SUA şi conflictele din Orientul Apropiat

Optimismul preşedintelui Bush şi al secretarului de stat american Rice nu pare justificat. Cu toate că peste 100 de persoane şi-au pierdut viaţa în cursul unei singure săptămâni în urma violenţelor din Fâşia Gaza, cei doi politicieni declară că se va ajunge la o soluţie pentru pacea din Orientul Apropiat până la finele anului. În timp ce şefa diplomaţiei americane poartă discuţii lipsite de orice rezultat în Orientul Apropiat, Bush susţine la Washington că este important să se facă mereu doi paşi în faţă, şi niciodată mai mult decât un pas înapoi.

Aceste declaraţii sună bine, dar nu au nimic de a face cu realitatea: căci pe moment nu se vede decât un proces de deteriorare. Noul val de violenţe din Orientul Apropiat loveşte în primul rând populaţia civilă, otrăveşte atmosfera şi slăbeşte astfel, în ambele tabere, acele forţe care ar dori să ajungă la un compromis paşnic. În aceste condiţii, preşedintele palestinian Mahmud Abbas, care pare oricum tot mai puţin influent, a fost nevoit să întrerupă negocierile de pace cu Israelul. Vizita şefei diplomaţiei americane s-a dovedit aproape inutilă: Rice nu a reuşit să-l convingă pe Abbas să reia negocierile de pace, şi nici nu i-a determinat pe israelieni să întrerupă operaţiunile militare.

Atitudinea Israelului este uşor de înţeles, din moment ce Abbas nu dispune de suficientă influenţă pentru a impune un armistiţiu şi de partea palestiniană, gruparea Hamas fiind de fapt sursa violenţelor. Iar unul dintre obiectivele principale ale grupărilor radical-islamice din Orientul Apropiat constă tocmai în sabotarea tuturor încercărilor de mediere între Israel şi guvernul Abbas întreprinse de americani. Şi resentimentele anti-americane din rândurile populaţiei palestiniene sunt tot mai mari, datorită unor relatări neconfirmate ale mass-mediei locale, potrivit cărora Washingtonul ar fi încercat în 2006 să înlăture guvernul Hamas.

Întrebarea, dacă Israelul nu ar trebuie totuşi să negocieze şi cu Hamas, rămâne deschisă în aceste condiţii - cel puţin în ceea ce priveşte negocierile în vederea încheierii unui armistiţiu. Izolarea politică a grupării radical-islamice este justificată din punct de vedere moral, din moment ce Hamas poartă răspunderea pentru atâtea acte de violenţă împotriva populaţiei civile şi nu recunoaşte dreptul la existenţă al Israelului. Din perspectiva unei politici realiste, această atitudine nu are însă prea mult sens, căci Hamasul reprezintă o parte decisivă în acest conflict, care reuşeşte chiar să-i transforme pe ceilalţi actori politici în victimele unei ideologii violente.