1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Statele Unite şi Europa - în expectativă

Rodica Binder3 noiembrie 2004

Decalajul de fus orar între Statele Unite şi Europa face imposibilă în ediţia din această dimineaţă a ziarelor germane şi străine comentarea rezultatelor provizorii dar previzibile (deja în ultimele sondaje de opinie) ale cursei pentru şefia Casei Albe.

https://p.dw.com/p/B17H
"Bună dimineaţa, domnule preşedinte!"
"Bună dimineaţa, domnule preşedinte!"Imagine: AP

Indiferent cine va fi noul preşedinte - scrie ziarul austriac KURIER - el va avea de luptat cu o grea moştenire: aceasta fiindcă America nu mai este o naţiune unită ci una scindată, o superputere care nu mai poate soluţiona de una singură complicatele probleme ale politicii externe. Retrospectiv privite lucrurile, lupta pentru şefia Casei Albe a fost una din cele mai costisitoare din istoria electorală a Statelor Unite ridicîndu-se la circa 4 miliarde de dolari notează THÜRINGER ALLGEMEINE. Şi în pofida acestui preţ uriaş, nimic nu se va schimba, este de părere ziarul est-german, explicînd şi de ce: din impasul militar nu mai există altă ieşire decît aceea de a continua pînă la capăt lupta împotriva terorismului. NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG, comentînd caracterul superlativ al scrutinului, ajunge la concluzia că niciodată pînă acum în istorie un număr atît de mare de persoane de pe întreg globul nu şi-a dorit mai intens să participe direct la alegeri. Dacă ar fi fost după voinţa Europei, Kerry ar fi trebuit să fie preşedintele Americii deja de mai multe săptămîni încoace, scrie ziarul citat. Independent de această participare afectivă hipertrofă a europenilor, opinează cotidianul de mare tiraj BILD -explicînd şi termenul utilizat - locuitorii vechiului continent nu au putut determina nici măcar telepatic, rezultatul scrutinului american. Oricum caracterul excepţional al alegerilor de la 2 noiembrie, nu se datorează doar imensului interes cu care a fost urmărită de întreaga omenire cursa pentru preşedinţie, ci şi faptului - relevat de ziaurl francez DERNIERES NOUVELLES D ALSACE - că din nou în discuţie au fost aduse principii şi valori precum drepturile omului, democraţia, libertatera ... valori care au fost aruncate într-un plan secund de campania antiteroristă şi de imperativele securităţii.Un alt cîştig al alegerilor din Statele Unite este şi acela de a fi mobilizat mai mult ca niciodată alegătorii la urne, constată le FIGARO, ceea ce demonstrează - conchide de la Londra THE TIMES - vitalitatea democraţiei americane.

Şi care este situaţia democraţiei europene? Problemele vechiului continent nu pot fi soluţionate prin disputele cu Statele Unite ci între popoarele Europei, atrage atenţia LAUSITZER ZEITUNG, menţionînd cîteva din dificultăţile majore ale cursei cu obstacole pe care europenii vor trebui să le depăşească : relaţiile cu Turcia şi cu vecinii acesteia, relaţiile cu Rusia care continuă să-şi exercite dominaţia asupra unor părţi ale Europei de răsărit ... şi nu în ultima instanţă, soarta constituţiei europene.

Un alt scrutin deja desfăşurat duminică, cel din Ucraina, cu un rezultat la paritate, ceea ce face necesar un al doilea tur de balotaj, reţine şi azi atenţia presei. Ziarul rus WEDOMOSTI menţionează că experţii pornesc de la premiza că aşa zisa amînare are de-a face cu faptul că atît favoriţii cît şi sponzorii lor, alături de alţi factori ai jocului politic, nu au căzut încă la înţelegere. Pînă una alta scrie DIE PRESSE Ucraina mai poate fi salvată.

Revenind în Germania, alte două evenimente se bucură de atenţia comentatorilor azi: vizita reginei Elisabeta a II-a Marii Britanii şi decizia ministrului federal al apărării de a închide peste o sută de cazărmi şi baze ale Bundeswehrului. Din păcate vizita Alteţei sale Elisabeta a II-a în republica federală este însoţită de dezbateri puerile alimentate de tabloidele de dincolo de Canalul Mînecii observă ziarul VOLKSSTIMME referindu-se la disensiunile imagologice între cele două naţiuni. Or , tocmai în ajunul scrutinului din Statele Unite - recomandă NEUE RUHR NEUE RHEIN ZEITUNG - europenii ar trebui să fie mai uniţi şi să nu se lase dezbinaţi din motive minore. Coeziune şi solidaritate li se recomandă şi landurilor din Germania care sunt afectate de planurile ministerului apărării. Căci – desfiinţarea unor baze militare şi cazărmi va aduce su sine şomajul şi scăderea puterii de cumpărare a populaţiei din localităţile afectate avertizează NEUES DEUTSCHLAND cerîndu-le landurilor care , cunosc din timp planurile de reformă , dar şi guvernului german , să aplice cît mai urgent metodele de conversie a obiectivelor militare în obiective civile.