Teoria înşelată se răzbună de fiecare dată

Legea referendumului a fost considerată constituţională, ceea ce a provocat nemulţumirea partizanilor lui Traian Băsescu. Într-adevăr să anunţi că un cvorum de 30% e la fel de constituţional ca unul de 50% înseamnă să discreditezi referendumul de demitere din 2012. Dar totodată Curtea Constituţională a provocat amânarea noii legi cu un an, blocând toate planurile majorităţii guvernamentale. Aşa cum se întâmplă la Bucureşti, toată lumea ştie ceea ce nu poate fi spus în mod oficial: Curtea Constituţională este animată de considerente politice. Ca să poată lovi guvernul în chip imparabil, i-a dat satisfacţie pe o temă care are astăzi doar valoare teoretică.

Şi, aşa cum era de aşteptat, nimeni nu mai discută un subiect cu valoare pur teoretică, lansându-se în eternele speculaţii politice. Totuşi teoria este întotdeauna mai importantă, ceea ce se verifică invariabil pe termen lung, atunci când subiectele nerezolvate sau greşit abordate se răzbună într-un fel sau altul. Tema cvorumului, de pildă, a rămas într-un soi de ambiguitate care nu anunţă nimic bun. Să stabileşti cvorumul de participare la 30% poate fi o bună soluţie practică într-un moment anumit , dar nu poate fi justificată până la capăt.

Mai firesc ar fi fost - şi mai aproape de gândirea politică occidentală - ca acest prag de participare să fie eliminat integral. În Germania problema nici nu se pune, căci nu există referendum la nivel federal, iar Constituţia se modifică în Parlament cu două treimi. De aceea toată vorbăria incontinentă despre ”democraţie” din ultimile luni din România nu are în Germania niciun sens. Să luăm însă exemplul mai apropiat ca tradiţie politică, acela al Franţei, unde Constituţia a fost modificată de multe ori. Referendumurile organizate în Franţa pentru aprobarea Constituţiei nu au niciun cvorum de participare. Este ciudat cum toate aceste informaţii aflate la îndemâna oricui sunt omise cu totdinadinsul într-un discurs care exaltă populist voinţa ”poporului suveran”.

La limită entuziaştii referendumurilor se păcălesc pe ei înşişi căci cvorumul nu face decât să blocheze sau să distorsioneze grav o consultare populară, aşa cum demonstrează foarte clar Comisia de la Veneţia. Dacă doreşti cu adevărat să consulţi foarte des o comunitate, dacă intenţionezi să-i dai posibilitatea exprimării politice directe, atunci este de preferat să-i laşi libertatea totală. Cine doreşte să vină la referendum înseamnă că are interesul viu să-şi exprime opinia, iar cine nu vine la urne ştie dinainte că absenţa sa nu va fi luată în considerare şi nu se poate considera ignorat. Nimeni nu este nedreptăţit: cine vrea să participe este bine venit, cine nu, nu.

Putem admite în schimb că un cvorumul de aprobare are totuşi sens, căci el îi obligă pe cei care au o anumită opinie să se mobilizeze puternic. Altfel spus cvorumul de aprobare încurajează participarea politică şi oferă deciziei finale mai multă legitimitate.

În sfârşit, nu va fi surprinzător ca, după o perioadă de timp oarecare, chiar partizanii de astăzi ai cvorumului de participare, să pledeze într-o altă circumstanţă politică pentru eliminarea completă a acestui tip de condiţie. Opiniile se schimbă la Bucureşti după cum bate vântul: cei care anul trecut demonizau majorităţile populare şi avertizau cu aluzii din Tocqueville asupra riscurilor unei tiranii majoritare, astăzi exaltă virtutea majorităţilor absolute. Aşadar mâine vom asista la denunţarea cvorumului de participare, ceea ce nu va fi decât un deznodământ inevitabil. Pragul de 30% este arbitrar şi nu poate satisface cu adevărat pe nimeni.