SAR propune restaurarea Agenţiei de Integritate în forma dintîi

SAR a atras atenţia asupra unor aspecte trecute sistematic sub tăcere. Raportul Comisiei Europene, care a fost dat publicităţii săptămîna trecută, spune, în termeni tehnici, că ANI nu corespunde promisiunilor iniţiale şi, cu toate că admite existenţa unor reuşite (relative şi raportate mai curînd la dezastrul care se profilase la un moment dat), atrage atenţia asupra capacităţii sale reduse de operare.

Uimitor este că toată lumea politică din România (de data aceasta fără excepţii de la stînga la dreapta) a căzut, tacit, de acord să nu mai pomenească de ANI. Ministrul de Justiţie, care, în legislatura anterioară prezenta ANI, în ciuda tuturor evidenţelor, ca pe un succes, a omis, fireşte, acest subiect, dar primul ministru, Emil Boc, care provine din partidul cel mai critic la adresa practicilor guvernului anterior şi la adresa fostei majorităţi politice, nu a mai rostit nici el nici un cuvînt.

De fapt SAR a rupt acest consens al tăcerii şi a arătat că ANI este o instituţie slabă şi care ar putea fi îmbunătăţită prin cîteva modificări legislative.

Potrivit legislaţiei actuale, ANI nu poate fi sesizată în absenţa unor dovezi. Cu toate că se arătase în atîtea rînduri că dovezile propriu-zise nu pot fi obţinute decît de instituţiile care au mijloace de anchetă, majoritatea politică a hotărît să introducă această condiţie care restrînge drastic posibilitatea unei sesizări. SAR propune, prin urmare, «eliminarea condiţiei privind obligativitatea însoţirii sesizării de “dovezile” care să o susţină.»

În al doilea rînd, SAR propune să fie anulate competenţele exclusive care au fost atribuite preşedintelui ANI, (singurul care poate decide iniţierea unei investigaţii din oficiu), prin «lărgirea sferei celor pot lua o astfel de decizie la toţi inspectorii Agenţiei». Se ştie că preşedintele Agenţiei este numit de Senat şi, aşadar, este supus unor puternice condiţionări politice.

În sfîrşit, SAR mai propune ridicarea altor restricţii care împiedică în bună măsură realizarea unei anchete serioase şi lărgirea sferei conflictului de interese, care este limitat în prezent la rudele de gradul 1.

În preambul, autorii raportului SAR îşi exprimau îngrijorarea că ameninţarea crizei economice ar putea abate atenţia de la obiectivele reformei şi ale bunei guvernări. Or, se pare că tocmai acest lucru s-a şi întîmplat. Primul ministru, Emil Boc, care a participat la prezentarea raportului, a rostit la rîndul său un amplu discurs despre situaţia bugetară şi despre criza economică, dar a trecut complet sub tăcere obiectivele reformei.