idei puse în practică de oficialii români încep deja să funcționeze, iar din ceea ce se întâmplă, rezultă că una dintre cele mai importante priorități ale țării este Republica Moldova și împingerea ei mai spre Vest, în ciuda rezistenței geografice, culturale și istorice care există între granițele sale. România știe că nu poate ajuta în mod direct mica republică în cazul în care conflictul generat de invazia rusă în Ucraina se extinde până în Transnistria sau mai departe, dar poate schimba atitudini și cochetării ale unora cu Moscova. Bucureștiul a înțeles că politica pro-europeană de la Chișinău trebuie să primească ajutor financiar cât mai curând pentru a feri populația de criza economică instalată deja, dar și de propaganda puternică a Kremlinului, care continuă să se facă prin canalele de televiziune moscovite și prin trusturile de presă pro-ruse.

Pentru prima dată, România reușește să facă un consorțiu de state care să trimită bani și logistică la Chișinău. La finele săptămânii trecute, Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova a reunit la București oficiali din circa 35 de state posibil donatoare și a obținut pentru început 600 de milioane de euro. E a doua întâlnire, după cea de la Berlin din luna aprilie, iar acest mecanism îi are ca inițiatori, pe lângă România, pe Franța și Germania.

Șefa diplomației de la Berlin, Annalena Baerbock a venit cu această ocazie în capitala României și a promis susținerea pentru Spațiul Schengen, cu toate că ultimul raport al Comisiei Europene sugerează că justiția e deficitară, iar libertatea presei se află în mare dificultate.

Pe fondul războiului, transportul de marfă care trece prin România dinspre și spre Vest este îngreunat de controlul de vamă de la granița cu Ungaria. Când țara va deveni parte a Spațiului de Liberă Circulație, punctul de control româno-ungar va deveni simbolic, în schimb România își va asuma paza frontierei estice a UE. Există, deci, o necesitate imperioasă de a extinde Zona Schengen. În subsidiar, ministra germană a sugerat și posibile investiții care să vină în ajutorul exportului de cereale ucrainene: „În Ucraina, se află, 18 milioane de tone de grâu pe care le așteaptă urgent oamenii din Africa și din Asia. Pe Dunăre și prin portul din Constanța pot trece anul aceste două milioane de tone de grâu din Ucraina. Nu este cantitatea totală, dar este o parte importantă pentru că fiecare tonă contează. Lucrăm împreună pentru a crește capacitățile din Constanța”.

Silozurile de cereale sunt deja pline, iar recolta românească aproape că nu mai are loc. Polonezii care se află într-o situație similară le-au cerut americanilor sprijin. Pentru România va interveni Germania, după cum a sugerat Annalena Baerbock. Poate că Bucureștiul negociază, deja, cu mai multe capitale, fără zgomot pentru a-și lărgi spațiile de depozitare a grânelor și infrastructura aferentă, investiții care i-ar rămâne României după ce se termină războiul.

Diplomația tăcută cu efect întârziat pare să funcționeze din ce în ce mai bine, iar Bucureștiul încearcă să se transforme într-un fel de centru continental al periferiei estice. Klaus Iohannis a fost la Kiev împreună cu președintele francez, Emmanuel Macron, cu Olaf Scholz, cancelarul german și cu premierul italian Mario Draghi. Nimeni nu a înțeles atunci ce rol are președintele român lângă liderii celor trei puteri fondatoare ale UE. Poate că, dincolo de susținerea Ucrainei, cei patru au discutat planuri pe termen mai lung, în care România să fie ajutată să se profileze mai bine, inclusiv în pârghiile pe care Bucureștiul le tot construiește pentru a aduce R. Moldova mai aproape. Influența României în mica republică de peste Prut a crescut mult și constant în ultimul an, în afara propagandei unioniste, atât de folositoare rușilor, arătându-le moldovenilor că salvarea poate veni mai repede din Vest, decât din Est.

Bucureștiul are ocazia să facă jocuri mari la Marea Neagră și în regiune. Nu e clar cât de bine știe să mute piesele pentru a fi în avantaj, poate că, în continuare, totul se face pe dedesubt, la fel ca ajutorul foarte eficient dat Kievului. În acordul pe care îl discută, însă, Rusia, Ucraina și Turcia pentru permiterea cargourilor ucrainene cu cereale să treacă prin Marea Neagră, România e deocamdată absentă, cu toate că vasele pline cu grâu vor traversa apele teritoriale ale țării, dacă părțile vor ajunge la un compromis comun.

Poate că, e din nou o tăcere cu efecte întârziate. În fond, România se poziționează atât de bine pe hartă, pentru că pune în aplicare tactici bine gândite la Washington și uneori chiar la Paris sau la Berlin. Dacă țara ar fi lăsată în voia lui Nicolae Ciucă, a lui Marcel Ciolacu și a celor care îi ghidează din umbră cu interesele și vulnerabilitățile lor, acul busolei n-ar mai fi la fel de stabil pe direcția Vest.