1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Soarta a sute de mii de refugiaţi în Germania

Claudia Stefan16 iunie 2008

În urmă cu un an, în Germania, au fost adoptate noi reglementări privind dreptul de şedere. Câţi străini au reuşit până acum să obţină viză pe termen nelimitat? Din păcate, prea puţini până acum.

https://p.dw.com/p/EE8V
Refugiati din IrakImagine: AP

Prin noul demers, coaliţia de guvernământ de la Berlin urmăreşte să ofere posibilitatea străinilor care până acum au fost doar toleraţi în Republica Federală de a obţine drept de şedere pe perioadă nedeterminată. Că de această şansă nu au reuşit să beneficieze mulţi până acum o demonstrează un film realizat de un grup de tineri refugiaţi al cărui scenariu se bazează pe experienţele lor trăite în Germania.

Fără planuri de viitor

Aminatu vine din Sierra Leone şi trăieşte de 7 ani în Germania. Deşi cererea de azil i-a fost respinsă, tinerei i s-a permis totuşi să rămână în Republica Federală "din motive umanitare". În film, Aminatu explică ce presupune statutul de "străin tolerat".

"Nu ştiţi ce înseamnă Duldung? Este un permis de şedere temporar. O bucată mică de hârtie, uşoară ca un fulg... Ţi se permite să stai aici, dar nu ai dreptul să munceşti şi nici să iei parte la programe de instruire profesională"

În filmul lor tinerii, originari din Afganistan, Iran, Sierra Leone şi Kashmir, dezvăluie soarta refugiatului care trăieşte în Republica Federală: nesiguranţă, imposibilitatea de a-şi face planuri de viitor.

"Chiar şi dacă ţi se prelungeşte permisul de la două până la şase luni rişti oricând să te expluzeze"

"Şi atunci cum să mai ai somn? Închizi ochii, dar nu adormi pentru că în fiecare secundă te gândeşti că îţi vor bate la uşă, te vor lua pe sus şi te vor trimite înapoi"

- povestesc eroii filmului.

Oameni şi destine

Symbolbild Flüchtlinge
Imagine: picture-alliance/ dpa/dpaweb

Până în 2007, în Germania, erau toleraţi circa 165.000 de străini. Conform noilor reglementări, beneficiază de drept de şedere pe o perioadă de 2 ani, cel puţin în prima fază, familiile de refugiaţi care trăiesc de minimum 6 ani în Republica Federală sau celibatarii stabiliţi aici în urmă cu cel puţin 8 ani. De această oportunitate a profitat şi unul dintre realizatorii filmului, originar din Afganistan, în vârstă de 21 de ani. Tânărul, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a venit în Germania în urmă cu 11 ani.

"Părinţii mei nu m-au însoţit. Nici măcar n-am ştiut că voi pleca în Germania. Mi-au spus că voi pleca la plimbare cu o altă familie, n-au vrut să-mi spună că voi fi trimis aici. Dacă mi-ar fi spus adevărul, n-aş fi plecat nici în ruptul capului!"

De părinţii şi fraţii rămaşi în Afganistan n-a mai auzit niciodată, nimic.

O permanentă aşteptare

În ciuda adoptării noilor reglementări, organizaţiile pentru ajutorarea refugiaţilor apreciază că numărul străinilor toleraţi în Germania tot se ridică la aproximativ 100.000.

"Statutul de străin tolerat nu a dispărut, ci mai degrabă, pentru unii dintre ei, s-a transformat într-o permanentă aşteptare, într-o lipsă de speranţă pe termen nelimitat, pentru că niciunul nu ştie ce îl aşteaptă mai încolo. Noile reglementări nu fac decât să rezolve situaţia până la o dată anume, dar nu oferă refugiaţilor şi o perspectivă de viitor" - opinează Gesa Becher, expert în mass-media.

Într-adevăr: permisul de şedere se acordă, în prima fază, doar pentru doi ani. La sfârşitul acestei perioade, autorităţile verifică dacă refugiatul întruneşte toate criteriile pentru a fi acceptat definitiv în Republica Federală şi încetăţenit.

Condiţiile sunt: fără cazier, cunoaşterea limbii germane, deţinerea unei locuinţe şi a unui venit de minimum 800EUR/lunar. Cine nu reuşeşte să demonstreze toate acestea riscă să fie expluzat.