1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Steinmeier: "Azi trebuie să ne eliberăm singuri"

8 mai 2020

În urmă cu 75 de ani se sfârșea dominația violentă a național-socialismului. Președintele Germaniei avertizează: cine cere să se tragă linie sub trecutul nazist, nu recunoaște esența democrației germane.

https://p.dw.com/p/3bwJH
Frank Walter Steinmeier
Imagine: Reuters/H. Hanschke

"Ziua de 8 mai a însemnat sfârșitul violențelor național-socialiste, al nopților de bombardamente și al marșurilor morții, al unor crime fără precedent comise de germani și al Holocaustului ca prăbușire a civilizației", a spus președintele federal Frank-Walter Steinmeier la ceremonia centrală de comemorare de la Berlin.

Steinmeier a amintit de formula rostită în 1985 de președintele federal de atunci, Richard von Weizsäcker, pentru a descrie ziua de 8 mai 1945: "Tag der Befreiung" – ziua eliberării. "Atunci am fost eliberați, azi trebuie să ne eliberăm singuri", a atras atenția șeful statului german: "de tentativele de creare a unui nou naționalism, de fascinația față de personalități autoritare, de neîncredere, izolare și dușmănie între națiuni." Ura și instigarea la ură, xenofobia și desconsiderarea democrației nu ar fi "nimic altceva decât vechile spirite rele îmbrăcate în haine noi".

"Să iubim cu inimile frânte"

La împlinirea a 75 de ani de la sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale, Steinmeier le-a cerut germanilor să dea dovadă de un patriotism autocritic și ancorat în conștiința istoriei. "Putem iubi țara aceasta doar cu inima frântă", a spus Steinmeier în discursul său de la Neue Wache. "Istoria germană este o istorie ruptă – marcată de responsabilitatea pentru milioane de crime comise și milioane de suferințe provocate", a mai spus Steinmeier. "Lucruri care ne rup inima."

Cine nu admite recunoașterea vinovăției, cine vrea să se tragă linie sub trecutul nazist, acela nu ar nesocoti doar "catastrofa războiului și a dictaturii naziste", a mai avertizat președintele german. "Acela ar desconsidera tot binele făcut în ultimele decenii în Germania, ar respinge esența democrației noastre." Nu recunoașterea vinovăției ar fi o rușine – "nerecunoașterea ei este rușinea".

"Să ținem Europa unită"

În prezența cancelarei Angela Merkel și a președinților Bundestag, Bundesrat și Curții Constituționale, Wolfgang Schäuble, Dietmar Woidke și Andreas Voßkuhle, Steinmeier a adăugat că, după 1945, germanii ar fi jurat: "Niciodată din nou." Este o afirmație care nicăieri nu este mai aplicabilă decât în Europa – inclusiv în timpul pandemiei actuale și după aceasta. "Trebuie să ținem Europa unită." Germania a devenit după cel de-al Doilea Război Mondial un susținător al ordinii mondiale, după ce anterior fusese un factor de pericol la adresa acesteia. "Nu avem voie să permitem ca această ordine a păcii să se distrugă sub ochii noștri."

"Atunci, germanii erau cu adevărat singuri"

Ceremonia de comemorare de la Berlin a fost redusă masiv din cauza epidemiei de coronavirus. Planul inițial era ca la ceremonie să fie prezenți mii de tineri din toată Europa, dar totul s-a redus la o depunere de coroane la Neue Wache în Berlin, monumentul central de comemorare în Germania dedicat victimelor războiului și violenței. Pandemia ar obliga Germania să "comemoreze singură, separată de cei care ne sunt importanți și cărora le suntem recunoscători", a arătat Steinmeier. "Poate că această singurătate ne va trimite cu gândul la acel 8 mai 1945: atunci, germanii erau cu adevărat singuri."

os/das (dpa, afp, rtr, epd, kna)