Scenarii kosovare

In Kosovo, toată lumea, inclusiv diplomaţii, care se străduiesc să aplaneze litigiul privind apartenenţa şi viitorul fostei republici autonome iugoslave, pare prinsă în capcana unei tipice situaţii de pat şahist. Nici o soluţie nu pare să funcţioneze.

Dela războiul din 1999 încoace, provincia, populată de o majoritate albaneză, a continuat să fie – formal şi oficial – parte a Serbiei. Rezoluţia ONU 1244 i-a fixat aceste statut.

In realitate însă, nu Serbia ci organizaţia mondială conduce provincia. Iar Naţiunile Unite ar dori să scape cît mai rapid de povara acestei răspunderi.

Atîta doar că Organizaţia Naţiunilor Unite e marcată de-o mare dilemă, neştiind cui să-i atribuie responsabilitatea asumată.

Vreme de luni în şir, reprezentanţii Serbiei şi ai majorităţii albaneze din Kosovo au discutat la Viena sub egida Naţiunilor Unite. Dar negocierile din capitala Austriei s-au dovedit zadarnice. Taberele angrenate în conflict au refuzat categoric orice fel de concesii majore.

Albanezii, susţinuţi de americani, au stăruit să obţină suveranitatea şi independenţa totală de Belgrad. Sîrbii, sprijiniţi de Rusia, au insistat asupra integrităţii teritoriale a Serbiei.

Despre dorinţa Priştinei de a se desprinde de sîrbi s-a discutat apoi şi în Consiliul de securitate ONU. Dar şi aici fără vreun rezultat, întrucît în forul suprem al organizaţiei mondiale s-a manifestat acelaşi antagonism între Washington şi Moscova.

In fine, problema a fost pasată troicii alcătuite din americani, europeni şi ruşi. Nici troica n-a fost însă în stare să găsească o rezolvare mutual acceptată a problemei kosovare.

Încît, experţii consideră că, la 10 decembrie s-ar putea transpune unul din 3 scenarii.

Potrivit lui Dusan Reljic de la fundaţia berlineză pentru ştiinţă şi politică, ar fi teoretic posibil, ca autorităţile de la Priştina să-şi declare independenţa, organizînd simultan un referendum, spre a lăsa Belgradului şi Moscovei timp să înţeleagă că orice rezistenţă este inutilă şi să accepte starea de fapt.

Şansele ca toate acestea să aibă loc sunt însă minime, pentru că Rusia şi Serbia nu vor accepta probabil rolurile distribuite în acest scenariu celor două ţări.

Mult mai realistă e varianta unei deteriorări de amploare. In urma unei declaraţii de independenţă unilaterale a kosovarilor albanezi, sîrbii din nordul provinciei vor invoca de bunăseamă dreptul internaţional şi rezoluţia ONU 1244. In acest caz e probabil să se ajungă la o escaladare a violenţelor, la ciocniri şi eventual chiar la excese teroriste precum şi la o amplă insecuritate regională.

Cea mai bună variantă ar fi, potrivit lui Reljic, ca diplomatul german Wolfgang Ischinger, liderul troicii alcătuite din americani, europeni şi ruşi să-i propună secretarului general al Naţiunilor Unite o soluţie de compromis. Conform ei, albanezii ar obţine o constituţie, o armată şi o monedă proprie, deci mai tot ce-i trebuie unui stat independent. Formal însă, Kosovo şi Belgradul ar urma să rămînă asociate, fie într-o confederaţie, fie în baza unui tratat special precum cel dintre China comunistă şi Hongkong.

Această din urmă chestiune rămîne deschisă, rezolvarea ei depinzînd de arta diplomatică,şi mai ales de evoluţia raporturilor dintre SUA şi Rusia.