1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Rusia forțează intrarea în Republica Moldova

Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău19 martie 2015

Doi dintre realizatorii filmului propagandistic „Crimeea. Drumul spre patrie”, Dmitri Kiseliov și jurnalistul Andrei Kondrașov, au fost declarați persona non grata de către autoritățile din Republica Moldova.

https://p.dw.com/p/1Et8r
Imagine: Reuters/A. Bainozarov

Aceștia urmau să ajungă miercuri, 18 martie, la Chișinău, unde era planificată prezentarea filmului difuzat duminica trecută la postul public de televiziune din Rusia "Rossia 1". În filmul documentar, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a dezvăluit cum l-a evacuat din Ucraina pe ex-președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, în timpul revoltelor de la Kiev și a spus că ar fi fost dispus să „pună armamentul nuclear în alertă” în cazul în care s-ar fi opus rezistență în anexarea Crimeei de către Rusia.

Biroul de Migrație și Azil a decis să-i declare indezirabili pe cei doi cetățeni ruși în urma unei sesizări. Persoanele respective sunt în drept să ceară explicații și să afle motivele pentru care au fost declarați indezirabili în Republica Moldova”, a comunicat ofițerul de presă al Ministerului moldovean de Interne, Alina Merlici.

SIS și Ambasada Rusiei au intervenit

Totodată, Agenția de presă „Noutăți-Moldova” (filială locală a unei agenții rusești), unde urma să fie prezentat miercuri filmul „Crimeea. Drumul spre patrie”, a anulat evenimentul, invocând probleme tehnice. Directorul agenției „Novosti-Moldova”, Vladimir Novosadiuk, a comunicat pentru deschide.md că a fost convocat miercuri dimineață la Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (unde i s-a spus că „prezentarea filmului respectiv în Moldova este nedorită”). Ulterior, Novosadiuk, împreună cu alți jurnaliști, a mers la Ambasada Federației Ruse. Nu se cunosc detalii despre discuțiile purtate acolo.

PL: „Filmul „legitimează” anexarea barbară a Crimeei”

Tot miercuri, deputații liberali din Legislativul de la Chișinău au cerut Ministerului Culturii să nu permită difuzarea controversatului film documentar în cinematografele și la televiziunile din Moldova. Liberalii susțin că „acest documentar este un material de propagandă, realizat la comanda Kremlinului, în încercarea de a legitima anexarea barbară a Crimeei, ruptă de Ucraina în 2014”. (…) „Prin difuzarea acestui film și diseminarea informației de propagandă se atentează puternic la securitatea statului nostru, întrucât de 23 de ani, Federația Rusă ține sub ocupație regiunea de est a Republicii Moldova, iar astfel de materiale de propagandă vin să alimenteze și mai mult anumite sentimente de secesionism și în alte regiuni ale statului. În aceste condiții solicităm să aplicați cu strictețe și responsabilitate prevederile Legii cu privire la cinematografie întru neînregistrarea acestui film în Registrul cinematografic și întru neeliberarea vizei de exploatare a filmului, ceea ce va face imposibilă difuzarea acestuia în cinematografele și la televiziunile din Moldova”, se menționează în demersul liberalilor.

Unul din cei doi realizatori ai filmului, declarați indezirabili în Moldova, a reacționat. Dmitri Kiseliov, cunoscut pentru retorica sa agresivă anti-UE și anti-SUA, a spus că decizia Chișinăului de a-l declara persona non grata este una „improprie Moldovei”: „Refuzul de a cunoaște și de a comunica este o formă modernă de miopie politică”, a declarat Kiseliov. În aprilie 2014, el a fost inclus în lista persoanelor supuse sancțiunilor de către Uniunea Europeană, având interdicție de a intra în UE.

Ținta imediată a Rusiei - Autonomia Găgăuză

Joi, o altă echipă de jurnaliști ruși, de la postul de televiziune „Rossia”, a fost întoarsă de la aeroport de către Poliția de Frontieră a Republicii Moldova. Potrivit redactorului-şef al postului "Rossia 24" (interzis pentru propagandă în Republica Moldova, printr-o decizie a Consiliului Coordonator al Audiovizualului), „echipa de filmare urma să reflecte alegerile de duminică din Autonomia Găgăuză, dar nu a fost lăsată să intre în ţară. Aceasta demonstrează că Moldova are o atitudine agresivă şi neprietenoasă faţă de mass-media din Rusia, a declarat Evghenii Bekasov.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a confirmat neadmiterea echipei TV "Rossia 24" în Republica Moldova, explicând că oaspeţii nu şi-au putut argumenta scopul călătoriei în Republica Moldova - aceştia au spus că sunt jurnalişti, dar nu au putut demonstra acest lucru”.