Se va fi umplut paharul după extinderea UE?
25 februarie 2004Publicitate
Recentele afirmaţii ale conducerii partidelor unionale din Germania, apărute în presă, au provocat îngrijorare în ţările sud-est-europene: şefa UCD, Angela Merkel, a încercat în timpul vizitei efectuate în Turcia să determine guvernul de la Ankara să renunţe la aderare, oferindu-i în schimb un "parteneriat privilegiat". Iar primul ministru al Bavariei, Edmund Stoiber s-a pronunţat într-un interviu nu numai împotriva integrării Turciei, ci şi a României şi Bulgariei în anul 2007: UE nu suportă financiar mai mult decât extiderea de la 1 mai. În termeni similari, dar la adresa Republicii Macedonia, care depune mâine cererea de amorsare a negocierilor de aderare, s-a pronunţat şi Doris Pack, euro- politiciană creştin-democrată, într-un interviu acordat postului nostru de radio.
"S-a umplut paharul": o formulă adoptată şi folosită în comun de Angela Merkel şi Edmund Stoiber. UE trebuie mai întâi să facă faţă integrării celor 10 state candidate. Ceilalţi doritori trebuie să mai aibă puţintică răbdare.
Acesta este mesajul la adresa României şi Bulgariei, care sunt deja cu un picior în Uniune şi în 2007 probabil cu ambele, dar şi a Republicii Macedonia, care va solicita mâine preşedinţiei irlandeze amorsarea negocierilor de aderare. Doris Pack, deputată creştin-democrată în Parlamentul European, opina deunăzi că guvernul de la Skoplie ar trebui să avanseze cererea ceva mai târziu. În prezent UE este procupată de sine însăşi. Iar când vine vorba de Turcia, Merkel, Stoiber & Co. trântesc toate porţile. Şi din numeroase alte motive, Ankara nu ar trebui - în optica lor - să intre niciodată în UE.
Preconizata extindere a celor 15 costă bani. Iar banii pentru Bruxelles sunt tocmai capitolul la care contributorii neto, ca de pildă Germania, doresc în prezent să strângă şurubul. Alte aderări în anii ce vin, ar costa şi mai mulţi bani, sună argumentul partidelor unionale. Fiindcă austeritatea financiară a devenit comandamentul suprem al zilei, argumentul se poate exploata foarte bine şi pe plan intern: anul acesta în Germania sunt prevăzute cinci alegeri parlamentare regionale şi opt comunale. La care se adaugă - să nu uităm - scrutinul european.
Atari sloganuri populiste sunt însă argumente lipsite de realism. Cine doreşte să menţină costurile scăzute în sânul UE, trebuie să acţioneze acolo unde se cheltuiesc cei mai mulţi bani: circa 80% din bugetul comunitar le constituie subvenţiile pentru agricutorii europeni şi pentru promovarea regiunilor cu o structură arierată. Cei 15 trebuie să pună capăt acestei veritabile manii a subvenţiilor. După care nu mai contează prea mult dacă România şi Bulgaria vor adera peste trei ani. Sau Macedonia peste 10 sau 12 ani. Sau poate şi mai târziu o Turcie cu adevărat democratizată.
De remarcat faptul că una din ţările care doreşte de asemenea să intre în UE, a fost menajată de Merkel şi Stoiber. Este vorba de Croaţia. Pe de o parte, probabil pentru că Bavaria guvernată de UCS, întreţine în mod tradiţional contacte economice şi politice strânse cu Zagrebul. Pe de alta pentru că Merkel şi Stoiber nutresc o evidentă simpatie pentru prietenul lor Ivo Sanader, şeful partidului conservator "Uniunea pentru o Croaţie Democratică" (HDZ). Atât de evidentă, încât au pledat pentru el în spoturi electorale televizate şi i-au atestat aptitudini europene. Iar în al treilea rând, pentru că Croaţia este situată în relativa apropiere a Germaniei.
Dar tocmai acesta este sâmburele problemei: din punct de vedere politic, nu există alternativă la integrarea în Uniune a ţărilor sud-est-europene. Dacă Bruxelles-ul le va mai ţine multă vreme la uşă, riscă o nouă destabilizare a regiunii. Aceasta este poziţia guvernului social-ecologist de la Berlin, dar şi a numeroase partide conservatoare din alte state comunitare. De aceea populismul a la Merkel şi Stoiber nu are nici o şansă să devină opinia majorităţii europene.
Nu, paharul nu s-a umplut. Dar pentru ca după 1 mai să poată adera şi alţii, mai sunt multe de făcut. Nu numai în statele candidate, ci şi în UE însăşi.
"S-a umplut paharul": o formulă adoptată şi folosită în comun de Angela Merkel şi Edmund Stoiber. UE trebuie mai întâi să facă faţă integrării celor 10 state candidate. Ceilalţi doritori trebuie să mai aibă puţintică răbdare.
Acesta este mesajul la adresa României şi Bulgariei, care sunt deja cu un picior în Uniune şi în 2007 probabil cu ambele, dar şi a Republicii Macedonia, care va solicita mâine preşedinţiei irlandeze amorsarea negocierilor de aderare. Doris Pack, deputată creştin-democrată în Parlamentul European, opina deunăzi că guvernul de la Skoplie ar trebui să avanseze cererea ceva mai târziu. În prezent UE este procupată de sine însăşi. Iar când vine vorba de Turcia, Merkel, Stoiber & Co. trântesc toate porţile. Şi din numeroase alte motive, Ankara nu ar trebui - în optica lor - să intre niciodată în UE.
Preconizata extindere a celor 15 costă bani. Iar banii pentru Bruxelles sunt tocmai capitolul la care contributorii neto, ca de pildă Germania, doresc în prezent să strângă şurubul. Alte aderări în anii ce vin, ar costa şi mai mulţi bani, sună argumentul partidelor unionale. Fiindcă austeritatea financiară a devenit comandamentul suprem al zilei, argumentul se poate exploata foarte bine şi pe plan intern: anul acesta în Germania sunt prevăzute cinci alegeri parlamentare regionale şi opt comunale. La care se adaugă - să nu uităm - scrutinul european.
Atari sloganuri populiste sunt însă argumente lipsite de realism. Cine doreşte să menţină costurile scăzute în sânul UE, trebuie să acţioneze acolo unde se cheltuiesc cei mai mulţi bani: circa 80% din bugetul comunitar le constituie subvenţiile pentru agricutorii europeni şi pentru promovarea regiunilor cu o structură arierată. Cei 15 trebuie să pună capăt acestei veritabile manii a subvenţiilor. După care nu mai contează prea mult dacă România şi Bulgaria vor adera peste trei ani. Sau Macedonia peste 10 sau 12 ani. Sau poate şi mai târziu o Turcie cu adevărat democratizată.
De remarcat faptul că una din ţările care doreşte de asemenea să intre în UE, a fost menajată de Merkel şi Stoiber. Este vorba de Croaţia. Pe de o parte, probabil pentru că Bavaria guvernată de UCS, întreţine în mod tradiţional contacte economice şi politice strânse cu Zagrebul. Pe de alta pentru că Merkel şi Stoiber nutresc o evidentă simpatie pentru prietenul lor Ivo Sanader, şeful partidului conservator "Uniunea pentru o Croaţie Democratică" (HDZ). Atât de evidentă, încât au pledat pentru el în spoturi electorale televizate şi i-au atestat aptitudini europene. Iar în al treilea rând, pentru că Croaţia este situată în relativa apropiere a Germaniei.
Dar tocmai acesta este sâmburele problemei: din punct de vedere politic, nu există alternativă la integrarea în Uniune a ţărilor sud-est-europene. Dacă Bruxelles-ul le va mai ţine multă vreme la uşă, riscă o nouă destabilizare a regiunii. Aceasta este poziţia guvernului social-ecologist de la Berlin, dar şi a numeroase partide conservatoare din alte state comunitare. De aceea populismul a la Merkel şi Stoiber nu are nici o şansă să devină opinia majorităţii europene.
Nu, paharul nu s-a umplut. Dar pentru ca după 1 mai să poată adera şi alţii, mai sunt multe de făcut. Nu numai în statele candidate, ci şi în UE însăşi.
Publicitate