1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sistemul electoral între restauraţie şi reformă

Horaţiu Pepine28 decembrie 2012

Guvernul declară că a învăţat din greşelile trecutului şi că nu va mai amâna pe mâine ceea ce poate face azi.

https://p.dw.com/p/17AOG
MOSCOW, RUSSIA. OCTOBER 12, 2009. Voter casts his ballot during the election to the Moscow City Duma. (Photo ITAR-TASS / Vladimir Astapkovich) +++(c) dpa - Report+++
Imagine: picture-alliance/dpa

Fostul lider al PDL, Emil Boc, promitea imediat după alegerile din 2008 să schimbe sistemul electoral. A fost numit apoi prim-ministru şi a uitat. E adevărat că se găsea într-o coaliţie complicată alături de PSD şi că nu intenţiona să rămână prea mult în această formulă, dar poate tocmai de aceea ar fi trebuit să se grăbească. Dar nici măcar din 2010 nu s-a grăbit să schimbe legea, iar în 2012 era, cel puţin pentru PDL, prea târziu. Povestea aceasta arată foarte clar că proiectele majore nu trebuie niciodată amânate.

Guvernul Ponta pare să fi asumat această lecţie şi a promis să nu mai întârzie nicio clipă schimbarea legii electorale: ”Dacă n-o facem în 2013, iar mai aşteptăm câţiva ani. Acum putem, avem şi majoritate, nu avem alegeri, nu avem niciun impediment.”, a spus joi premierul Victor Ponta.

Primul ministru nu a intrat în amănunte. El a dat doar de înţeles că, atâta vreme cât votul în circumscripţii uninominale nu este agreat de partidele mici, singura soluţie pacifică ar fi întoarcerea la un sistem de liste de partid.

Ar trebui arătat însă că sistemele pe listă pot fi şi ele de mai multe feluri. De obicei, ele sunt sisteme proporţionale, deşi nu este obligatoriu, dar în România se pare că partidele mici la care a făcut trimitere premierul, au ca obiectiv principal repartizarea proporţională a mandatelor. Este vorba în primul rând de UDMR, dar cu siguranţă că astăzi şi PDL ar fi de aceeaşi părere. De aceea, este de la sine înţeles că politica românească tinde către un sistem de liste de partid cu repartizare proporţională. Odată ce lucrul acesta a fost convenit mai mult sau mai puţin oficial, să observăm că listele de partid ar putea fi gândite în două chipuri distincte.

În primul rând, listele pot fi un instrument puternic pus la dispoziţia partidelor politice, prin care aceste organizaţii realizează în mod autonom selecţia personalului politic. Partidele au un rol constituţional important: ”ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor” (Constituţia României, Art 8), dar există totuşi, teoretic, un spaţiu larg în care partidele şi cetăţenii pot negocia gradul de influenţă pe care îl exercită.

De exemplu, dacă listele de partid sunt ”blocate” sau, cu alte cuvinte, dacă propun o ordine a candidaţilor care nu poate fi schimbată, alegătorii au o influenţă minimă asupra persoanelor care vor fi promovate în Parlament. Liderii partidelor asumă în acest caz puterea maximă luând decizii exclusive cu privire la candidaţi şi la ordinea eligibilităţii lor.

Dar dacă listele nu sunt ”blocate” şi dacă alegătorii ar putea stabili ei ordinea preferată a candidaţilor? Am putea presupune că cei mai mulţi dintre alegători ar fi fericiţi să-şi poată exprima preferinţele. Partidele ar pierde oarecum din influenţă, dar cu siguranţă că am asista la o formă de sporire a democraţiei. Cetăţeanul, cu preferinţele sale exprimate în cele mai mici nuanţe, ar fi aşezat astfel în centrul sistemului electoral.

În plus, un asemenea sistem de vot ar împăca deopotrivă cele două cerinţe majore ale sistemului politic şi ale spiritului public. Sistemul politic, dacă ar fi să-i atribuim o inteligenţă şi o voinţă proprie, aspiră la proporţionalitate şi, în subsidiar, la listele de partid, căci ele sunt mai bine adecvate unui sistem proporţional, dar spiritul public aspiră, dimpotrivă, la votul uninominal. Sistemul actual a încercat de altfel tocmai acest lucru: să împace votul uninominal cu proporţionalitatea şi am văzut ce a ieşit! Dar cele două cerinţe ar putea fi îmbinate mult mai fericit în cadrul unui sistem de vot preferenţial pe liste. Partidele şi societatea obţin ambele ceea ce doresc.

Se pun totuşi şi în cazul acesta câteva întrebări. Nu este un sistem prea complicat? Nu este şi inutil câtă vreme alegătorii oricum, nu îi cunosc bine pe candidaţi? Nu cumva cei dornici să-şi exprime mai nuanţat preferinţele reprezintă o minoritate prea restrânsă?

În fine, nu cumva ordinea candidaţilor pe liste exprimă deja, anticipat, preferinţele majorităţii, aşa cum a reieşit din sondajele de opinie? Capul de listă, cel puţin, a fost întotdeauna politicianul care se bucura de maximă popularitate. Este adevărat. Dar, s-ar putea obiecta că pe o listă „blocată”, în afara a doi trei politicieni mai vizibili, ceilalţi se sustrag oricărei sancţiuni publice. Or, un sistem preferenţial ar permite orice ordine posibilă.

Subiectul nu e uşor şi tocmai de aceea nu ar trebui să acceptăm că lucrurile sunt dinainte hotărâte şi că nu ar mai fi nevoie de nicio dezbatere.