1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Teoria bunicuţei

28 octombrie 2017

Imaginea romantică a bunicuţei înconjurată de mulţi nepoţi e tot mai rară, din păcate. Inclusiv în România. Conform unui nou studiu, cuplurile care trăiesc sub acelaşi acoperiş cu părinţii aduc pe lume mai puţini copii.

https://p.dw.com/p/2memj
Imagine: Fotolia/Herby ( Herbert ) Me

Conform cercetărilor, prezenţa permanentă a bunicilor în viaţa copiilor sporeşte şansele de supravieţuire ale acestora. Totuşi, în casele în care bunicile locuiesc alături de tinerele cupluri se nasc mai puţini copii. Un studiu bazat pe informaţii colectate atât din ţări avansate cât şi cu economii emergente arată că femeile care trăiesc în aceeaşi casă cu mamele sau soacrele au, în medie, mai puţini copii comparativ cu cele care împart locuinţa numai cu partenerul de viaţă.

Din studiu nu reiese în ce măsură bunicuţele au o legatură directă cu reducerea numărului de urmaşi. Recenta analiză menţionează că, cel mai adesea, bunicile locuiesc împreună cu copiii şi nepoţii mai ales în cazul cuplurilor cu studii superioare sau când tânăra mamă are un loc de muncă. Însă tocmai aceşti factori se pare că ar influenţa numărul scăzut al copiilor aduşi pe lume.

Studii mai vechi susţin că, dimpotrivă, familiile tinere care beneficiază de sprijinul bunicilor la creşterea copiilor au mai mulţi urmaşi. Martin Fieder de la Universitatea din Viena împreună cu alţi doi cercetatori de la aceeaşi instituţie au analizat datele a 2,5 milioane de femei căsătorite din 14 ţari printre care şi România. Concluziile au fost publicate în revista de specialitate Royal Society Open Science. Copiii sunt multă vreme dependenţi de părinţi, mai ales de mamă.

„Cercetatorii sunt convinşi că ajutorul acordat tinerelor mame favorizează reproducerea, iar şansele copiilor de a supravieţui sporesc.” Mulţi antropologi consideră că aportul bunicilor la creşterea nepoţilor provenind de la fiicele sau nurorile acestora sunt baza evoluţionară a unei vieţi prelungite a femeii după încheierea perioadei fertile. Numeroase studii demonstrează că ajutorul activ al bunicilor majorează şansele nepoţilor de supravieţuire.

Glückliche Menschen Glück Familie Symbolbild
Imagine: drubig-photo - Fotolia

Teorii pro şi contra

Cercetătorii vienezi au urmărit să descopere în ce măsură influenţează rata naşterilor, apropierea bunicilor. În acest sens au folosit banca de date privind populaţia globului (IPUMS) şi au evaluat informaţii referitoare la femei cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani: numărul de urmaşi al acestora, prezenţa permanentă în locuintă a mamei sau a soacrei, gradul de educaţie al femeii, ocupaţia.

Specialiştii au stabilit că aproape toate femeile căsătorite trăiesc sub acelaşi acoperiş numai cu soţii şi copiii (Pakistan 57,5%, SUA 97,11%). Irak este singura ţară în care majoritatea tinerelor mame împarte casa cu soacrele (53,5%). În toate ţările analizate, statistic văzut, numărul copiilor este mai mic în familiile care locuiesc împreună cu o bunică. De fapt, cei mai puţini copii se nasc în cuplurile în care tânăra mamă împarte casa cu propria ei mamă, nu cu soacra. Singurele ţări care fac excepţie sunt Brazilia şi Zambia.

Conform cercetătorilor, explicaţia poate fi găsită în situaţia economică problematică din anumite regiuni de pe glob. Foarte probabil femeile nevoite să stea sub acelaşi acoperiş cu alţi membri ai familiei, în afara de soţ şi copii, nu dispun de condiţii de trai decente. De asemenea şi vârsta joacă un rol important: în cazul tinerelor mame probabilitatea ca acestea să mai locuiască la părinţi sau socri este mult mai mare. Cercetătorii mai lansează o ipoteză: dacă bunica este foarte tânără şi înca mai poate avea urmaşi, probabil că aceasta ar prefera să-şi creasca propriul copil, nu nepoţii.

Deşi în studiu nu au fost incluse multe dintre ţările industrializate, specialiştii nu exclud ca, în statele cu economii puternice, alta să fie tendinţa. Studii efectuate în ţări ca Japonia sau Marea Britanie arată că prezenţa bunicilor are efecte benefice asupra ratei natalităţii. Martin Bujard de la Institutul federal pentru cercetări demografice (BiB) din Wiesbaden face referire la studii mai vechi conform cărora apropierea bunicilor influenţează pozitiv rata naşterilor. „Dacă exista perspectiva unei bune supravegheri şi îngrijiri, decizia de a mai aduce pe lume copii este mult mai uşoară.” Probabil, afirmă Bujard, recentul studiu a vizat femeile care încă mai locuiesc în casa părintească.

Pe de altă parte, sărăcia joacă un rol important în decizia cuplurilor de a aduce copii pe lume, sunt convinşi oamenii de ştiinţă. Când starea materială a tinerilor părinţi este precară, o gură în plus de hrănit - bunicuţa - nu le mai permite să se gândească şi la alţi copii.

dpa / CS