1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Romeni non-grata

Vlad Mixich25 iunie 2008

Există în Europa anumite capitale în care limba română este uimitor de prezentă. Din nefericire, în aceleaşi capitale a apărut fenomenul îngrijorător al rasismului.

https://p.dw.com/p/EQQ1
Poliţist "îl convinge" pe un rom să strângă cortul...Imagine: DW

Dimineaţă de vară în metroul din Roma. Ca şi la Bucureşti, trenul a întârziat copios, iar acum călătorii stau ca sardelele bombănind furioşi. Între Anagnina şi Termini sunt 14 staţii şi la fiecare dintre ele se urcă încă cel puţin un cuplu care vorbeşte româneşte.

„EŞTI DISCRIMINAT?”

Au mişcările şi feţele adormite ale muncitorului care pleacă dimineaţa la lucru. Deasupra capetelor tuturor, pe monitoarele publicitare, sclipeşte verde apocaliptic întrebarea: „Simţi că eşti subiectul discriminării rasiale? Sună la telefonul verde”. Anunţul este scris în italiană, engleză, spaniolă, rusă, arabă şi română. În staţia Manzoni, o hârtie lipită de perete ne anunţă că „Sorin face tatuaje”. Ceva mai jos, pe panoul cu harta metroului, o cariocă roşie a scris: ”cazzo romeni”.

CERŞETORII AU DEVENIT MINORITARI

Dintre toate capitalele europene, cetatea eternă este în mod evident cea mai populată cu români. Îi poţi găsi absolut peste tot: închiriind biciclete cu ora lângă villa Borghese, menţinând ordinea pe treptele de la intrarea în San Pietro sau vânzând granita în piaţa Navona. Muncesc cinstit, sunt politicoşi, şi sunt mulţi. Atât de mulţi încât cerşetorul murdar din faţa bisericilor a devenit minoritar. Cu toate acestea, nu e greu să găseşti în Roma grafitti cu „romeni basta”. Frica se numără printre cei mai eficienţi combustibili a manipulării maselor. Iar în Roma electorală, italienii au fost învăţaţi să le fie frică de români.

SEMNAL DE ALARMĂ IGNORAT

Săptămâna trecută, comisarul european Leonard Orban, poate unul dintre cei mai lucizi şi competenţi demnitari români, a atras atenţia asupra gravităţii problemei de imagine pe care o au românii aflaţi în Uniunea Europeană. „Am fost frapat de un deficit de imagine serios pe care România îl are în statele membre” a spus Orban, citat de Mediafax. În opinia sa, această criză trebuie gestionată nu doar la nivel guvernamental, ci de toate autorităţile societăţii româneşti. Comisarul Leonard Orban avertizează astfel în mod subtil că lipsa unor politici coerente de reabilitare a imaginii românilor de peste hotare, va aduce prejudicii serioase nu doar la nivel emoţional ci şi politic.

Scandalul Mailat s-a stins în Italia. Lupta electorală s-a încheiat la Roma. La Bucureşti, autorităţile române nu reuşesc încă să depăşească stadiul declaraţiilor. Victimele acestui nefericit concurs de împrejurări nu sunt nici criminalii şi nici cerşetorii, ci sutele de mii de români care lucrează în Italia. Ei s-au transformat peste noapte din verişorii din Carpaţi în „romeni non-grata”.