1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Stop exploatarea!"

Alina Kühnel
24 aprilie 2021

"Stop exploatarea!". Şi cu astfel de pancarte, în limba română, au continuat protestele organizate de sindicate pentru condiţii mai bune în industria cărnii din Germania.

https://p.dw.com/p/3sVuU
Imagine: Friso Gentsch/dpa/picture alliance

Protestele pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi pentru mărirea salariului minim în industria cărnii din Germania continuă. Vineri, sindicatul german Gewerkschaft Nahrung-Genuss-Gaststätten (NGG) a organizat o acţiune chiar în faţa sediului central al concernului Tönnies din Rheda-Wiedenbrück.

Una din solicitările principale ale organizatorilor protestelor este stabilirea salariului minim, prin contract tarifar, la 12,50 euro pe oră. Acesta ar trebui să fie salariul cu care să înceapă angajaţii din industria cărnii, urmând ca, după o perioadă de calificare la locul de muncă, venitul pe oră să crească la 14 euro. Iar persoanele care au deja o specializare în acest domeniu ar trebui să primească cel puţin 17 euro pe oră. În acest moment, cei care lucrează în abatoarele şi fabricile de prelucare a cărnii din Germania primesc, în mare parte, salariul minim pe economie iar angajatorii au oferit doar 10,50 euro pe oră în urma negocierilor cu sindicatele. Oferta nu a fost acceptată de reprezentanţii angajaţilor, fiind anunţate mai multe proteste la sediile companiilor.

Szabolcs Sepsi în timpul protestelor de la Rheda-Wiedenbrück
Szabolcs Sepsi în timpul protestelor de la Rheda-Wiedenbrück Imagine: Kai-Uwe Knoth

"Din multe discuții știm că această cerere este susținută de numeroşi muncitori. Înainte și în cursul protestului mai multe persoane ne-au comunicat personal, telefonic sau prin mesaje, că s-ar fi exercitat presiuni masive asupra lor să nu participe la protest, inclusiv supravegherea lor și amenințări cu concedierea", a declarat pentru DW Szabolcs Sepsi, coordonator pentru industria cărnii, în cadrul proiectului Faire Mobilität.

Zeci de mii de salariaţi din industria cărnii din Germania sunt est-europeni. Se estimează că circa 30.000 de români lucrează în diversele abatoare sau fabrici din Germania.

Condiţiile de muncă din acest sector sunt deosebit de grele şi, până la 1 ianuarie 2021, mare parte dintre angaţi lucrau prin intermediul firmelor subcontractoare, care nu plăteau salariul minim, nu asigurau condiţii decente de cazare şi lucru şi de multe ori îi intimidau şi ameninţau pe cei care intenţionau să iasă din sistem. S-a vorbit, mai ales în contextul pandemiei şi al focarelor de COVID-19 de la abatoare, despre "exploatare" şi "sclavie modernă". În vara anului trecut, timp de câteva săptămâni, concernul german Tönnies a devenit cel mai mare focar de coronavirus din Europa, după ce câteva mii de angajaţi fuseseră testaţi pozitiv.

Situaţia angajaţilor, condiţiile improprii de cazare,volumul mare de muncă au atras atenţia politicienilor de la Berlin, care au decis eliminarea subcontractorilor din acest sector, începând cu 1 ianuarie 2021.

Deşi, subcontractorii au dispărut pe hârtie, în realitate, ei continuă să recruteze personal din estul Europei şi să se ocupe cu mai mult sau mai puţin succes de formalităţile de angajare, de cazare şi de comunicarea cu angajatorul.

Din informaţiile pe care le primim în continuare la redacţie, oamenii nu îşi primesc salariul complet şi sunt intimidaţi dacă îşi solicită drepturile. De altfel, şi la acţiunea de protest de la Tönnies, angajaţii au fost ameninţaţi că vor fi daţi afară, dacă participă la evenimentul organizat de sindicatele germane.