1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Spor de libertate

Petre M. Iancu6 ianuarie 2014

Isteria asociată unei prezumtive imigrări masive, după 1 ianuarie, a românilor şi bulgarilor s-a atenuat perceptibil, cel puţin în spaţiul public german.

https://p.dw.com/p/1AlrQ
Imagine: Becky Stares/Fotolia.com

A contribuit la răcorirea spiritelor (înfierbântate la un moment dat de perspectiva furtului social) atât protestul patronilor germani, cât şi cel formulat de ziarişti şi de o bună parte a clasei politice din Republica Federală, precum şi de observatorii străini. Primii au atras atenţia asupra faptului că Germania are enormă nevoie de mână de lucru calificată din răsărit.

Cei din urmă au scos în evidenţă caracterul sacrosanct al valorilor şi libertăţilor europene şi au evidenţiat că, în marea lor majoritate, românii şi bulgari emigraţi în vest au contribuit la umplerea bugetelor ţărilor de destinaţie net mai mult decât s-au folosit de binefacerile sociale ale statelor în care au imigrat.

Utile intervenţii au avut în context şi o serie de personalităţi originare din România, între care, nu în ultimul rând, parlamentarul german Bernd Fabritius. Relevând că formaţiunea sa nu pledează pentru îngrădirea libertăţii de mişcare, deputatul creştin-social din Bundestag s-a pronunţat în favoarea obiectivării dezbaterilor şi a unei priviri lucide asupra tuturor aspectelor problemei, inclusiv a posibilelor abuzuri ale dreptului de a munci oriunde.

Extrem de salutare sunt un editorial iscălit în Frankfurter Allgemeine Zeitung de Karl-Peter Schwarz, precum şi un articol apărut duminică în săptămânalul berlinez Welt am Sonntag, sub semnătura lui Wolfgang Scheida. Autorul, originar din România, al celui din urmă, declară insuportabilă stupida isterie populistă cu privire la români şi bulgari, care, înteţită din raţiuni electorale, s-a dovedit, după 1 ianuarie 2014, complet neîntemeiată, devreme ce nu s-a produs nici un fel de aflux din sud-est către nord-vest.

Dar, în Die Welt, secretarul general al CSU, Andreas Scheuer, alimentează temerile legate de aşa-numita imigraţie a sărăciei, avertizând împotriva eventualităţii ca Germania să devină „atelierul de reparaţii sociale al Europei”.

Der Spiegel se ocupă in extenso de ceea ce, în titlul reportajului său, săptămânalul desemnează drept „poporul nedorit al Europei”, în speţă de cei 10 milioane de romi ai Bătrânului Continent. Sunt oameni care „fug de sărăcie din ţările situate în sud-est fără să scape de mizerie (după ce ajung) în vest, în timp ce guvernele statelor europene nu izbutesc să-i ajute”.

În schimb, din unghiul lui Karl-Peter Schwarz, Uniunea Europeană a început anul cu dreptul, în speţă „cu o veste bună”, graţie tocmai libertăţii de mişcare complete de care se bucură de acum încolo „românii şi bulgarii, după şapte ani de aşteptare”. E vorba, în esenţă de „un spor de libertate refuzat până acum românilor şi bulgarilor”, relevă autorul.

Care, după „un secol de protecţionism şi totalitarisme”, precum şi diverse forme de „tutelă şi de persecuţii politice” prevede „o moderată creştere a migraţiei" către occident în temeiul speranţei de mai bine şi în baza unei libertăţi recâştigate, reprezentând un „drept fundamental”.

Autorul mai relevă între altele că, de la extinderea ei spre răsărit, UE a încetat să mai fie „un „club al bogătaşilor”. Potrivit lui, Uniunea „controlează doar respectarea interdicţiei discriminării”, iar "statul social", văzut astfel, nu mai poate fi imaginat ca fiind congruent cu un popor sau altul. În fine, decizia cu privire la acordarea de ajutoare sociale cetăţenilor europeni nou-veniţi va depinde în cele din urmă nu de sentinţa unor judecători germani, ci de o decizie a justiţiei europene.