Se simt oamenii implicați în proiectul european?

În cursul replicii date președintelui Emmanuel Macron în plenul Parlamentului European, liderul grupului PPE, Manfred Weber, spunea că unul dintre motivele pentru care ”Europa” nu se bucură de o mare atracție este că oamenii nu se simt implicați, că proiectul european pare exterior și impus din afară. Observația sa a fost surprinzătoare întrucât nu venea de la un politician eurosceptic, dar ea pare bine susținută de datele statistice. Miercuri, serviciul de presă al PE a difuzat  Eurbarometrul realizat în cursul lunii aprilie la nivelul întregii Uniuni, care ne oferă o imagine destul de convingătoare.

Una dintre întrebările cele mai relevante este desigur aceea care pune problema în mod direct: ”Spuneți în ce măsură aprobați sau dezaprobați următoarea afirmație: opinia mea contează în UE”. Numărul celor care se consideră implicați a crescut mult față de perioada 2012-2016, dar rămâne sub jumătate, plasându-se la 48%, în timp ce pe versantul celălalt, 46% se consideră ignorați.

Europa pare ruptă în două, atâta doar că e greu de trasat o limită geografică precisă. Țările Nordului se consideră puternic implicate în procesul european (80%), lor li se adaugă Germania (72%), în timp ce Sudul (Grecia și Italia) simte că nu este luat în considerare. La același nivel de decepție se află însă și Țările Baltice, fapt care ne sugerează că ar fi vorba de ”periferiile” amenințate de migrația de masă sau de vecinătatea unei puteri amenințătoare. Excepție face Cehia, o țară din mijlocul ”protejat” al Uniunii, care se simte și ea neglijată într-o foarte mare măsură. Nordul (Olanda, Danemarca, Suedia, Finlanda, Germania) conduce în clasamentul percepțiilor pozitive poate pentru că se află la conducere și în realitate. Recent propunerea președintelui Macron de înființare a unui buget pentru zona euro a fost respinsă tocmai de aceste țări, subliniind omogenitatea lor de percepție politică.

Semnificația acestor răspunsuri nu este însă întotdeauna clară. Românii de pildă se consideră implicați în procesul european în proporție de 42%, aproape de media europeană, ceea ce pare nefiresc, dacă luăm în considerare absența cvasitotală a dezbaterilor europene din viața publică de aici. Am putea crede că mulți participanți la interviu au presupus că întrebarea se referă la statutul lor teoretic și mai puțin la starea de fapt. E posibil să fie așa, dacă luăm în calcul răspunsurile la aceeași întrebare pusă în relație cu situația din propria țară. Or, 48% dintre români declară că opinia lor contează în propria țară, iar 43% că se simt luați în considerare la nivel european. Or, acest lucru sugerează că respondenții din România au o imagine mai curând nebuloasă despre procesul decizional european, căci în toate celelalte țări se manifestă un decalaj mult mai mare între ponderea participării la decizia națională și la cea europeană. Până și în Germania, țară care are o pondere majoră în deciziile europene, apare un decalaj mai mare. Un test bun ne oferă și Cehia care, plasată la extrema cea mai înaltă a decepției, ne oferă, logic, și cel mai mare decalaj între planul național și cel european.

Concluzia însă nu e că sentimentul non-participării ar fi exagerat, ci mai curând că el este subestimat de acest sondaj care pare preocupat să evidențieze mai curând motivele de optimism. În plus, se cuvine să facem o distincție de mare însemnătate între modul în care suedezii sau danezii se simt implicați și cel în care ungurii și polonezii consideră că vocea lor contează. Căci, în mod aparent surprinzător, mai mult de jumătate dintre polonezi (57%) și exact jumătate dintre unguri (50%) consideră că vocea lor e luată în seamă la nivel european. Iar dacă ne uităm la un alt grafic privitor la direcția în care se îndreaptă lucrurile pe de o parte în Europa și pe de alta în propria țară, vom observa că ungurii și polonezii tind să creadă că atât la ei acasă cât și pe plan european lucrurile merg spre bine. Nemții, danezii, austriecii, olandezii cred și ei la fel.

Dar între modul în care Germania, Olanda, Suedia, de o parte, și Polonia și Ungaria, de cealaltă parte, văd lucrurile e o mare diferență. Atunci cum se explică faptul că toate aceste țări ”se simt bine” și în Europa și la ele acasă? Spre comparație, românii cred că lucrurile merg în direcția greșită la ei acasă și în direcția bună în Europa. Grecii cred că lucrurile merg în direcția greșită peste tot și într-o măsură mai mică același lucru îl cred francezii, britanicii, spaniolii și italienii. Am putea trage concluzia că respondenții se referă preponderent la situația lor economică, dar e clar că vizează și relația cu Uniunea Europeană.

Surpriza este că ungurii și polonezii, pe care federaliștii din categoria lui Verhofstadt sau Timmermans îi descriu ca pe oile negre care ar trebui excluse din Europa, nutresc mai curând un sentiment optimist, de putere și de participare plenară la procesul european. Chiar dacă ei se opun unei direcții până recent dominante, e clar că nu pot fi ignorați și că punctul lor de vedere a devenit inconturnabil. Pe de altă parte, națiunile prospere ale Nordului nutresc în mod tacit convingerea că modul lor de viață continuă să fie un pol magnetic extrem de puternic. Atâta doar că cele două optimisme legate de sentimentul participării la viața europeană nu se însumează în mod aritmetic. Prin urmare sondajul, dacă e citit cu atenție, ne dezvăluie că proiectul european, așa cum a fost el condus până acum, rămâne problematic.