Serbia: naţionalismul radical a fost învins, clişeele rămân

Bulevardul Zoran Djindjic din Belgrad poartă numele primului şef de guvern democratic al Serbiei. Eforturile sale de modernizare a ţării şi de apropiere a ei de Europa după epoca Miloşevici s-au încheiat în 2003 prin asasinarea sa. Nu întâmplător, naţionaliştii sârbi au schimbat în 2007 numele străzii prin pancarte proprii în "Bulevardul Ratko Mladici". Ei au arătat astfel susţinere pentru Mladici, judecat de Tribunalul Penal Internaţional de la Haga sub acuzaţia de crime de război comise în oraşul Srebreniţa. Pe vremea războiului, Mladici era considerat un erou. Unul din fanii săi cei mai mari a fost Aleksandar Vucici, astăzi vicepremier şi cel mai puternic politician sârb.

În ultimii ani, mentalitatea politică şi socială s-a schimbat însă dramatic. Serbia este ţară candidată la aderarea la UE iar Vucici poate fi descris aproape ca eurofanatic. Actualul guvern a încheiat un acord istoric cu fosta provincie sârbă Kosovo, care şi-a declarat independenţa în urmă cu cinci ani. „Este un fel de justiţiei poetică“, spune activista pentru demcoraţie Sonja Licht, azi angajată a ministerului sârb de externe. „Politicienii care au militat în anii 90 pentru război în regiune trebuie să-şi asume acum responsabilitatea şi să rezolve problemele“, a declarat Licht pentru DW.

Ideile care au supravieţuit doar în "ghetoul" societăţii civile după războiul sângeros care a distrus Iugoslavia fac acum parte din Mainstream-ul politic. Printre ele, pedepsirea necondiţionată a criminalilor de război sau dreptul de a fi altfel.

Încă multe de făcut

Naţionalismul radical nu mai face parte azi din viaţa de zi cu zi, dar cicatricile trecutului se văd cu ochiul liber. Johannes Rüger, un tânăr german angajat al Forumului păcii sociale din Belgrad, are un exemplu care ilustrează aceste clişee. "Când merg în Kosovo, la Priştina, multă lume mă întreabă dacă nu mă tem să călătoresc acolo, dacă nu mi se poate întâmpla ceva. Mă întreabă inclusiv tineri sârbi, care pe vremea războiului abia dacă erau la grădiniţă. Le răspund că nu mi-e frică şi că mă simt foarte bine la Priştina. Şi acolo poţi să te plimbi pe stradă la fel de relaxat ca la Belgrad. Ei îmi spun că nu-şi pot imagina aşa ceva, chiar dacă nu au fost niciodată acolo şi nici nu au de gând să se ducă."

Aceste rămăşiţe de naţionalism nu îl miră pe cunoscutul activist Aleksandar Popov. „Politica s-a schimbat, dar în adâncurile societăţii aceste schimbări nu au ajuns neapărat“, crede directorul Centrului sârb pentru regionalizare. „Este trist că mulţi tineri sunt încă plini de ură şi naţionalism. Este deosebit de greu să scapi de acest balast“, arată Popov. Tocmai de aceea, prezenţa ONG-urilor în ţară este necesară. „Aş ieşi la pensie cu plăcere, dar sunt încă multe de făcut“, adaugă Popov.

Sonja Licht consideră că şovinismul rămâne o problemă mare, nu doar în Serbia. „Aceasta este o temă încă actuală, atât în Balcani cât şi în întreaga Europă. Vedem exemple similare în Grecia, Ungaria, chiar în nordul Europei, de exemplu în Finlanda, unde populiştii de dreapta au reuşit să intre în parlament“. Memoria selectivă - prin care sunt recunoscute doar victimele din propria tabără - nu este nici ea o problemă strict sârbească, mai crede activista. „Denazificarea Germaniei a fost de asemenea un proces care a durat foarte mult“, spune ea.

Poveşti despre "agenţi străini"

Activiştii pro-democraţie au avut tot timpul dificultăţi în Serbia şi nici azi nu se bucură de un sprijin foarte mare. Ani la rând, elitele politice naţionaliste i-au acuzat că ar fi "agenţi străini", în special pe membrii ONG-urilor finanţate din exterior. „Nu am fost niciodată favoriţii regimului. Nici pe vremea lui Slobodan Miloşevici, nici pe timpul opoziţiei democratice care a guvernat ţara după acesta“, declară Popov. „Societatea civilă a fost mereu ca o piatră în pantoful Puterii“, apreciază el.

Sonja Licht a suferit mai multe decenii jignirile lansate de tabăra de dreapta. Recent, săptămânalul naţionalist „Pečat“ a numit-o drept lobistă a NATO. „NATO“ are o imagine foarte proastă în Serbia, după ce Alianţa a bombardat ţara în 1999. „Sunt cumva mândră ca sunt atacată aşa de extrema dreaptă“, spune Licht şi adaugă, „au trecut vremurile în care şi în presa normală se puneau astfel de etichete“.

Cele mai importante ONG-uri se bazează în continuare în principal pe ajutorul financiar al vestului. Pe pagina de internet a Centrului sârb pentru regionalizare se poate vedea că finanţarea este asigurată, printre alţii, de fundaţia americană Rockefellers, de cele germane Friedrich Ebert şi Konrad Adenauer. „Să primeşti bani din vest nu mai este un mare tabu“, spune directorul Popov. „Şi ex-naţionaliştii aflaţi la guvernare încearcă să obţină finanţare vestică pentru statul sârb. Ceea ce face ca acuzarea ONG-urilor de trădare în favoarea străinătăţii să fie una depăşită“, cred el.