1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Structurile secrete ale RFG, infiltrate de foşti nazişti

Mathias Bölinger/Cristian Ştefănescu4 octombrie 2013

Germania continuă să îşi facă ordine în trecutul nazist. Numeroşi membrii ai regimului naţional-socialist au primit funcţii, după război, în structurile de stat ale RFG.

https://p.dw.com/p/19tkz
Imagine: Ullstein

Walter Odewald a fost unul dintre oamenii celui de-al Treilea Reich. Ofiţer superior în conducerea unităţilor SS de asalt şi colaborator al serviciului secret nazist Gestapo, a coordonat, în Franţa ocupată, operaţiunile de distrugere a vechiului port Marsilia, de unde au fost arestate 800 de persoane, trimise, toate, în lagăre de concentrare.

Noua Republică Federală, născută după căderea nazismului, a profitat de experienţa lui Odewald. În anii 50, acesta reuşea să ajungă coordonatorul biroului din Hanovra al pe atunci de curând înfiinţatului Serviciu Federal de Protecţie a Constituţiei (BVS).

"Continuitate a personalului"

Poveştile despre nazişti care au făcut carieră în tânăra Republică Federală nu mai sunt o surpriză. Au existat comisii care au verificat preluarea unor oameni ai naţional-socialismului de către instituţiile de forţă ale noii republici - Ministerul de Externe, Serviciul Federal de Informaţii (BND) sau Serviciul Federal de Combaterea Criminalităţii (BKA). Între timp a început să fie verificată şi componenţa BVS, în perioada 1950 - 1975.

Istoricii Constantin Göschler şi Michael Wala, de la Universitatea Ruhr din Bochum, au publicat, săptămâna aceasta, un raport intermediar al activităţii lor. Iar o primă concluzie este puţin şocantă: Serviciul Federal de Protecţie a Constituţiei nu a fost decât superficial contaminat de funcţionarii aparatului politic, militar sau administrativ naţional-socialst.

Altfel au stat lucrurile în cazul diplomaţiei federale. Acum trei ani, istoricul din Marburg Eckart Conze avea să relateze despre rezultatele cercetărtii pe care a efectuat-o: "un nivel ridicat de continuitate a personalului", cu un număr relevant de "diplomaţi cu trecut greu încărcat". În cazul BKA, comisia a constatat că palierul de conducere al poliţiei era ocupat, în anii '50, în proporţie de două treimi de oameni care au activat în SS. Despre BND se ştie de multă vreme că a recrutat foşti colaboratori ai SS şi Gestapo.

Istoricul Eckart Conze
Istoricul Eckart ConzeImagine: picture-alliance/dpa

Aliaţii contra

Faptul că BVS a avut aşa de puţine cazuri de preluare a celor ce au deservit poliţia politică a regimului naţional-socialist se datorează faptului că aliaţii erau interesaţi ca serviciile se securitate internă "să nu semene deloc cu fostul Gestapo", explică Michael Wala. A existat un caz - un individ cu trecut în Gestapo fusese angajat ca şofer de camion. Ulterior au mai fost descoperite câteva persoane care se prezentaseră la angajare sub nume false. În schimb s-a recurs la angajaţi ai serviciului de contrainformaţii militare al Reichului.

Şi Odewald căzuse, într-o primă fază, testul aliaţilor; dar conducerea serviciului de securitate internă a preferat să profite de performanţele profesionale ale acestuia, activându-l pe post de colaborator. Când, în a doua jumătate a anilor '50, controlul aliaţilor a devenit mai relaxat, o parte dintre cei câţiva colaboratori de genul lui Odewald au putut deveni angajaţi permanenţi.

În mod paradoxal, Odewald nu a beneficiat de acest tratament - Ministerul de Interne a avut obiecţii. Se formaseră, însă, mici reţele ale foştilor nazişti în interiorul serviciilor secrete. Prin aceste reţele, Odewald avea să fie angajat în Saxonia Inferioară - de unde urma să fie transferat în serviciul federal. Sub presiunea autorităţilor de la Bonn, schema a fost dejucată. În vreme ce foştii colegi din cealaltă epocă încercau să îi găsească un locşor călduţ într-o altă structură secretă federală, un colaborator vest-german al poliţiei politice comuniste din RDG, STASI, l-a dat de gol, astfel că Odewald şi-a pierdut orice valoare profesională.

BKA, cimitir al NSDAP

Există, însă, şi alte structuri ale statului hitlerist care au furnizat personaje cheie noii republici. Un exemplu este Hubert Schrübbers, preşedintele BVS între 1955 şi 1972, an în care a fost obligat să se pensioneze anticipat după ce a fost acuzat că a dat verdicte politizate în calitate de judecător, pe vremea naţional-socialismului.

În total, estimează istoricii Göschler şi Wala, în conducerea noilor structuri federale de securitate internă, cam 15% erau persoane provenite dintre foştii membri ai partidului lui Hitler, NSDAP. În BKA, în schimb, din 47 de membri ai conducerii BKA, doar doi nu avuseseră trecut nazist.

"Ca istorici, trebuie să ţinem cont, în analiza noastră, de modul în care criteriile ce definesc acceptabilitatea s-au modfificat în timp", conchide Göschler, referindu-se puţin şi la metodologia de lucru aplicată de comisie în abordarea subiectului.