1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sondaj: Merkel revine, Siria este îngrijorarea principală

14 aprilie 2017

Germanii vor din nou continuitate în politica internă. De profitat de situaţie are în special Angela Merkel. În ceea ce priveşte politica externă, grijile sunt mari. Oamenii sunt preocupaţi mai ales de conflictul sirian.

https://p.dw.com/p/2bEou
Imagine: Getty Images/AFP/M. Schrader

Străinătatea va privi cu interes alegerile generale din septembrie din Germania mai ales pentru că în joc este viitorul politic al Angelei Merkel. Va reuşi creştin-democrata să devină pentru a patra oară cancelara unui guvern condus de CDU?

De la sfârşitul lui ianuarie, de când social-democraţii l-au trimis în cursa pentru fotoliul de cancelar pe fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, rezultatele sondajelor de opinie s-au schimbat drastic: SPD a cunoscut un reviriment de senzaţie. Social-democraţii par din nou capabili să pericliteze realegerea cancelarei Merkel. Schulz a depăşit-o chiar pe doamna Merkel în aceste sondaje de la începutul anului. Dar ultima cercetare demoscopică pentru aprilie arată că acest "efect Schulz" a început să se diminueze. Sondajul a fost comandat de ARD şi a fost realizat de institutul de sondare a opiniei publice "Infratest dimap". Este valabil pentru aprilie şi în cadrul lui au fost chestionate 1000 de persoane la începutul acestei săptămâni.

Curs ascendent la început de an pentru guvernul federal

Angela Merkel conduce din nou în preferinţele alegătorilor, devansându-l pe concurentul social-democrat. În Germania, cancelarul federal nu este ales prin vot direct. Dar dacă ar fi, cam jumătate din alegători ar opta pentru Merkel. Adică aproximativ 10% mai mulţi decât cu o lună în urmă. Schulz a pierdut 5% faţă de martie, dar rămâne, cu 40 de procente, foarte aproape de Merkel, în comparaţie cu candidaţii social-democraţi anteriori.

Dacă cancelarul Germaniei ar fi ales prin vot direct...
Dacă cancelarul Germaniei ar fi ales prin vot direct...

Şi popularitatea şefei guvernului actual a crescut din nou. Ea a ajuns din nou la 62%, adică valoarea de dinaintea crizei refugiaţilor, din vara lui 2015. Este de asemenea valoarea medie înregistrată de cancelara Merkel în aceste sondaje în ultimii patru ani. 53% dintre germani se declară mulţumiţi cu activitatea guvernului sub conducerea doamnei Merkel. În urmă cu o lună, doar 44% dintre cei chestionaţi se declarau mulţumiţi de executivul federal. În propriile rânduri, adică printre susţinătorii conservatorilor, acest nivel de satisfacţie se ridică până la 91 de procente.

Şi ceilalţi miniştrii au profitat de acest trend de reapreciere a muncii depuse de cabinetul de la Berlin. Printre cei mai mari câştigători se numără miniştrii Sigmar Gabriel (Externe), Ursula von der Leyen (Apărare) şi Wolfgang Schäuble (Finanţe).

CDU câştigă, AfD stabilă

La întrebarea "Pe cine aţi alege, dacă duminică ar fi alegeri generale?" răspunsurile arată astfel: CDU câştigă 2% faţă de luna trecută şi se distanţează din nou mai clar de SPD, care rămâne stabil, cu un electorat mobilizat: ceea ce înseamnă că "efectul Schulz" se menţine în acest aspect.

Dacă duminică ar fi alegeri...
Dacă duminică ar fi alegeri...

În cazul partidelor mai mici, prea puţine s-au schimbat. AfD rămâne peste 10%, în ciuda certurilor interne care au marcat în ultima vreme activitatea populiştilor de dreapta germani. Congresul naţional al acestora este peste o săptămână iar şefa formaţiunii Frauke Petry este decisă să-şi impună punctele de vedere - cu final imprevizibil.

Majoritatea germanilor se teme de conflictul sirian

Criza refugiaţilor şi terorismul au provocat temeri în rândul populaţiei germane. Dar aceste frici s-au mai diminuat. Au contribuit la această liniştire veştile bune din economie şi de pe piaţa muncii. Îngrijorările germanilor au acum mai mare legătură cu evenimentele externe. Concret: germanii se tem de escaladarea conflictului sirian, după ultimul atac chimic pus pe seama regimului Assad şi lovitura militară a americanilor. Aproape trei sferturi din cei chestionaţi au declarat că se tem de un război şi mai mare în regiune. Jumătate din respondenţi nu văd cu ochi buni un angajament militar mai puternic al Americii sub preşedintele Donald Trump. Puţini germani îşi pun speranţele într-o reapropiere ruso-americană în conflictul sirian.

Şocul de după alegerea lui Trump la Casa Albă s-a diminuat şi el: aproape 30% din germani cred că SUA sunt din nou un partener de încredere. Pe vremea preşedintelui Barack Obama, 60% dintre germani apreciau însă colaborarea cu America. Oricum, numărul germanilor care se bazează din nou pe SUA a crescut cu 7% în ultimele două luni. Atmosfera se potriveşte cu tonul reţinut al guvernului german legat de politica lui Trump.

O adevărată problemă de imagine în rândul germanilor are însă Turcia lui Recep Tayyip Erdogan. Doar 3% din cei intervievaţi au încredere în această ţară. Valorile pentru Rusia şi Franţa rămân stabile. Doar Marea Britanie doritoare de "Brexit" este văzută cu ochi mai critici. Aceasta are legătură mai ales cu incertitudinile generate de procesul de părăsire a UE de către Regatul Unit.

Şi ce coaliţie ar urma să conducă Germania după alegerile generale din 24 septembrie? Germanii ar vrea din nou cu precădere o mare coaliţie formată din conservatori şi social-democraţi, întocmai ca în prezent. Tot ca acum, mai degrabă sub conducerea Uniunii Creştin-Democrate şi a Angelei Merkel. Oricum, strict matematic, alte coaliţii de două partide sau de trei formaţiuni mai mici nici nu ar fi măcar posibile în prezent.

Autor: Kay-Alexander Scholz