Schengen: Bariera rămîne coborîtă

De mai bine de o săptămînă, un subiect pînă nu demult lipsit de maximă relevanţă pentru cetăţenii Republicii Federale, ţine capul de afiş în mass media: dosarul Schengen.

Elmentul declanşator al interminabilei dezbateri a fost refuzul categoric exprimat de ministrul german de interne Hans-Peter Friedrich, de a accepta România şi Bulgaria în acest spaţiu al liberei circulaţii, în care controlul la frontierele interne ale Uniunii Europene nu se mai practică.

Masivul ecou mediatic al intenţiei germane de a uza de veto spre a împiedica aderarea celor două ţări, cele mai proaspete membre ale Uniunii la amintitul spaţiu, nu ar fi fost atît de copleşitor dacă în interviul acordat de Hans-Peter Friedrich săptămînalului german DER SPIEGEL nu ar fi fost asociată problematicii Schengen, evoluţia îngrijorătoare a aşa zisei migraţii din motive de sărăcie. Un fenomen deloc nou dar care, de astă dată, are un sistem de referinţă mai puţin obişnuit: cetăţeni din Bulgaria şi România, predominant de etnie romă. Numărul mare al noilor veniţi, unele abuzuri comise în materie de ajutoare sociale, pun în dificultate oraşe germane, mai cu seamă în bazinul Ruhr precum şi unele cartiere din Berlin.

Teama ministrului german de interne, pe fundalul abuzurilor sociale şi a criminalităţii organizate, este ca în spaţiul Schengen să nu-şi facă intrarea persoane din terţe state, care obţin dreptul de a circula liber în Uniunea Europeană mituind, dînd şpagă autorităţilor române şi bulgare pentru a obţine vize spre a ajunge apoi şi în Germania. Or, modul deficitar în care guvernele celor două ţări combat flagelul corupţiei justifică temerile exprimate de Friedrich.

In puzderia articolelor, reportajelor, interviurilor şi comentariilor generate de declaraţiile ministrului german de interne, făcute înaintea întrunirii de joi, 7 martie la Bruxelles, a miniştrilor de interne şi justiţie ai UE, s-a putut intui şi o vagă suspiciune. Şi anume că şi contextul electoral (alegerile din Bavaria sau cele parlamentare, la nivel federal, din toamnă) ar putea fi un catalizator în reacţia celor două "substanţe". De-o parte, aşadar, două ţări încă necoapte spre a fi primite în spaţiul Schengen, nu din motive tehnice ci din cauză că viermele corupţiei încă nu a putut fi scos din fruct; pe de alta, afluxul de cetăţeni români şi bulgari, de etnie romă, care a făcut să intre în alertă Asociaţia Oraşelor Germane.

Abia în treacăt s-a mai amintit, în textele publicate, că printre cei sosiţi în Germania din sud-estul Europei se numără şi persoane bine pregătite profesional, specializate, de care este o stringentă nevoie pe piaţa de muncă.

La o zi după ce la Bruxelles miniştrii de interne şi justiţie au amînat din nou data primirii celor două ţări în rîvnitul spaţiu, un comentariu publicat în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG sub semnătura lui Javier Cáceres pune într-o lumină mai îndrăzneaţă întreaga dezbatere. Ideea autorului este că în discuţie se află nu securitatea frontierelor ci libertatea de a călători în Uniunea Europeană. Că România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile tehnice spre a adera i se pare un fapt incontestabil ziaristului german. Dar cum, potrivit unei zicale germane, diavolul se ascunde în detalii, este suficient ca una din ţările membre ale clubului Schengen să uzeze de veto, pentru ca bariera să rămână coborîtă.

Spre deosebire de opiniile altor colegi de branşă, care înţeleg întru totul maxima circumspecţie a UE faţă de cele două ţări, după experienţele avute cu Grecia, spre deosebire de cei care consideră că extinderea UE s-a făcut mult prea în pripă, autorul textului din cotidianul bavarez citat semnalează un efect negativ al succesivelor respingeri şi proceduri nu tocmai onorante la care bulgarii şi românii au fost nu pentru prima oară supuşi, şi anume, instituţionalizarea acestora.

Nu trebuie uitat că printre cei care nu au îmbrăţişat primirea celor două ţări sud-est europene în Schengen s-au numărat, nu demult, şi olandezii şi finlandezii.

Deşi actualele îndoieli în capacitatea celor două state de a face faţă exigenţelor pot fi înţelese şi sunt chiar legitime, date fiind unele carenţe ale statului de drept şi corupţia, pare totuşi de neînţeles de ce în pofida acestor vicii vechi au fost alimentate speranţele Bucureştiului şi ale Sofiei de a intra în pomenitul club, ordonîndu-li-se acestora să facă şi costisitoare investiţii în edificarea infrastructurilor de securitate.

Aparent paradoxală pare şi promisiunea consolatoare de a stabili un nou termen al verificării situaţiei, la finele anului. Fiindcă este evident că în doar cîteva luni, flagelul corupţiei nu va putea fi eradicat într-atît încît bariera să fie ridicată fără strîngere de inimă.

Din perspectiva calendarului politic, aparentul paradox se spulberă. Blocarea barierei de către Germania se datorează pur şi simplu alegerilor, crede Javier Cáceres. Ministrul Friedrich spune Schengen, dar se gîndeşte la libera circulaţie în UE. Şi, fiindcă programele partidelor unionale suferă de pe urma unui vid de principii realmente conservatoare, corelarea dosarului Schengen cu cea a migraţiei din motive de sărăcie s-a dovedit mobilizatoare emoţional şi pe gustul publicului larg. Decît că această combinaţie nu numai că nu este apetisantă, ci stîrneşte resentimente tocmai într-un moment în care guvernul federal ademeneşte cele mai luminate şi bine pregătite minţi din ţările lovite de criză, să vină în Germania spre a munci. În urma lecturii comentariului, impresia că România şi Bulgaria ar fi fost mărimile nu tocmai neglijabile ale unui calcul electoral se coagulează cu suficientă consistenţă.