Studierea Holocaustului în România

Petre Iancu: Domnule Alexandru Florian, sunteţi directorul Institutului Elie Wiesel pentru studierea Holocaustului. Aţi pregătit o serie întreagă de manifestări consacrate celor 70 de ani scurşi de la Pogromul din Iaşi, din 1941. Cum consideraţi că trebuie comentată declaraţia preşedintelui potrivit căruia nu Antonescu, ci Regele Mihai ar fi cel vinovat pentru Holocaustul în România?

Alexandru Florian: Preşedintele Băsescu era într-o emisiune având cu totul alt subiect, de mult mai mare actualitate şi la un moment dat moderatorul l-a întrebat despre modul în care evaluează prestaţia politică a Regelui Mihai la abdicarea din 30 decembrie 1947. Acesta ar fi primul aspect, iar cel de-al doilea, în funcţie de acest răspuns, preşedintele Băsescu a legat rolul politic în perioada celui De-al Doilea Război Mondial al Regelui Mihai de rolul politic al Mareşalului Antonescu.

Raporturile de forţe reale

Pentru a vă oferi un răspuns eu aş împărţi în două afirmaţiile preşedintelui Băsescu, cele legate de abdicare, pe care nu ţin să le comentez ca specialist în istorie şi să mă refer la ele în vreun fel. A fost un act politic în primul rând. Regele Mihai a fost constrâns să aibă o anumită atitudine, de fapt nu avea spaţiu de mişcare, nu vreau să intru în foarte multe amănunte. În ceea ce priveşte celălalt aspect, legat de rolul politic al celor doi oameni în perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi implicarea lor în Holocaustul din România, preşedintele Băsescu a recunoscut rolul lui Antonescu în exterminarea evreilor şi a romilor din România şi responsabilitatea guvernului din timpul lui Antonescu şi a formulat doar întrebarea retorică dacă numai el este vinovat sau se poate vorbi şi de o vinovăţie a Regelui Mihai. Oricine îşi poate pune întrebări. Din punct de vedere al realităţii istorice, Regele Mihai nu a fost implicat, nu există decrete-legi, nu există elemente care să consemneze prezenţa activă în vreun act de discriminare sau de exterminare a evreilor din România. După ce a semnat la 9 septembrie decretul-lege de înfiinţare a statului naţional legionar, Regele Mihai, a fost obligat practic să facă un pas înapoi pe scena politică şi cel care a condus în mod efectiv destinele politice ale României a fost Generalul şi, mai târziu, Mareşalul Ion Antonescu.

PI: Care prin urmare este şi vinovatul pentru Holocaustul românesc.

AF: El este, aşa cum consemnează şi Comisia Wiesel în concluzii(le raportului ei) şi concluziile, repet, au fost asumate politic de preşedinţia României şi de guvernul României începând cu 2004 şi până astăzi, el este principalul responsabil pentru tragedia evreilor din România, Ion Antonescu.

Ce s-a făcut din 2005 încoace

PI: Conduceţi Institutul care a fost înfiinţat în 2005, de câţiva ani buni, aţi realizat câteva progrese remarcabile, aţi descoperit o groapă comună în care sunt înhumate rămăşiţele pământeşti ale unui grup de evrei exterminaţi în preajma Pogromului din Iaşi în iunie 1941 la Popricani. Aţi organizat diverse manifestări dedicate comemorării victimelor exterminărilor din România. Cum apreciaţi progresul pe care l-aţi realizat în aceşti ani?

AF: Institutul s-a înfiinţat în august 2005. Este o instituţie publică, este o instituţie a statului român aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi, din acest punct de vedere, pot spune că este o urmare firească a raportului Comisiei Wiesel şi este unul din răspunsurile pozitive sau de susţinere a raportului, un gest pe care l-a făcut Guverul României din 2005 până astăzi.

Un altul ar fi monumentul memorial al Holocaustului evreilor şi romilor din România, care s-a inaugurat în 2009 la Bucureşti.

Un alt gest ar fi instituţionalizarea cursului opţional de istorie pentru elevii de liceu „Istoria evreilor, Holocaustul”. Deci, din acest punct de vedere, institutul şi-a construit o agendă specifică , avînd două mari stategii de activitate. Una, de a face studii avansate despre Holocaustul din România, de a scotoci şi de a căuta să nuanţeze cât mai mult istoria Holocaustului din România şi cel de-al doilea mare aspect este acela de a educa, de a informa, de a încunoştinţa populaţia României despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 70 de ani, pentru că nu se ştie.

PI: La acest aspect al încunoştinţării populaţiei României progresele sunt relativ modeste, nu din vina dumneavoastră ci, între altele, pentru că materia e vastă şi dificilă, extrem de dificilă chiar. Cum credeţi că se poate eficientiza, cu forţele relativ puţine pe care le aveţi la dispoziţie, această activitate?

Conştiinţa civică şi prelucrarea acestui subiect

AF: Tocmai pentru că avem forţe puţine, cum bine aţi spus, ne-am gândit să facem mici strategii pe grupuri ţintă, bine focalizate , bunăoară avem un program de formare pentru profesorii din liceu care sunt fie profesori de istorie, fie profesori de educaţie civică. Pentru că simbolistica Holocaustului se încadrează foarte bine în disciplina aceasta, educaţia civică, în ideea de a forma tineri cu o conştiinţă civică democrată, bine structurată , avem aceste cursuri de formare şi reunim periodic profesori din învăţământul preuniversitar cu care facem anumite programe despre istoria Holocaustului.

În acelaşi timp, căutăm să le prezentăm metode pedagogice moderne, prin care un conţinut de istorie extrem de dificil şi de dramatic să poată fi prezentat copiilor astfel, încât să nu-i afecteze din punct de vedere emoţional, vreau să spun, astfel încât tragicul eveniment să nu-i sensibilizeze prea mult.

Căutăm şi alte modalităţi, pentru alte tipuri de public şi atunci am construit, de exemplu, un fel de şcoală de vară pentru artişti plastici, cu care facem training despre Holocaust. Ei execută lucrări de artă şi aceste lucrări noi le punem pe simeze, organizăm expoziţii în Bucureşti sau în alte oraşe din ţară. Am observat că această posibilitate de a prezenta simbolistic şi pe o cale în primul rând emoţională istoria Holocaustului este mai uşor de receptat de către publicul larg, decât să ţii discursuri de istorie care uneori pot fi prea seci, prea academice. Imaginea sau lucrările de artă s-ar putea să emoţioneze mai mult iar calea emoţională poate să ducă mai direct către un public neavizat, pentru ca, cel puţin să-i trezeşti acestuia interesul, iar el, după aceea, poate să caute să citească şi scrierile despre, istorie.

Chestiunea antisemitismului ca substrat al Holocaustului

PI: Aţi reuşit să abordaţi într-un mod credibil pentru publicul românesc istoria antisemitismului românesc, fundamental pentru Holocaust, pentru exterminările care au început odată cu Pogromul din Iaşi şi au continuat apoi în Bucovina, Basarabia, în Transnistria şi la Odessa.

AF: Pe problematica antisemitismului avem două componente pe care ne desfăşurăm activitatea. Una este cea a antisemitismului interbelic şi aici am dezvoltat câteva studii de caz. Pe unul dintre ele l-aş aminti pentru dumneavoastră, este vorba de lingvistul de origine evreiască Lazăr Şăineanu, un mare filolog pentru limba română. Toată viaţa s-a chinuit să obţină cetăţenia română şi nu a reuşit pentru că în perioada aceea cetăţenia se vota în parlament şi parlamentarii nu au vrut să i-o acorde. În cele din urmă, disperat şi cu mare părere de rău, Lazăr Şăineanu s-a autoexilat la Londra... Deci facem asemenea studii de caz despre diverse modalităţi extrem de puternice de manifestare a antisemitismului.

Iar cel de-al doilea aspect îl constituie faptul că suntem ancoraţi în realitate şi monitorizăm manifestările de antisemitism, cu precădere acele manifestări care neagă sau minimalizează Holocaustul evreilor din România şi avem diverse rapoarte de cercetare pe această temă, iar când situaţiile din spaţiul public sunt deja extrem de grave, reacţionăm public sau sensibilizăm instituţiile abilitate ale statului.

Controversă pe tema unor noţiuni

PI: Există şi o dispută internă, să zicem, istoriografică, în cadrul comunităţii istoricilor specializaţi în problematica Holocaustului, o carte a lui Carol Iancu a inflamat spiritele. Istoricul româno-francez şi-a intitulat cartea într-un mod controversat. Aţi obiectat la acest titlu.

AF: Da, este vorba despre „Shoahul neterminat”, ţin să precizez, nu Holocaustul, Profesorul Carol Iancu a ţinut să explice că el preferă să folosească termenul (ebraic) de Shoah. Pentru foarte mulţi istorici sau pentru persoanele interesate de tragedia evreilor din al Doilea Război Mondial, termenul de Shoah sau de Holocaust practic sunt folosite în paralel, ca două concepte care acoperă aceleaşi tipuri de probleme. Ceea ce a stîrnit reacţiile de critică academică ale unora dintre noi a fost în special cel de-al doilea cuvânt şi anume „neterminat”. Eu însumi am reacţionat, cum bine aţi spus, considerând că nu poţi să spui că Holocaustul sau Shoahul a fost neterminat, pentru că dacă ar fi fost terminat ar fi însemnat să nu mai existe niciun evreu. În Europa şi în acelaşi timp într-o lume sau într-o societate unde negaţionismul este prezent, asemenea tipuri de formulări nu fac altceva decât să ofere apă la moară sau "argumente" în plus negaţioniştilor, care exclamă extrem de fericiţi „Iată, până şi istoricii evrei susţin că Shoah-ul a fost neterminat, deci nu s-a dus până la capăt” şi pe urmă ei pot să-şi continue argumentaţia lor, dar este un argument care, cred eu că nu stă în picioare. Este o formulare nefericită, personal am sesizat autorul încă înainte de apariţie că ar fi bine să modifice titlul pentru a nu trezi discuţii. A fost opţiunea lui, noi sau cei care au reacţionat, am considerat că trebuie să ne exprimăm public şi am reacţionat, încă o dată ,cu argumente academice.

Massmedia şi subiectul Holocaustului

PI: O ultimă întrebare, dacă îmi permiteţi domnule Alexandru Florian, cu privire la impactul dumneavoastră asupra publicului românesc prin mass-media. Sunteţi mulţumit de colaborarea dumneavoastră cu presa sau există loc de mai bine?

AF: Cred că întotdeauna există loc de mai bine în a-ţi mediatiza sau a-ţi face cunoscute activităţile către un public cât mai larg. În ceea ce priveşte relaţiile cu mass-media, în general pot spune că sunt relaţii bune, dar trebuie să recunosc că noi suntem prezenţi în mass-media în general dacă avem reacţii publice la negaţionişti. Atunci prezentăm interes pentru că reprezentăm o instituţie care are un punct de vedere de care se presupune că trebuie să se ţină seama. Iar cea de-a doua situaţie când mai suntem mediatizaţi sau avem relaţii cu mass-media, este ori de câte ori în România există o comemorare sau un eveniment, ceva legat de problematica sau de perioada Holocaustului şi se organizează manifestări publice, de mai mare anvergură. Altfel, aşa cum se întâmplă, cred, peste tot în lume sau şi în alte domenii de cercetare, lumea academică nu este foarte mediatizată, trebuie să recunosc.

PI: Domnule Florian, vă doresc mult succes în activitatea dumneavoastră şi vă mulţumesc pentru acest interviu.

AF: Şi eu vă mulţumesc domnule Petre Iancu pentru amabilitatea de a-mi fi oferit această posibilitate.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Petre Iancu