Sistemul bugetar: pe dos ca o mănuşă

În România, specia denumită „bugetar” este fie acuzată, fie compătimită, fie pizmuită, fie jinduită. Aproape un milion şi jumătate de salarii româneşti depind nu de calitatea productivităţii, ci de liniştitoarea prezenţă a bugetului de stat. În perioadele de fertilitate economică bugetarul era compătimit pentru veniturile diminutivate în comparaţie cu cele din sectorul privat şi pentru un program de lucru mai mult decât flexibil. Astăzi, bugetarul este invidiat pentru stabilitatea de nezdruncinat a locului de muncă şi acuzat de redundanţa sa în cadrul aparatului public.

Mentalitatea amprentată a funcţionarului public

La Consiliul Judeţean Iaşi a fost instalat un cititor de amprente cu ajutorul căruia va fi monitorizată prezenţa la serviciu a funcţionarilor publici. Semnarea condicii de prezenţe devenise un gest ritualic în care funcţionarii semnau unii în locul altora, pentru a-şi acoperi absenţele. Astfel că tehnologia avansată a devenit o necesitate: precum elevii de gimnaziu, angajaţii Consiliului Judeţean Iaşi sunt supravegheaţi ca nu cumva să mai chiulească. Deşi ţine de domeniul anecdotic, această întâmplare exprimă cum nu se poate mai bine mentalitatea existentă în cadrul instituţiilor publice din România. Nu doar mogulii sunt de părere că „cele mai bune afaceri se fac cu statul”, dar şi funcţionarul public pentru care cea mai bună afacere este locul călduţ dintr-un birou de primărie.

Întors pe dos

Bugetari sunt însă şi medicii. Recompensaţi infim de către stat pentru serviciile lor esenţiale, medicii din România folosesc bazinul de asiguraţi medical ai statului pentru a-şi obţine clientela particulară. S-a format astfel un sistem privat care funcţionează în paralel cu cel de stat, concurându-l şi parazitându-l. Profesorii, la rându-le bugetari, au parte de un statut salarial meschin care îi obligă la practicarea meditaţiilor. Apare un alt sistem paralel cu cel al statului şi imposibil de contorizat fiscal. Însă niciuna dintre cele două categorii profesionale nu sunt de blamat, ci doar politicile nenaturale aplicate de decenii de guvernanţii ţării. Sectorul public seamănă şi este folosit ca o mănuşă întoarsă pe dos.

Diferenţa dintre dorinţă şi putinţă

Restructurarea sectorului bugetar devine o urgenţă într-o Românie care scârţâie din toate încheieturile ei economice. Tăierea tuturor conflictelor de interese apărute la graniţa dintre sistemul medical de stat şi cel privat, recuperarea financiară a statutului de profesor prin investiţii şi creşterea calităţii învăţământului şi reducerea masivă a numărului de funcţionari publici prin reconvertirea lor în manageri de proiecte europene: acestea sunt doar trei măsuri prin care guvernul Boc ar putea face istorie.

În schimb, clamata măsură a concedierii celor 400 de angajaţi din aparatul de stat, prin superficialitatea şi populismul ei nu face altceva decât să-i menţină pe guvernanţi în aglomeratul catalog de caricaturi ai politicii post-decembriste.

Autor: Vlad Mixich, Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz