1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Se fură din nou... Benzină!

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu15 iulie 2008

Preţurile la carburanţi şi energie cresc ameţitor. Şi în Germania lumea a început să fure carburanţi din rezervoare. Iar renunţarea la energia nucleară începe să devină din ce în ce mai nefezabilă.

https://p.dw.com/p/Ecfi
Imagine: dpa

1,56 EUR costă litrul de benzină fără plumb la pompele germane, iar la nivelul întregii ţări încep să se îndesească furturile de carburant. Se fură la benzinării, dar se fură şi din rezervoare. La pompe ajută sistemele video, care îi observă vigilent pe băieţii deştepţi încercând să alimenteze ba în rezervor, ba într-o canistră ascunsă chipurile în spatele portbagajului.

Pe şantiere, de unde se fură majoritar motorină este însă cu mult mai greu, Deseori ele se întind pe mai mulţi kilometri şi nici firmele de pază nu prea fac faţă la provocarea de a asigura integritatea rezervoarelor de mii de litri ale utilajelor de construcţii.

Şi metodele s-au mai rafistolat un pic: nu se mai "trage" cu gura, ci se folosesc direct mici pompe. Productivitatea muncii se cheamă această tehnologizare a furturilor, care păreau date uitării de ceva vreme încoace. Numai weekend-ul trecut au fost furate peste 5 tone de combustibil în Germania. Poliţia vigilentă are o problemă căreia nu-i dă de cap: Unde sunt depozitate cantităţile acestea uriaşe?

Energie nucleară? Vă rugăm!

Bildgalerie Atomkraft in Deutschland Atomkraftwerk Brunsbüttel
Imagine: AP

Acesta este noul slogan al pieţei energetice din Germania, cu toate că sistarea activităţii în toate reactoarele germane este deja stabilită prin lege. Preţurle crescânde la energie fac din centralele nucleare o alternativă mai mult decât de bun simţ. Unul din argumente, la modă chiar, este emisia extrem de redusă de bioxid de carbon. Conservatorii sunt pro, socialdemocraţii împotrivă. Aceştia din urmă vor chiar să ancoreze renunţarea la energia atomică în Constituţie.

Curentul electric nu vine pur şi simplu din priză. Dacă el a fost produs din surse regenerable de energie, atunci conştiinţa ecologistă a cetăţenilor germani se poate odihni liniştită. Dar acum cresc preţurile atât de rapid încât jumătate din conştiinţele respective iubesc din nou centralele nucleare. Iar conservatorii profită de acest trend în an pre-electoral şi afirmă că eliminarea în 14 ani a ponderii energiei atomice de 22% din producţia totală de energie este nefezabilă.

"Altfel nu vom putea reuşi. Când a fost decisă renunţarea la centralele nucleare preţul barilului de petrol era de 10 EUR. Astăzi este 135EUR, astfel încât premizele sunt cu totul altele şi trebuie să luăm în calcul menţinerea acestor facilităţi", afirmă Marie Louise Dott, purtător de cuvânt al conservatorilor pe probleme de mediu.

Tovarăşii sunt însă de altă părere: Cine nu vrea să renunţe la energia atomică periclitează poziţia Germaniei de lider în clasamentul energiilor regenerabile. Nici protecţia mediului nu ar permite menţinerea centralelor nucleare, crede Hubertus Heil, secretar general al socialdemocraţilor.

"Este o prostie mare cât o zi de post. Conform calculelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie, ar trebui construite la nivel mondial încă 1200 de reactoare, pentru a realiza o protecţie a mediului eficientă. Fapt care nu are nimic în comun cu realitatea".

Realitatea este însă că brusc a fost găsită o nouă temă de campanie electorală.