1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Soluţii "originale"

28 mai 2009

De ce oare se comportă Coreea de Nord ca "un derbedeu băut într-un hotel de cinci stele"?

https://p.dw.com/p/HzEl
Kim Iong Il - un dictator cam obosit, aflat, aparent cel puţin, la capăt de drumImagine: AP

Dictatorii caută cu plăcere soluţii „originale” spre a eluda obstacolele din calea menţinerii lor sau a dinastiilor lor la putere. Cel mai important obstacol pe acest drum e de regulă dorinţa de libertate a popoarelor pe care le împilează. Despre cea, actualmente aparent utopică, a nord-coreenilor, se discută prea puţin. Cu atât mai mult se dezbat motivele pentru care şeful regimului totalitar de la Phenian, Kim Yong Il, fiul fostului dictator Kim Ir Sen, îşi înăspreşte pe zi ce trece tonul şi afişează o atitudine din ce în ce mai belicoasă.

Recentului test nuclear nord-coreean i-au urmat lansări de rachete cu rază scurtă de acţiune, pentru ca miercuri dictatura comunistă să denunţe acordul de armistiţiu inter-coreean din iulie 1953. Regimul de la Phenian a ameninţat chiar că va ataca statul sud-coreean, pentru cazul în care guvernul de la Seul îşi materializează promisiunea de a participa la operaţiunea SUA de control naval.

Operaţiunea e menită să împiedice exportul de armament şi de tehnologie nucleară nord-coreeană, care ar putea intra în posesia altor state totalitare.

În mod evident, SUA se tem de amplificarea acestui export. Iar Coreea de Nord îl vrea spre a-şi umple visteria.

În occident, analiştii continuă să speculeze pe marginea mobilului real al şantajului politic la care se dedă executivul nord-coreean. Conform ziarului elveţian Neue Zuercher Zeitung, cauzele sale sunt de ordin deopotrivă intern şi extern. Nu este exclus ca regimul lui Kim să vrea să obţină o mai amplă atenţie din partea SUA, susţin unii observatori. Pe de altă parte, potrivit unor experţi, dictatorul, cel de-al doilea lider al dinastiei comuniste nord-coreene încearcă în prezent să-l introducă pe unul din fiii săi în prim-planul scenei politice, spre a-i netezi calea către succesiune.

Comentând stridentele ei demersuri belicoase, OstseeZeitung reliefează că "familia dinastică de la Phenian se comportă ca un derbedeu băut în restaurantul unui hotel de 5 stele. Problema e că, nu poate fi pusă în cămaşă de forţă şi evacuată".

Agresiva conduită are însă metodă. „Regimul vrea cu orice preţ să supravieţuiască”, extorcând, în special de la americani, ajutoare internaţionale.

Nuernbeger Nachrichten crede că dictatorul şi consilierii săi militari ar fi înţeles „logica disuasiunii nucleare şi că deci nu se vor sinucide procedând la un atac atomic”.

Dar Tageszeitung din Berlin se teme că „litigiul ar putea scăpa de sub control, devreme ce în peninsula coreeană se confruntă circa un milion de militari.." Oameni înarmaţi până în dinţi, care se antrenează de-o jumătate de secol să se lichideze reciproc.

Die Welt reliefează că actuala criză "e penibilă deopotrivă pentru americani şi chinezi. Pentru comuniştii de la Beijing, fiindcă se văd nevoiţi să constate că nu-şi mai controlează satelitul. Iar pentru preşedintele SUA, întrucât devine tot mai clar că „politica mâinii americane întinse inamicilor spre împăcare poate fi interpretată de statele-problemă ca semn de slăbiciune", provocările nord-coreene fiind şi un test menit să stabilească cât de profitabil poate fi şantajat noul lider de la Casa Albă.

La soluţii nu tocmai originale de ieşire din criză au recurs şi mulţi romi din România, apăruţi mai nou în Germania spre a spăla parbrize de automobile. Ziarul de mare tiraj Bild semnalează prezenţa lor, iritantă pentru mulţi şoferi la răscrucile străzilor din varii metropole germane.

Cât despre scoaterea din criză a concernului Opel cu ajutorul, nici el original, al garanţiilor de stat, ea se amână, deşi diverşi analişti scot în evidenţă progresele realizate în vederea despărţirii producătorului de automobile din Germania de concernul mamă american.

Autor: Petre M. Iancu

Redactor: Rodica Binder