Sarkozy şi preţul negocierilor cu Gaddafi

Sarkozy nu s-a arătat încă niciodată atât de tăcut şi reţinut ca în ultimele zile. Să fie oare chinuit de mustrările de conştiinţă provocate de înţelegerile dubioase pe care le-a încheiat cu Gaddafi? Preşedintele francez, care declarase în timpul campaniei electorale că şi-a propus să-i confere politicii externe o înaltă dimensiune etică, nu pare preocupat de elucidarea detaliilor afacerilor cu Gaddafi.

Se pare că taciturnul Sarkozy se aşteaptă ca rezultatele să vorbească de la sine. Iar rezultatele negocierilor cu Gaddafi sunt cât se poate de clare: Franţa s-a angajat să-i livreze Libiei nu numai un reactor nuclear care urmează să fie folosit în scopuri civile, ci şi rachete în valoare de 100 de milioane de euro. Oricât de mult s-ar strădui Sarkozy şi ministrul lui de externe socialist Kouchner să convingă opinia publică de transparenţa întregii afaceri, se ştie că asistentele bulgare nu au fost eliberate nici datorită mărinimiei lui

Gaddafi, nici prin zâmbetul cuceritor al Ceciliei Sarkozy.

Generalul Gaddafi urmăreşte să se transforme din exclus într-un politician puternic, căruia îi face curte occidentul, iar Sarkozy l-a ajutat foarte mult în acest sens, ignorând torturile la care au fost supuse asistentele medicale bulgare timp de opt ani şi chiar şi faptul că preşedintele Libiei încercase în trecut să obţină arme de distrugere în masă.

Sarkozy a acţionat în mod cât se poate de pragmatic, în interes propriu, având în vedere că a reuşit să pună în umbră numeroasele negocieri premergătoare ale Uniunii Europene şi să însceneze eliberarea surorilor medicale bulgare drept succes al politicii externe franceze. Noua lui imagine de super-erou strălucitor are însă un cusur periculos: nici omologii săi europeni, nici populaţia franceză nu au primit informaţii despre detaliile negocierilor cu Gaddafi. Sarkozy pare un tânăr hiperactiv, propunându-şi să implementeze nenumărate reforme deja în primele trei luni de guvernare, dar el va fi nevoit să înveţe că multe ţeluri politice nu pot fi atinse decât pe termen lung şi că dorinţa de a îndeplini toate promisiunile făcute în campania electorală nu este de ajuns.

De pildă, Sarkozy promisese că le va ajuta pe surorile medicale bulgare. Deşi s-a ţinut de cuvânt, rezultatul nu este prea mulţumitor: preţul pe care l-a plătit a fost chiar reabilitarea unui dictator şi a unui regim politic cât se poate de discutabil. Asistentele au fost eliberate datorită unor strângeri de mâini cu un tiran dubios, iar 460 de milioane de dolari au fost plătiţi din surse încă necunoscute pentru copiii infectaţi cu SIDA din Libia.

Oare se poate afirma în cazul acesta, că scopul scuză mijloacele? Rezultatul este cel dorit, însă preţul plătit rămâne discutabil. Dacă nu ar avea nimic de ascuns, de ce ar fi devenit Sarkozy atât de taciturn şi reţinut?

Preşedintele Franţei nu a răspuns nici la întrebarea, de ce nu a căutat să ajungă la un curs comun cu ceilalţi parteneri europeni în această problemă.