România, Moldova şi fostele republici sovietice, între vest şi o gaură neagră

Minţiţi sistematic, dezinformaţi şi momiţi sistematic cu naţionalism pe cât de vitriolic, pe atât de ieftin, mulţi cred în România, sau în Republica Moldova că problema lor ar fi una de tip naţional.

În urma diversiunilor şi propagandei din ultimii ani, unii se tem de ruşi, când ar trebui să-i înspământe Putin. Altora le e frică de români, deşi ar trebui să-i înspăimânte doar extremiştii care tind la Bucureşti să calce pe cadavre ca să ajungă la putere.

La rândul lui, Victor Ponta, alături de oamenii săi, îşi bate joc, prin şovinism şi fundamentalism, de cele mai sfinte principii social-democrate, în numele cărora conduce partidul guvernamental, atacând-ul la baionetă, ca alogen, pe contracandidatul liberal la preşedinţia României.

Obiectul disputei: libertatea, independenţa autentică, statul de drept

Miza însă, nu doar în România, ci şi în fostele republici sovietice care n-au avut norocul să ajungă să facă parte din NATO şi UE, nu e atât afirmarea naţională, cât ceea ce face posibilă independenţa veritabilă şi suveranitatea reală, în speţă egalitatea oamenilor în faţa legii. E justiţia. E lupta împotriva corupţiei. E democraţia liberală. E statul de drept, ameninţat de putinizare, de oligarhi, de corupţie, de expansionismul agresiv al Moscovei. Pentru ele se dă lupta.

Pe moment, gruzinii par s-o fi pierdut. În Georgia o serie de demnitari guvernamentali pro-europeni au fost debarcaţi de premierul pro-rus, Irakli Garibaşvili, ori au demisionat, avertizând că Tbilisi se îndreaptă către dictatură. Înfricoşată de ameninţările la adresa cursului pro-occidental al Georgiei, şefa diplomaţiei gruzine, Maia Panjikidze, s-a văzut nevoită să arunce prosopul.

Cazul gruzin

Anterior se produsese demiterea ministrului georgian al apărării, Irakli Alassania, şi el un adept al integrării euro-atlantice a ţării sale, care-i reproşase premierului că pune în pericol proiectul orientării spre vest. Criza politică se declanşase marţi, după un tipar frecvent utilizat în ţările cu democraţii fragile sau defecte, aflate la cheremul unor oligarhi obedienţi Kremlinului.

O serie de funcţionari publici de rang înalt din ministerul apărării fuseseră arestaţi pe acuze de corupţie, calificate însă drept „motive politice” de către ministrul apărării. În reacţie, ministrul se văzuse dat afară. În fine, după decizia şefei diplomaţiei georgiene de a părăsi cabinetul şi-a dat demisia şi ministrul integrării euro-atalantice, Aleksi Petriaşvili, care a avertizat că ţara se îndreaptă spre dictatură.

Semnalele lor de alarmă sunt credibile, chiar dacă demisionarii au făcut parte până acum dintr-un cabinet foarte problematic. Actualul executiv, instalat la putere cu sprijinul Moscovei pentru „Visul georgian”, alianţa de partide care domneşte la Tbilisi, a procedat din capul locului la declanşarea unei campanii de răfuieli împotriva adversarilor politici. Fostul preşedinte de centru-dreapta al statului georgian, Mihail Saakaşvili, e căutat cu mandat de arestare. Expresie a răzbunărilor uzuale în spaţiul ex-sovietic şi ex-comunist, un fost ministru de interne a înfundat şi el puşcăria.

Spre a se înţelege substratul acestor vendete nu e suficient să se trimită la animozităţi personale de genul celor care au tensionat relaţiile dintre premier şi ministrul apărării. Săpându-se la adâncime se va descoperi probabil implicarea lui Bidzina Ivanişvili, oligarhul întemeietor al „Visului georgian”, un multimiliardar care şi-a făcut averea în Rusia. Despre el se afirmă că, deşi favorizează teoretic orientarea spre vest a Georgiei, ar reprezenta de fapt interesele Kremlinului şi un curs pro-rus.

Mâna Moscovei

Cert e că, „după accesul la putere al partidului său, raporturile dintre Moscova şi Tbilisi s-au destins perceptibil", iar Kremlinul "i-a permis companiei aeriene de stat a Rusiei să-şi reia zborurile spre capitala gruzină”, după cum relevă postul naţional de radio german, Deutschlandfunk. Acelaşi post o citează pe Rusudan Tabukaşvili. Politologul gruzin nu exclude eventualitatea ca actuala criză guvernamentală să fie expresia unei volte politice externe.

Lungul braţ al Moscovei şi al celor ce trag spre ea pare a se manifesta plenar şi în Republica Moldova. Cum se explică oare votul fără precedent al basarabenilor pentru Victor Ponta, ştiut fiind că în trecutul apropiat, cetăţenii Republicii au votat mai mereu, masiv, împotriva PSD?

Basarabenii şi votul românesc

Dincolo de regretabila lipsă de campanie efectuată de Klaus Iohannis dincolo de Prut, o explicaţie foarte plauzibilă pentru o victorie complet implauzibilă într-o ţară “în care PSD n-a obţinut niciodată mai mult de 10 la sută” oferă Alex Cozer în publicaţia online "Independent".

Potrivit analizei sale, susţinerea lui Leancă pentru Ponta n-ar fi contat prea mult. Cu atât mai important s-ar fi dovedit votul cetăţenilor Republicii Moldova aduşi cu microbuzele la urne “de către susţinătorii lui Ponta de la Chişinău”. Care ar fi de fapt doar unul.

“Vladimir Plahotniuc îl cheamă, cel care a zburat foarte des până în septembrie 2014 la București, pentru a-și rezolva un dosar privind dubla identitate. În luna septembrie, Plahotniuc a semnat la București un acord de colaborare în perioada electorală între PD și PSD. Din surse de încredere de la București, Plahotniuc i-a promis atunci lui Ponta că va obține la Chișinău cât a obținut Băsescu în scrutinele de până acum. Sigur, Plahotniuc, ca întotdeauna, s-a dat mult mai mare decât este, iar planurile i-au fost date peste cap de activismul românilor adevărați de la Chișinău, care au obținut cetățenie nu doar pentru a ajunge în Europa la muncă".

În fine, în opinia lui Cozer, pentru Plahotniuc “este extrem de important cine va câştiga alegerile…şi va conduce la Bucureşti în următorii 5 ani… În care ar trebui să ne apropiem de UE....Iar orice pas spre UE, ştim bine, este egal cu un pas spre puşcărie al corupţilor de la Chişinău...în fruntea cărora”, potrivit autorului, ar trona „semeţ Plahotniuc”.

Atracţia exercitată de supernova de la răsărit

Or, dacă se barează calea spre occident, ce drum mai rămân oare deschis? Nu cel spre Moscova şi Beijing? "Ne aşteaptă o gaură neagră", declarase zilele trecute, vădit îngrijorat, Emil Hurezeanu, criticând dur, la digi tv, opţiunile politice externe ale lui Victor Ponta, un „lider ce părea modern”. Or, potrivit fostului director al Europei Libere şi al Departamentului Românesc al postului Deutsche Welle , "sunt doi parteneri ai domnului Ponta, care aşteaptă în blockstart-uri şi care-l aşteaptă mai degrabă pe el decât pe domnul Iohannis. Rusia si China”.

Încât e tot mai clar că alegerile româneşti nu pot fi înţelese la adevărata lor dimensiune fără să se ţină cont de Vladimir Putin şi de rezultatul dezastruos al ingerinţelor Moscovei în republicile independentiste ale fostei URSS.

Avertismentul Washingtonului

E util în context să rememorăm şi alerta americană. Potrivit diagnosticului pe cât de amar, pe atât de clar şi fără echivoc al Victoriei Nuland, şefa adjunctă a Departamentului de Stat al SUA, „două cancere, regresul democratic şi corupţia ameninţă visul” europenilor din fostele ţări comuniste eliberate după 1989.

Liderii din regiune, a mai spus ea, „au uitat valorile pe care se bazează NATO şi Uniunea Europeană”, organizaţiile occidentale de care aceşti inşi încearcă să profite, în timp ce fac şi încurajează tot ce detestă vestul liberal şi democratic mai puternic. Încurajează ultranaţionalismul, limitează libertatea presei, căreia îi impun tot felul de restricţii şi demonizează societatea civilă.

Că Nuland a comis eroarea politică de a se exprima diplomatic, fără să-i numească direct pe liderii în culpă, a determinat guvernul Ponta şi pe oamenii de casă ai premierului, gen ministrul justiţiei Cazanciuc ori Dan Şova să se grăbească să arate cu degetul spre vecini şi să-ncerce să se fofileze. Şefa adjunctă a diplomaţiei americane s-ar fi referit chipurile doar la premierul Ungariei, Viktor Orban, nu şi la Victor Ponta, au afirmat ei, deşi Nuland rostise declaraţii similare şi anterior, inclusiv la Bucureşti, unde premierul se ferise s-o întâlnească.

Nu în ultimul rând, înaltul demnitar american subliniase că „o proporţie tot mai mare de oligarhi şi politicieni corupţi care cooperează ...(şi) dincolo de frontierele naţionale sunt dispuşi să se susţină reciproc pentru a-şi menţine influenţa şi a-şi conserva banii ce alimentează acest sistem”.

Or, “un astfel de sistem corupt nu numai că slăbeşte democraţia din interior, însă face o ţară vulnerabilă şi la influenţele din afara graniţelor, care ar dori să exercite o presiune nejustificată asupra politicilor economice, politicilor de stat şi luarea deciziilor. ...Cu alte cuvinte, în multe părţi ale Europei, lupta împotriva corupţiei trebuie să fie o prioritate naţională mare, cu scopul de a apăra democraţia şi suveranitatea unor state".

Ce-i prin urmare de făcut? E de votat. Dar judicios!