1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Statul Islamic, în spatele atacului din tren din Würzburg?

os/dpa, rtr, afp19 iulie 2016

Un refugiat afgan de 17 ani a rănit mai multe persoane cu un topor și un cuțit într-un tren regional din orașul Würzburg, în sudul Germaniei. O agenție apropiată Statului Islamic susține că tânărul era luptător al ISIS.

https://p.dw.com/p/1JRLo
Trenul din Würzburg în care a avut loc atacul
Trenul din Würzburg în care a avut loc ataculImagine: picture-alliance/dpa/K.-J. Hildenbrand

"Statul Islamic" a revendicat atentatul din trenul german, potrivit agenției sale de știri Amaq. Cinci persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă, după ce au fost atacate cu un topor și un cuțit. Alți 14 pasageri s-au aflat în stare de șoc, potrivit autorităților germane.

Ministrul de Interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann (CSU), a precizat că atacatorul avea 17 ani și venea din Afganistan. Potrivit primelor date disponibile, el ar fi ajuns în Germania în urmă cu doi ani, în calitate de refugiat minor neînsoțit. De ceva vreme locuia în regiunea Würzburg, într-un cămin pentru refugiați din Ochsenfurt. În ultima perioadă, el a fost găzduit de o familie germană.

Poliția verifică posibilul substrat islamist

Ministrul Herrmann a spus că există informații că tânărul ar fi strigat "Allahu Akbar" (Dumnezeu este mare) înainte de comiterea violențelor. În prezent se verifică posibila sa apartenență la o grupare islamistă teroristă.

Pentru televiziunile ZDF și ARD, ministrul Herrmann a mai precizat că în camera tânărului s-ar fi găsit un steag al ISIS pictat de mână. Acum se verifică eventuala radicalizare a afganului de 17 ani. În acest sens, sunt interogate persoane de la căminul de azilanți și familia la care a locuit. Până la comiterea atacului din tren, el nu a ieșit în evidență în mod negativ în timpul șederii sale în Republica Federală. Despre el nu au existat "informații speciale", a adăugat Herrmann.

Atacator ucis de un comando special

Trenul a fost oprit de un călător, prin acționarea frânei de urgență, în zona localității Heidingsfeld. Atacatorul a părăsit apoi trenul, luând cu el armele folosite în atac. Un comando special aflat într-o altă misiune în apropiere a preluat urmărirea atacatorului și l-a împușcat mortal, după ce acesta a atacta inclusiv polițiști în tentativa de a scăpa. Trenul în care a avut loc atacul se deplasa de la Treuchtlingen la Würzburg. Ruta a fost temporar închisă.

Deutschland Attacke in Regionalzug bei Würzburg
Imagine: picture-alliance/dpa/K. J. Hildenbrand

Răniții sunt din Hongkong

Patru dintre răniți sunt din Hongkong, fapt confirmat de premierul Leung Chun-Ying. Acesta a condamnat atacul. Reprezentanți economici ai regiunii Hongkong la Berlin au vizitat victimele la spitalul din Würzburg.

Ar fi vorba de o familie și de un prieten al acesteia, potrivit ziarului "South China Morning Post" din Hongkong. Cei patru răniți ar fi tatăl (62 de ani), mama (58), fiica acestora (27) și prietenul ei (31). Tatăl și prietenul ar fi încercat să-i apere de atacator pe ceilalți membrii ai grupului lor. Potrivit autorităților bavareze, familia de turiști s-ar fi aflat întâmplător în trenul respectiv.

Cazul amintește de atacul cu cuțit petrecut în urmă cu două luni la metrou în Grafing, lângă München. Atunci, în atac a fost ucis un călător de 56 de ani. Alți trei pasageri au fost răniți grav. Atacatorul de 27 de ani a dat semne de tulburări psihice și a fost internat într-o clinică de specialitate după arestarea sa.