Scurtă istorie sumbră a PSD

Mulți dintre votanții PSD nu mai cred de fapt în partid și în liderii acestuia, dar se aliniază disciplinați indicațiilor imperative ale primarilor, fiind dependenți de ajutoare sociale, temîndu-se că nu vor primi te miri ce aprobări care li se cuvin legal sau, unii, avînd mici afaceri ilegale atent monitorizate de primar. Sigur că astfel de complicități se întîmplă la toate partidele, însă în cazul PSD acesta este fundamentul, baza piramidei.

În prima parte a anilor '90 Ion Iliescu și FSN au făcut cel mai mare rău României și românilor. Au izolat țara de Vest și au decretat “democrația originală” care valida și încuraja toate bolile comunismului, de la clientelismul generalizat la “mica” hoție de la stat, munca de mîntuială, inerția, minciuna, demagogia ca anestezic, invidia, stigmatizarea valorilor, prostia agresivă și lucrativă în folosul turmei. Iliescu a clamat un egalitarism social de fațadă în spatele căruia au apărut privilegiații sistemului, armata de foști nomenclaturiști și securiști care au știut cu precizie ce și cum să fure ocrotiți de lege, sau mai exact în absența legii.

“Capitalismul de cumetrie” din timpul guvernării Năstase a fost apogeul clientelismului politic și al consolidării partidului-stat, PSD. Instituțiile publice, justiția, companiile naționale, administrația locală, cea mai mare parte a presei – toate erau controlate politic. Baronii locali s-au înmulțit, și-au rotunjit averile, și-au sporit influența în partid în asemenea măsură, încît acesta a devenit de necontrolat de la centru. Așa a rămas și după preluarea conducerii PSD de către Geoană, și sub actuala conducere a lui Ponta. Exemplul cel mai concludent este impunerea de către baronii partidului, mulți dintre ei avînd probleme cu justiția, a candidaturii lui Victor Ponta la funcția de președinte al României. Aceștia aveau nevoie de un președinte pe care să îl poată manevra, care să le apere libertatea și averile exorbitante prin instrumentele pe care le-ar fi folosit în numirile unor magistrați manevrabili în funcțiile importante de conducere și coordonare.

Într-un interviu recent din Evenimentul zilei Victor Ponta își face autocritica pentru pierderea alegerilor: “Am făcut multe greșeli și am capacitatea la 42 de ani să le recunosc. Nu numai să le recunosc, dar și să învăț din ele, indiferent de poziția pe care o voi avea pe scena publică.” Și continuă: “Nu doresc nimănui cantitatea de energie negativă, chiar de ură care a fost folosită împotriva mea în această perioadă.”

Cine poate să-l creadă pe premierul care a împiedicat mii de oameni din diaspora să voteze că regretă refuzul de a da o ordonanță de urgență prin care să fie suplimentat numărul secțiilor de votare? Cît despre ură, aceasta nu a afectat electoratul tradițional al stîngii, ci a umplut paharul în rîndul acelora care de regulă nu votau, dar de data aceasta s-au revoltat împotriva unei guvernări dezastruoase, a aroganței candidatului Ponta și a instrumentarului său electoral otrăvit, populist, mincinos.

Cu sau fără Ponta la conducere, PSD rămîne același partid nereformabil. Cutremurul la care mulți se așteptau nu s-a produs. Excluderea lui Geoană și Vanghelie este doar o cosmetizare pentru ochii electoratului. Declarația lui Dragnea că cei doi au fost excluși pentru că au făcut tot ce au putut pentru ca Ponta să nu cîștige alegerile întărește mesajul țintit către electorat.

Cu o scurtă istorie de 25 de ani, PSD rămîne captiv baronilor și caracatiței clientelismului multilateral dezvoltat.