”Românii sunt mexicanii Europei”

Dificultatea de a înțelege populismul românesc vine din faptul că nu seamană deloc cu ce se întâmplă în Europa occidentală. În general lumea cade de acord că Partidul Libertății din Olanda condus de Geert Wilders sau Liga Nordului din Italia sunt partide populiste, dar acestea nu își găsesc câtuși de puțin corespondent în România.

Chiar dacă la București toată lumea acuză pe toată lumea de populism, nimic asemănător nu poate fi găsit aici. Un artist tânăr de origine mexicană, tenorul Hector Lopez de la Opera din București, a spus ceva plin de afecțiune empatică, dar care înglobează, totodată, o bună intuiție politică: ”Românii, a spus, el sunt văzuți în Europa occidentală la fel ca mexicanii în SUA”.

Într-adevăr, caracteristica cea mai importantă a migranților români este că ei poartă cu sine întregul bagaj de sentimente și atitudini ale grupurilor sortite stângii. Dar modul în care românii se raportează la Vest, are o legătură strânsă cu structura însăși a societății românești. Intuiția lui Lopez, aruncă o lumină asupra naturii însăși a populismului din România, care seamănă mai curând cu ceea ce se petrece în America latină.

Teoreticianul politic argentinian, Ernesto Laclau, atrăgea atenția că, spre deosebire de Europa, America latină nu a cunoscut alianța dintre liberalism și mișcările de emancipare populară din secolul al XIX-lea, ceea ce a făcut ca mișcările populare sud-americane să adopte poziții antiliberale și mai curând naționaliste. Astăzi, regimul lui Chavez din Venezuela este poate expresia cea mai puternică a acestui populism naţionalist de stânga, care a fost puternic atenuat în restul continentului sud-american.

În România, asistăm de ceva timp la apariția unui partid greu de definit și de încadrat și care cu siguranță că și-ar găsi cele mai mult asemănări cu populismul acesta din America de sud. E vorba de Partidul Poporului−Dan Diaconescu, care în toate sondajele recente de opinie trece drept a treia forță politică a țării. Lumea se întreabă acum dacă va vota ulterior cu Traian Băsescu sau împotriva lui, dar, deocamdată, certă este doar plasarea la stânga și lipsa de respect față de instituțiile liberale ale țării.

Ernesto Laclau explică populismul sud-american prin absența tradițiilor liberale, ceea ce s-ar potrivi, în bună măsură, și societății românești. În perioada modernizării din secolul al XIX-lea, liberalismul românesc a fost politica elitei aristocratice, iar ulterior, în epoca interbelică, mișcările populare au fost violent antiliberale atât în expresie economică cât și ca gândire instituțională.

Se vede așadar că populismul burgheziei mici și provinciale din Olanda, Franța sau alte țări occidentale, nu poate avea nici un corespondent în România, unde Partidul Poporului se adresează prin program săracilor și nedreptățiților. Categoriile sociale care simpatizează cu Dan Diaconescu sunt în bună măsură aceleași care îngroașă rândurile emigrației românești populare. Românii par, într-adevăr, să fie, așa cum spune Hector Lopez, "mexicanii Europei".

Paradoxal pentru politica românească este că populismul de dreapta (care îi este astăzi adversar în Vest) se află la capătul unui drum pe care își propune să-l parcurgă abia de aici înainte: o creștere economică durabilă și apariția unei puternice clase de mijloc. Anti-imigraționismul și antieuropenismul de dreapta din Marea Britanie, Olanda, Danemarca sau alte țări occidentale nu se regăsește în România, unde, în schimb, populismul de stânga se află într-o puternică ascensiune și tinde să bulverseze multe calcule politice.

Într-un sondaj realizat în această luna de CCSB, 12% din respondenți își exprimă intenția de a vota cu PP-DD, iar în alte sondaje, partidul lui Dan Diaconescu a atins 13% sau mai mult. Secretul acestei ascensiuni stă în faptul că USL, principala forță de opoziție, poate da multora impresia că nu se va deosebi foarte mult de PDL cât privește politicile liberale din specia celor convenite cu FMI și Uniunea Europeană.

De altfel, Dan Diaconescu, un mic Chavez dotat cu multă perseverență, o spune explicit și mizează totul pe acest discurs antiliberal și anti-elitist.

Autor: Horațiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu