Sofisme de campanie

În mod sigur nici CNA şi nici altcineva nu va putea corecta greşelile intenţionate de logică, acelea care au ca scop să provoace confuzie şi să direcţioneze opiniile oamenilor spre concluzia dorită.

Şi nici nu ar fi de dorit ca un organism al statului să devină paznicul exprimării corecte. Dar cineva ar trebui totuşi să atragă atenţia acestor erori premeditate, care perturbă dezbaterea politică liberă şi inteligentă.

În pre-campania electorală de la Bucureşti există deja un set întreg de raţionamente făcute anume spre discreditarea adversarilor politici.

De exemplu, o idee tot mai des formulată în presa afiliată Guvernului este că acei ziarişti care laudă deschis activitatea preşedintelui Traian Băsescu nu se deosebesc prin nimic de Adrian Păunescu şi de laudele sale obscene la adresa lui Ceauşescu.

Sofismul se bazezază pe o echivalenţă simplificatoare. Ceauşescu a fost preşedinte, Traian Băsescu este şi el preşedinte, aşadar cine îl laudă pe Traian Băsescu este la fel ca Adrian Păunescu. Desigur, ceea ce nu mai spun sofiştii aceştia este că, în aceeaşi logică, nici un preşedinte de pe faţa pămîntului, care a fost şi care va veni, nu poate fi lăudat de un om onest, de vreme ce este preşedinte.

Se insinuează aici ideea, aproape anarhistă, după care un reprezentant al “puterii” este automat un personaj malefic.

Dar a spune că cineva care îl laudă pe preşedintele Traian Băsescu este la fel de blamabil ca Adrian Păunescu face şi o altă echivalare şi anume aceea între Ceauşescu şi Traian Băsescu. Or, această echivalare este foarte productivă în concluzii greşite.

Tinerii de liceu, care tocmai au primit zilele acestea un manual de istoria comunismului, anume pentru a acoperi mare carenţă de cunoaştere a trecutului, pot citi în anumite reviste culturale că Traian Băsescu este asemenea fostului dictator. După caz, tinerii încă neavizaţi pot trage două concluzii:

Fie că statul român de astăzi ignoră completamente drepturile civile ale cetăţenilor săi şi că este un stat totalitar irespirabil, fie că pe vremea lui Ceauşeascu nu era, în definitiv, atît de rău şi că Ceauşesacu însuşi trebuie să fi fost un tip simpatic.

Probabil că nici un manual de istoria comunismului nu va putea combate această impresie, de vreme ce atîta lume, la atîtea posturi mari de televiziune în atîtea reviste serioase, susţine că preşedintele de astăzi este un dictator.

Aceste greşeli par să fie strict de natură logică. Dar, în măsura în care sînt calculate, ele au şi o legătură cu morala.