Tăceri şi complicități

După teribilele întâmplări pe care le-a trăit băiat fiind, profund traumatizat, Katsch a refuzat să folosească numele adevărat în interviurile acordate jurnaliștilor și a preferat să utilizeze un pseudonim.

Astăzi, Katsch mărturisește că, în clipa în care a vorbit despre abuzuri, a simțit că i s-a luat o piatră de pe inimă, descoperind că nu este defel singura persoană care trecuse prin chinuri similare.

În ianuarie 2010, în presa germană au apărut primele informații privind abuzurile sexuale petrecute la Colegiul Canisius din Berlin. La scurt timp după izbucnirea scandalului, în spațiul public au apărut numeroase alte victime ale unor fapte similare petrecute în școli, internate bisericești și diverse instituții de învățământ, precum Școala Odenwald din Hessen. Germania se vedea confruntată cu un eveniment social de mare amploare, ale cărui reverberații s-au făcut simțite în presa de pretutindeni.

Se tace în continuare

Iată, însă, că după cinci ani de la relatarea incidentelor, cazul se împotmolește. Elucidarea circumstanțelor în care au avut loc abuzurile sexuale din "înaintează greoi", spune însuși delegatul guvernului german pentru chestiuni privind abuzurile sexuale împotriva minorilor, Johannes-Wilhelm Rörig. Chiar dacă subiectul a sensibilizat publicul, iar legile în domeniul prevenirii abuzurilor au fost înăsprite, "mii de băieți și fete sunt în continuare expuse violenței sexuale, fără putința de a se opune", avertizează Rörig.

Din spusele de până acum ale victimelor, instituțiile în care au fost abuzați sexual copii și tineri, deopotrivă fete și băieți, sunt mai degrabă necooperante. Dosarul lui Matthias Katsch se află la Vatican încă din 1991. Până acum, bărbatul, în prezent purtător de cuvânt al victimelor din aceste instituții, nu a primit niciun răspuns. "Toate drumurile merg la Roma, iar acolo e un tunel fără de sfârșit", spune Katsch, care deplânge evidenta lipsă de transparență.

Inclusiv părintele iezuit Klaus Mertes critică "tăcerea apăsătoare" a Bisericii, la care el nu a dorit să fie complice. Pe vremea în care era director al colegiului berlinez Canisius, mai mulți foști elevi i-au relatat abuzuri sexuale, petrecute în anii 70 și 80. Acum cinci ani, Mertes a ales să facă publice toate aceste mărturii. Impactul public al gestului său a fost enorm.

Mertes afirmă că există, în continuare, un "interes psihic" din partea Bisericii de a nu lua nici măcar la cunoștință informațiile despre abuzurile sexuale petrecute în instituțiile catolice.

Privirea din afară, esențială

Motivele din cauza cărora se tace și se încearcă escamotarea faptelor sunt de cele mai multe ori de natură sistemică; ele rezidă tocmai în "rețelele" acoperite de făptași. Pentru victime este teribil de dificil să privească dincolo de culise și să găsească răspunsurile de care au nevoie. "Nu am ajuns foarte departe", spune și Adrian Koerfer, care, pe vremea când era elev, a fost la rândul său abuzat sexual în Școala Odenwald, instituție privată.

Sarcina elucidării condițiilor în care s-au săvârșit faptele nu trebuie să revină eminamente instituțiilor în cadrul cărora au avut loc abuzurile. Acest lucru este insistent repetat de victime și întărit de oficialul guvernamental Rörig.

Juristul solicită de multă vreme înființarea unei comisii independente, care să se ocupe de investigarea abuzurilor. Inițiativa se bucură de sprijinul declarat al ministrului german al Familiei, social-democrata Manuela Schwesig. La 30 ianuarie, în Bundestag vor avea loc consultări referitoare la apariția acestui organism guvernamental.

Despăgubirile, o dilemă

Printre alte chestiuni stringente pe care comisia va trebui să le rezolve, se numără și stabilirea unei despăgubiri potrivite pentru cei care au suferit. Cât de mare ar trebui să fie despăgubirea acordată unor oameni marcați pe viață de perversiunile la care au fost supuși la o vârstă fragedă, dintre care unii sunt bolnavi și inapți să mai muncească vreodată?

Foști elevi abuzați sexual la Colegiul Canisius primesc 5000 de euro, însă nu sub formă de daune, ci ca plată în semn de recunoștință. Părintele Mertes spune că gestul, deși mărunt, "este, totuși, un semn".

Până acum a fost irelevantă suma reparatorie pe care victimele o cosideră adecvată. În Irlanda, Biserica Catolică a plătit victimelor abuzurilor sexuale sume cuprinse între 60 000 și 65 000 de euro - un prag orientativ și pentru Germania.

Există așteptări foarte mari de la comisia care ar putea intra în activitate în 2016. Oamenii așteaptă ca acest organism guvernamental să găsească o breșă în zidul tăcerii și complicității, indiferent dacă, la final, reușita se va limita fie și numai la câteva recomandări.