1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Târgul Auto de la Frankfurt, sub semnul crizei

13 septembrie 2009

Prăbuşirea sectorului auto s-a oprit deocamdată. Oamenii din branşă speră să vadă luminiţa de la capătul tunelului. O ocazie în acest sens este a 63-a ediţie a Târgului Internaţional de Automobile de la Frankfurt.

https://p.dw.com/p/Je2e
Matthias Wissmann, recomandă cu încredere IAA 2009Imagine: iaa.de

Întreaga viaţă se învârte în jurul automobilului, cel puţin aşa arată reclama organizatorilor expoziţiei de la Frankfurt. Asociaţia Industriei Auto Germane, VDA, are toate motivele să promoveze Târgul, afectat la rândul său de actuala criză economico-financiară. Numărul expozanţilor s-a redus cu o treime.

Totuşi, manifestarea îşi păstrează renumele de lider în domeniul târgurilor auto: 753 de expozanţi din 30 de ţări îşi expun cele mai noi modele, tendinţe şi tehnologii din branşa auto. Preşedintele Asociaţiei Industriei Auto Germane, Matthias Wissmann, este încrezător:

"Rămânem cel mai important târg auto internaţional. Anul acesta insistăm pe latura ecologică. Expoziţia are loc la momentul potrivit, după ce s-a atins pragul maxim al crizei, începută o dată cu falimentul băncii americane Lehman Brothers. Noi prezentăm căi de ieşire din criză şi dăm un semnal de revenire pentru multe pieţe. Expoziţia noastră va fi una foarte interesantă, chiar dacă trecem printr-o perioadă foarte grea."

În sprijinul acestei idei vine şi faptul că la Frankfurt vor fi prezentate 82 de premiere mondiale, un criteriu important în evaluarea reuşitelor expoziţiilor auto. Jumătate din aceste noutăţi aparţin producătorilor germani.

Bilanţurile acestora în faţa crizei sunt diferite. Producătorii modelelor mici şi medii, precum Volkswagen sau Opel, au profitat din plin de programul Rabla. Producătorii de lux, ca Mercedes şi BMW, au fost nevoiţi însă să accepte o scădere masivă a vânzărilor.

IAA Frankfurt Auto Messe
Multă lume aşteptată la Târgul Auto Internaţional de la FrankfurtImagine: AP

Programul guvernamental de acordare a primei de casare a ajuns însă la final, după opt luni de funcţionare. Mulţi experţi auto cred că mulţi producători germani vor avea de acum mari probleme. Şeful VDA, Wissmann , este însă de altă părere:

"Este clar că segmentele de maşini mici şi compacte vor înregistra scăderi pe piaţa germană. Ştiam acest lucru de la început, ce nu ştim este însă amploarea acestui fenomen. Problema cheie este stabilizarea exporturilor. Dacă acest lucru se va realiza, atunci se dă un semnal decisiv pentru anul 2010. Trei sferturi din automobilele germane sunt vândute la export."

Potrivit datelor actuale, exporturile par într-adevăr să îşi revină. Comenzile de automobile din străinătate în august, în scădere cu 3%, sunt comparabile cu perioada similară a anului trecut şi par să se fi stabilizat. În lunile anterioare, minusurile erau de până la 25%.

Acesta nu este totuşi motiv de euforie, având în vedere că branşa auto trebuie să se restructureze. Ea suferă în prezent de o supracapacitate de producţie iar criza economică serveşte ca un catalizator pentru această reordonare a sectorului auto internaţional.

Asociaţia Industriei Auto Germane, mereu optimistă, consideră că producătorii germani sunt cei mai bine pregătiţi pentru această situaţie şi vor câştiga lupta:

"Grăitoare sunt investiţiile în industria auto germană făcute de oamenii de afaceri arabi. Ei au încredere în forţa tehnologică şi novatoare a producătorilor şi furnizorilor germani. De multe ori, încrederea în industria auto germană este chiar mai mare în străinătate decât la noi. Afară se ştie clar: constructorii auto germani dau tonul pe piaţa auto mondială."

Lucru valabil mai nou şi în ceea ce priveşte respectarea mediului înconjurător de către maşinile "made in Germany". Datele actuale arată că, la autoturismele înmatriculate în 2009, în nouă din zece segmente de piaţă automobilele germane au emisii de CO2 mai mici decât cele importate.

În opinia şefului VDA, Wissmann, aceasta spulberă prejudecata că germanii nu pot construi maşini curate.

"Oferim în prezent peste 100 de modele cu consum mai mic de cinci litri la 100 de kilometri şi cu emisii de CO2 sub 130 de grame pe kilometru. Vom reuşi să respectăm şi normele europene pentru perioada 2012-2015 erwachsen."

Noutăţi majore nu vor fi disponibile însă la târgul auto de la Frankfurt în următoarele zile. Automobilele electrice, expuse la multe standuri, sunt încă foarte departe de a intra în rutină. Maşinile cu carburant pe bază de apă, la fel.

Organizatorii se aşteaptă la 750.000 de vizitatori. Departe de un record, dar, în vremuri de criză, trebuie să ne mulţumim şi cu numere mai mici.

Autori: Henrik Böhme/Ovidiu Suciu