1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Se clatină diamantul economiei româneşti

Vlad Mixich17 noiembrie 2008

În urmă cu câteva luni, industria auto din România era percepută ca fiind diamantul coroanei guvernării liberale.

https://p.dw.com/p/Fwen
O industrie cu problemeImagine: AP

Cu siguranţă că cele mai vizibile şi mediatizate rezultate ale economiei româneşti, acea economie care încă duduia în urmă cu câteva luni, proveneau din sectorul auto.

Vânzările celor de la Dacia mergeau din ce în ce mai bine chiar pe piaţa europeană, în timp ce în primăvara trecută premierul şi preşedintele urcau pe acelaşi podium pentru a culege crema tortului Ford de la Craiova.

Astăzi însă, sectorul auto românesc recepţionează din plin loviturile cauzate de criza mondială. Nefiind altceva decât o mică verigă în lanţul global al producătorilor auto, soarta celor două fabrici de la Mioveni şi Craiova, a căror importanţă a fost supra-dimensionată de politicienii români din străvezii raţiuni de imagine, se joacă la Washington şi la Paris.

Cum s-a aprins scânteia...

Cei trei mari producători americani de automobile, General Motors, Ford şi Chrisler au solicitat Congresului american un împrumut de urgenţă de 25 de miliarde de dolari.

Lichidităţile General Motors se epuizează rapid în condiţiile în care compania a anunţat că urmează să îşi vândă acţiunile deţinute în cadrul Suzuki. Presa americană vorbeşte deja despre flirtul dintre cei trei mari producători din Detroit şi faliment.

Însă acordarea împrumutului nu este o garanţie a salvării industriei auto americane. Chiar şi în urma unei reorganizări negociate în schimbul aprobării ajutorului guvernamental, companiile americane vor mai avea nevoie de noi împrumuturi, care nu mai sunt însă disponibile datorită crizei de pe Wall Street.

În plus, General Motors are deja datorii de 48 miliarde de dolari care nu vor putea fi achitate în curând. Consecinţa directă este întâlnirea de luni dintre cancelarul german Angela Merkel şi directorii Opel, divizia europeană a General Motors, afectată şi ea grav de criza americană.

Opel Krise Rote Ampel Bochum
Opel are nevoie de ajutor de la statImagine: picture-alliance/ dpa

Astfel, guvernul federal ia în calcul acordarea unui ajutor financiar industriei germane de automobile, punctul cheie al celei mai puternice economii europene.

Pe de altă parte, directorul general al Renault anunţă reducerea producţiei cu 25% menţionând într-o declaraţie acordată AFP că „ne pregătim pentru ce este mai rău”. Iată cum efectele crizei se transmit prompt şi peste ocean, dând de furcă guvernelor europene.

...şi cum arde în România

Un diagnostic rezumativ al stării de sănătate a industriei auto spune că există prea mulţi muncitori care fabrică prea multe maşini pentru care nu se mai găsesc suficienţi cumpărători. Din acest carusel care pentru unii va fi letal, nu se va putea ieşi fără ajutor guvernamental.

Vizita de luni a preşedintelui Traian Băsescu la uzinele Dacia şi Ford oferă un semnal limpede în această privinţă. „Situaţia uzinei Dacia este puternic afectată de realităţile pieţei” a declarat la Mioveni preşedintele Traian Băsescu anunţând viitoarele măsuri concrete de sprijinire a industriei, printre care şi suspendarea temporară a taxei de mediu pentru maşinile noi. „Funcţionarea uzinei Dacia la capacitate cât mai mare este esenţială pentru România” a mai declarat preşedintele Traian Băsescu.

În România, în industria auto lucrează aproximativ două sute de mii de oameni, aproximativ jumătate dintre ei în fabricile care furnizează subansamble.

Aceştia din urmă sunt şi cei mai vulnerabili, iar preşedintele Traian Băsescu a menţionat măsuri care urmează să-i sprijine şi pe aceştia. „Nimeni nu trebuie să stea liniştit în această perioadă” a mai afirmat preşedintele României. Nori negri se strâng şi deasupra economiei româneşti, iar diamantul coroanei începe încet-încet să se clatine.