Săptămîna politică românească (27 octombrie - 2 noiembrie 2003)

Studenţii României au coborît în stradă. Le-a trebuit ceva vreme pînă să ajungă la o astfel de hotărîre. Nu mai speram să trăim prea curînd ziua aceasta. Partidul premierului Adrian Năstase şi-a dat silinţa să lase impresia că promovează tineretul. A fost mai întîi junele clujean Cozmin Guşe, devenit, însă, din purtător de cuvînt al partidului, peste noapte, "veleitarist" şi "lichea", după cum l-a calificat starostele cu dispensă al partidului, locatar vremelnic la Palatul Cotroceni. Apoi ne-a fost servit pe tavă tînărul Titulescu al zilelor noastre, Victor Ponta cel energic. Una peste alta, formaţiunea majoritară a reuşit să monopolizeze liderii studenţimii, cooptîndu-i în diverse structuri apropiate social-democraţiei de guvernămînt. Pînă la urmă, mă tem că nici mişcările de protest din această săptămînă nu sunt mai mult decît o manevră menită să destupe o supapă prin care să se scurgă energiile acumulate în ultimele semestre. Prea s- au mulţumit uşor cu propunerile de soluţii la revendicări unele dintre sindicate.

Dar şi studenţii aştia! Tocmai acum şi-au găsit şi ei să aibă pretenţii, într-un moment în care mămicile şi tăticii lor ar fi trebuit să rămîie muţi de admiraţie, în faţa televizoarelor, urmărind cum mai nou ieşitul la rampă Ionel Blănculescu face ordine în stînga şi-n dreapta, cum, cu alte cuvinte, din greu Guvernul Adrian Năstase duce bătălia cu dînsa, corupţia. Despre care vom auzi, cu certitudine, şi în apropiatul raport de ţară al Comisiei Europene, care va fi dat publicităţii tocmai miercuri. Căci prea s-au călcat în picioare, zilele trecute, doi membri marcanţi ai Executivului, pasîndu-şi ceea ce pare a fi sentinţa de perpetuare a stării lamentabile a reformei sistemului juridic. Doamna Rodica Stănoiu, titulara de la Justiţie, a încercat să se spele pe mîini, afirmînd că politicul este purtătorul virusului corupţiei şi că medicaţia se află în curtea Internelor. Spre indignarea ministrului de resort, Ioan Rus. Şi nu numai. Se pare că cei doi sunt doar vîrfurile de lance ale unor curente distincte în PSD, două grupări care nu se prea înghit dar care trebuie să coexiste pentru că aşa cere disciplina de partid şi aşa doresc mai marii formaţiunii în jurul cărora, vorba aceea, "strîns uniţi"...

Dar să nu tragem în pianist. Blănculescu - cel puţin aşa lasă impresia - a pus pe jar cîteva domenii în care, de prea multă vreme, mîrşăviile au fost tolerate cu larga complicitate a celor ce trebuiau să le stîrpească. Iar unii, pînă la care curăţenia lui Blănculescu nu a ajuns încă, pleacă preventiv din posturi.

Asta se întîmpla în timp ce şeful statului se află în vizită la Washington. O vizită "fructuoasă". Acest termen sintetizează limbajul de lemn al comunicatelor oficiale, al discursurilor diplomatice din jurul delegaţiei conduse României. Cel mai spectaculos moment al vizitei a fost, însă, opera protocolului de la Pentagon, care instituţie spune că, ea, n-a prea vrut să-i pună lui Ion Iliescu steagul Rusiei în faţă. Deşi nu ar fi exclus ca oficialii de pe malurile Potomacului să-i fi recitat, astfel, liderului de la Cotroceni o poezioară mai veche şi care, uşor adaptată, sună cam aşa: "Cine-a stat cinci ani la ruşi să-i spună good bye lui Bush".

Să încheiem, totuşi, cu raportul de ţară, care, se pare, va inventa un nou calificativ, special pentru România: "aproape economie de piaţă". Sintagma ar putea însemna un fel de "măi, dragă Românie, noi ne-am cam săturat să-ţi tot spunem că faci bine dar prea încet şi fără tragere de inimă". La drept vorbind, s-a cam exagerat cu încrederea acordată conjuncturii internaţionale. Am impresia că ne aflăm în miezul unui pariu sinucigaş: cît de multe şanse putem rata.