1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Târgul de industrie de la Hannovra se deschide astăzi

Henrik Böhme / Maria Pascu16 aprilie 2007

Târgul internaţional de industrie de la Hannovra este de 60 de ani un important barometru al conjuncturii economice mondiale. Pentru toţi cei care sunt interesaţi să afle noutăţile din domeniul industriei, târgul de la Hannovra a devenit un obiectiv obligatoriu.

https://p.dw.com/p/B1uJ
Cancelarul Angela Merkel şi premierul Turciei Erdogan inaugurează Târgul de la Hannovra
Cancelarul Angela Merkel şi premierul Turciei Erdogan inaugurează Târgul de la HannovraImagine: AP

A 60-a ediţie a Târgului internaţional de industrie de la Hannovra a fost inaugurat duminică seara prin turul tradiţional pe care cancelarul Angela Merkel l-a făcut prin halele expoziţiei. Ea a fost însoţită de premierul Turciei Erdogan, ţara sa fiind în acest an partenera Germaniei la organizarea Târgului de la Hannovra.

Pentru prima oară aici sunt prezenţi mai mulţi participanţi externi decât germani, una din ţările cu cea mai puternică prezenţă – alături de China şi India – fiind Turcia cu peste 270 de expozanţi.

La inaugurare, premierul Erdogan s-a arătat încrezător: „Turcia se numără printre primele 20 cele mai mari economii din lume. Economia dinamică a Turciei este – din punctul de vedere al Uniunii Europene – de neînlocuit.”

Această ediţie a Târgului de industrie profită atât de ameliorarea conjucturii mondiale cât şi de mult discutatele şi mediatizatele crize energetice şi ecologice. Un subiect important la Hannovra mai este şi gradul ridicat de automatizare în domeniul industriei.

Tehnologiile alternative pentru generarea energiei electrice reprezintă la această ediţie un obiectiv primar. În trei hale ale Târgului sunt prezentate atât noi soluţii de viitor cât şi tehnologii care ajută la reducerea consumului de energie.

„Târgul a îmbunătăţit condiţiile de prezentare a soluţiilor pentru problemele de actualiate”, a declarat Ulrich Koch, reprezentant al Târgului de la Hannovra.

Cel mai mare târg industrial din lume pare a-şi reveni din criza în care s-a aflat în ultimii ani, datorită boomului economic internaţional din ultima perioadă. Peste tot în halele expoziţionale domneşte optimismul.

„Cred că ediţia din anul acesta va fi cea mai bună din toate. Atmosfera în economie este bună, conjunctura se ameliorează şi toţi aşteaptă începutul târgului cu nerăbdare pentru a obţine comenzi şi a încheia contracte. Ne aşteptăm la mai mulţi vizitatori ca în anii precedenţi şi astfel se pare că nu avem de ce ne plânge”, spune unul din expozanţi.

Organizatorii Târgului estimează într-adevăr un număr de vizitatori de 200.000 până vineri, când expoziţia îşi va închide porţile.