Săptămîna politică românească

Vuieşte presa germană, în acest sfîrşit de săptămînă, de noul credo al cancelarului federal Gerhard Schröder. Spunea şeful Executivului de la Berlin că nu are importanţă unde i se termină cariera de cancelar – ci doar reformele contează. ”Ceea ce este corect este mai important decît puterea personală. Reformele sunt mai importante decît mine”, a spus Schröder, cel care, în ultimele zile, a avut de două ori ocazia să-l întîlnească pe omologul său român, Adrian Năstase: mai întîi în capitala federală, la simpozionul ”Rolul statului în secolul XXI”, şi, cîteva ore mai tîrziu, la Bruxelles, la summitul Internaţionalei Socialiste. Pentru Adrian Năstase nu contează (după cum singur a mărturisit-o) nici reformele, nici persoana domniei sale – soldat credincios al unui partid în al cărui front nu ar îndrăzni să mişte şi pentru a cărui linişte internă s-ar sacrifica, dispus fiind să candideze la Preşedinţia României. Dacă i-o cer colegii, cum să nu o facă?

Doar regula ”nimic fără partid” e sacră în social-democraţia românească. Mici derogări există – în cazul unora dintre auto-excluşii baroni locali, cărora gruparea de guvernămînt le-a aruncat o săpuneală de ochii lumii după care i-a trimis frumos la coadă, la birourile electorale, să candideze, care după cum poate; că dară nu se cade să piarză tocmai pe cei mai destoinici dintre membrii săi într-un moment în care legea migraţiei politice nu s-a bătut încă în cuie iar noul slogan la modă este ”dezertori de toate culorile politice, uniţi-vă sub flamura României Mari şi filo-semite”.

Tot de ochii lumii se născu şi senzaţionalul raport al Parchetului Naţional Anti-Corupţie. De vreme ce unul în carne şi oase nu ne putu etala, instituţia condusă de Ioan Amarie săvîrşi un portret-robot al marelui corput român care, n-o să vă vină să credeţi, înainte de toate, doamnelor şi domnilor, şi aici apare bomba, este român. Nu reiese prea bine din acel raport ce înseamnă a fi român. Cetăţean român? Etnic român? Bun român?

Şi tot de ochii lumii – nu că i-am sări în apărare, Doamne fereşte – a fost (cu sîrle şi trîmbiţe, în deschiderea jurnalului de ştiri de la TVR) reţinut un om de afaceri uşor baron local care maltrata jurnaliştii. Doar că pe cît e România asta de mare (cu m mic, doamenlor şi domnilor), tocmai în Harghita se operă marea promisiune a ministrului Ioan Rus – de a-i aduce în dosul gratiilor pe cei ce pun fizic pumnul în gură presei. Nu ne-ar surprinde să aflăm, însă, că ”dictatorul de Harghita”, cum i se spune lui Istvan Csibi, să se dovedească a fi, de fapt, sponsor al Uniunii Civice a Maghiarilor – cea născută dintr-o disidenţă internă nedigerabilă pentru Uniunea Democrată a Maghiarilor. Şi dacă e să-i stea ceva în gît partenerului cu protocol, are el, partidul de guvernămînt, destule beţe pentru roatele derapante.

În rest, rapoarte internaţionale cu degetul arătător întins spre mai marii zilei de la Bucureşti au fost şi-or fi cît neamul românesc. Doar, din cînd în cînd, Partidul Social-Democrat îşi iese din pepeni şi dacă nu mai are guşe suficiente, lansează agathoane. Cum ar fi socoteala cerută de fostul ministru al turismului unei instituţii germane pentru un sondaj de opinie nesolicitat şi – prin urmare – neprelucrat. Şi, aceasta, în chiar preziua vizitei la Berlin de la care pornisem retrospectiva.

Şi fiindcă tot vorbirăm despre migraţii politice şi despre partidul de guvernămînt, am citit, ieri, şi am rîs: Freedom House, iertată să fie respectabila instituţie, oricine mai greşeşte, susţine că, nici mai mult nici mai puţin, Cosmin Guşe a încercat să reformeze PSD-ul! Şi-am mai rîs cînd am văzut cum o instituţie prin definiţie discretă, masoneria, se făcu, la ordinul Guvernului, de ”utilitate publică”. Adio rit, adio mistere – publică fiind, badea Gheorghe (la mulţi ani!) va avea dreptul să-i ceară socoteală.

Masonii vechi şi, mai ales, noi!