Scandalul şi efectele sale colaterale

Scandalon – numeau vechii greci ceva urît, respingător, supărător.

Consecinţa negativă a unei astfel de situaţii a fost dintotdeauna aceea de a atrage flagrant atenţia mai întîi asupra stării de fapt, a obiectului care a provocat consternarea şi supărarea. Căutarea soluţiilor de înlăturare a cauzei iritaţiilor urma abia după stingerea scandalului.

În cazul unei cărţi, în ocurenţă scrierea lui Thilo Sarrazin, „Germania se autodesfiinţează”, amplu şi vehement disputată avant la lettre, scandalul garantează dintru început un profit publicitar, promite o excelentă vînzare, sporind cota celebrităţii autorului ei, chiar dacă discutabilă şi contestabilă, la fel cum controversate sunt şi rămîn multe dar nu toate din tezele puse în circulaţie.

Mărturia cea mai recentă şi notorie a potenţialului provocator al proaspetei scrieri a fostului senator berlinez de finanţe, actualmente încă membru al partidului social democrat şi al prezidiului Băncii Federale, a furnizat-o reacţia dezaprobatoare a cancelarei Angela Merkel.

Thilo Sarrazin nu este, după cum se ştie, la prima sa abatere de la regulile corectitudinii politice. În amplul interviu acordat revistei LETTRE INTERNATIONALE, cu cîteva luni în urmă, uza la fel de clar şi răspicat, ca şi în cartea sa acum, de judecăţi tranşante, neglijînd nuanţele, particularităţile, preferînd contrastele alb-negru, datele statistice, fără a ocoli capcanele unor prejudecăţi şi afirmaţii discriminatorii sau comparaţiile destul de discutabile ale Germaniei cu alte state, spre a demonstra că populaţia Republicii Federale, evident cea de origine musulmană şi arabă, are majore dificultăţi de integrare, de educaţie, de adaptare la valorile modernităţii, la raţionalismul şi spiritul emancipatoriu al occidentului, la regulile societăţii deschise.

Opinii şi impresii care nu-i aparţin în exclusivitate lui Thilo Sarrazin. Unele se regăsesc şi în volumul publicistului Henryk Broder, „Ura, capitulăm!”, sau în cartea lui Richard Wagner cu un titlu tot imperativ, „Ajunge!”, împotriva scoaterii la mezat a valorilor occidentului.

Numai că spre deosebire de cei doi scriitori amintiţi, care mînuiesc mai subtil repertoriul retoric şi stilul polemic atunci cînd enunţă unele teze provocatoare, fostul senator berlinez în materie de finanţe nu numai că pune degetul pe rană, ci provoacă noi răni sau le deschide pe cele abia vindecate.

De pildă, susţinînd că indicele de inteligenţă ( considerat în sine ereditar) al imigranţilor musulmani ar fi mai scăzut decît cel al restului populaţiei Republicii Federale, deducînd de aici că dată fiind rata sporită a natalităţii acestei pături alogene, Germania riscă să se prostească în timp.

Acuzat de rasism în cel mai recent din interviurile acordate pînă acum, publicat în DIE ZEIT, Sarrazin (al cărui nume de familie, printr-o coincidenţă onomastică este exact vocabula care, în franceză, în literatura medievală, precum Epopea a lui Roland, îi desemna pe arabi şi musulmani) se apără, menţionînd că se referă doar la o componentă culturală şi nu etnică a disocierii pe care o face…

Admiţînd că este animat de cele mai bune intenţii, Thilo Sarrazin continuă să stîrnească şi să amplifice valul de consternare prin spiritul său de frondă, prin tenacitatea cu care îşi susţine ideile şi în afara paginilor cărţii.

Este de cîteva săptămîni încoace vedeta incontestabilă a paginilor de foileton din marile ziare, extrasele din cartea sa în care prooroceşte autodistrugerea Germaniei ţin capul de afiş al revistelor culturale, va fi cu certitudine şi invitatul numărul unu al talk-showurilor televizate. Maşinăria mediatică se roteşte la turaţii din ce în ce mai mari, alimentată de potenţialul provocator, scandalos pe alocuri, al ideilor lui Sarrazin, dar şi de modul imperturbabil, frizînd cinismul, cu care autorul rămîne tare pe poziţii.

Dar, dincolo de întreg acest spectacol, după ce valul de consternare se va fi stins, va veni şi rîndul clasei politice şi al opiniei publice să caute sîmburele de adevăr, care, oricît de mic ar fi acesta, există în cartea şi spusele lui Thilo Sarrazin, să se întrebe ce-i de făcut pentru ca exemplul fostului senator berlinez să nu facă şcoală, să nu îndemne şi alţi provocatori dornici doar de publicitate şi nu animaţi de voinţa reală de a îndrepta lucrurile, să iasă în arenă doar spre a da cu barda în tot ce mişcă.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Ovidiu Suciu