Romania si mineriadele

Romania n-a alunecat in nenorocirea de la 13-15 iunie printr-o fatalitate, asa cum se abate uneori o catastrofa naturala asupra omului mai mult sau mai putin nevinovat. Ci tara s-a vazut expulzata din familia natiunilor civilizate de o barbarie pe stil cambogian.

Nu e un secret a cui e vina, cine poarta raspunderea acestui cataclism, care a intarziat enorm racordarea Romaniei postcomuniste la modernitatea statelor de drept si democratice in mod neoriginal. Sunt, in context, cat se poate de legitime trimiterile unor observatori avizati la continuitatea generatiilor de lideri socialdemocrati, de la Iliescu Ion la Ponta Victor Viorel, trecand prin parintele spiritual al plagiatorului, Nastase Adrian, cel condamnat pentru coruptie. Vladimir Tismaneanu scotea recent in evidenta ce-i uneste pe cei trei. E, intre altele cinismul si samavolnicia. Pe mine ma frapeaza nu atat foamea lor de putere cat dispretul pentru cerintele si cutumele statului de drept, cuplate cu refuzul de a actiona astfel incat sa se evite prejudicierea grava a imaginii tarii.

Daca regimul Iliescu a evacuat tara din familia natiunilor civilizate, Victor Ponta tinde, refuzand sa demisioneze, in ciuda suspiciunilor penale planand asupra lui, s-o ancoreze in grupul democraturilor postsovietice si alaturi de dictaturi precum cea islamista a presedintelui turc Erdogan.

Atata doar s-a reusit intr-un sfert de veac? Sa nu se fi putut oare mai mult? In mod clar, problema tarii nu e doar inadecvarea serioasa a liderilor ei postcomunisti, care, cu exceptia unor fapte, decizii ori declaratii notabile ale fostului presedinte si a sperantelor investite in actualul sef al statului s-au dovedit , in genere, situati la ani lumina de interesul unei Romanii demne, libere si durabil prospere. Problema e ca proasta guvernare are un regretabil corolar. In cauza e frecventa cu care buna parte din electorat o da rau in bara cand e de pus stampila pe buletinele de vot.

Dar sa blamam aceasta parte a electoratului nu rezolva mai nimic. Absenta unei vointe nationale suficient de clar coagulate si articulate, care sa nu mai permita polarizarea si divizarea artificiala a poporului si nesabuinte electorale documentand lipsa unei decizii generale a societatii in favoarea modernitatii democratice, tine in mod evident de perpetuarea, in forme tot mai subtile si mai eficiente, a manipularilor, in principal televizate. Acestea din urma au constituit pacatul originar al erei postcomuniste. Ele, dimpreuna cu o presa prea putin libera si retele de socializare cu o arie inca prea restransa ii incurajeaza pe Victor Ponta si pe aliatii sai politici din parlament si de aiurea sa creada ca ar putea scapa fara sa dea socoteala pentru fapte altminteri iresponsabile, afectand cumplit statul de drept si prestigiul tarii.

Asa s-a ajuns intr-un cerc vicios. Dezinformarea ii eternizeaza la putere pe liderii si demnitarii inadecvati, care prelungesc agonia perpetuand sistemic si sistematic carentele massmedia. Avem vreo iesire? Un observator lucid precum Mircea Vasilescu de la Dilema Veche recomanda rabdarea si mizatul pe opinia publica. La urma urmei a reusit sa se mobilizeze la 16 noiembrie trecut. Atata doar ca mie, si presupun ca nu sunt singur, mi s-a cam epuizat rabdarea.