1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Spre o politică europeană comună în justiţie

Rodica Binder9 ianuarie 2007

Încă înaintea întrunirii miniştrilor de interne şi justiţie din ţările membre ale Uniunii Europene, ministrul german al justiţiei a făcut publice cîteva iniţiative în domeniul legislaţiei europene şi a politicii comune de securitate.

https://p.dw.com/p/B1GR
Brigitte Zypries, ministru german de justiţie
Brigitte Zypries, ministru german de justiţieImagine: dpa

Intenţia de elaborare a unui standard european de combatere a rasismului şi xenofobiei există de mai multă vreme dar ea s-a lovit pînă nu demult de rezistenţa manifestată de fostul guvern italian, fapt pe care ministra germană a justiţiei Brigitte Zypries nu a omis să-l menţioneze atunci cînd şi-a prezentat iniţiativa în faţa reprezentanţilor presei.

„Nu a existat nici un fel de mişcare aptă să ducă în indiferent ce formă spre un progres. Abia odată cu Romano Prodi guvernul şi-a modificat atitudinea, colaborînd din nou cu noi. De aceea am re-inclus acest subiect pe ordinea de zi şi dorim să-l şi bifăm, ca realizat”.

Garantarea drepturilor cetăţeneşti în procedurile penale

În timpul preşedinţiei prin rotaţie pe care Germania o deţine timp de şase luni în Uniunea Europeană, o altă prioritate a agendei politice o reprezintă drepturile cetăţeneşti. Ministrul german al justiţiei intenţioenază să militeze pentru garantarea unui standard minim în procedurile penale.

Concret, Zypries vizează cîteva aspecte: cînd are acuzatul neapărată nevoie de un avocat, cînd devine inevitabilă recurgerea la serviciile unui traducător şi care este momentul în care acuzatului i se prezintă drepturile de care dispune. Ministrul german al justiţiei pledează pentru o mai susţinută interconectare la nivel european a autorităţilor judiciare ceea ce nu implică însă un acces direct la informaţii de la o ţară la cealaltă.

Dificultăţi în procesul de coordonare a informaţiilor

„Interconectarea presupune doar comunicarea prin internet şi solicitarea de informaţii prin e mail - ceea ce deja este suficient de complex la nivelul Uniunii Europene fiindcă fiecare ţară dispune de alte standarde ale băncilor de date şi de alte standarde tehnice. Din acest motiv, accesul direct la informaţii nu este întotdeauna foarte simplu.

Combaterea criminalităţii la nivel european

In domeniul combaterii criminalităţii la nivel european nici ministrul german de interne Wolfgang Schäuble nu a fost zgîrcit cu iniţiativele. Tot deunăzi, împreună cu Angela Merkel, el a vizitat centrul de combatere a terorismului înfiinţat cu un an în urmă la Berlin. Experţi ai poliţiei judiciare, ai oficiului federal pentru apărarea drpturilor constituţiei şi ai serviciului federal de informaţii, ai poliţiei, lucrează umăr la umăr în cadrul acestui centru. Exigenţele ministrului federal de interne Schäuble privind cooperarea la nivel european merg însă ceva mai departe decît cele ale colegei sale Brigitte Zypries:

„Avem nevoie de o reţea europeană de informaţii care să permită poliţiei şi autorităţilor din toate statele membre ca şi Europolului, accesul la stadiul actual al informaţiilor şi, din acest motiv, avem nevoie de o cale optimă la sistemele de informaţii ale Uniunii Europene” crede Wolfgang Schäuble.

Deturnarea de avioane - punct de divergenţă în interiorul cabinetului german

Punctele de vedere ale celor doi membri ai cabinetului Merkel, Schäuble şi Zypries, nu conicid într-o singură privinţă: propunerea de modificare a constituţiei pe care liderul creştin - democrat o face în cazul răpirii în scopuri teroriste a unui avion de pasageri. Schäuble se pronunţă pentru doborîrea avionului, Zypries este categoric împotrivă - deşi proiectul de lege a fost elaborat de experţii ambelor ministere.