Terorismul şi dilemele occidentale

Există oare o definiţie a terorismului islamist? Nu orice musulman e terorist. Dar mai toţi teroriştii contemporani se revendică de la islam. Dat fiind faptul că sistemul totalitar pe care încearcă să-l creeze după chipul şi asemănarea Şariei şi Coranului nu se deosebeşte esenţial de cele edificate de comunismul stalinist şi de nazism ne poate ajuta o ilustrare a fenomenului, extrasă dintr-o carte a lui Arthur Koestler.

Disidentul arhetipal, unul dintre primii care au înţeles ce înseamnă Stalin şi s-au despărţit, revoltaţi pe veci pururi, de marxism, evocă în partea a doua a autobiografiei sale, "The Invisible Writing", reacţia unei bune şi admirate prietene, o scriitoare comunistă din Austria.

Într-o primăvară, femeia se întâlnise în pădure, clandestin, cu un tovarăş de partid. În ciuda circumstanţelor, trezirea la viaţă a naturii adormite o însufleţise. Plimbarea în codrul care tocmai se înveşmânta în straie de verdeaţă îi făcuse plăcere. În clipa în care s-au întâlnit, tovarăşul ei de partid se lansase însă într-o aridă analiză materialist-istorică a dificultăţilor confruntând "mişcarea" şi a modalităţilor (dialectice, fireşte) de depăşire a acestor greutăţi. Brusc, natura din jurul ei a amuţit. „Oare de ce, oriunde ne ducem, mor frunzele?" - avea ea să se întrebe patetic.

În fapt, după accesul la cârmă al bolşevicilor, marxismul n-a ucis doar frunze. Ci a produs hecatombe de victime.

Totuşi, extrem de plastica definiţie a comunismului, extrasă dintr-o carte a lui Arthur Koestler, se potriveşte perfect şi islamo-fascismului. Atâta doar că, încă înainte de a pune mâna pe putere, mor sau ar putea muri în masă nu frunze, ci oameni, oriunde pun piciorul teroriştii lui Bin Laden, dacă atentatele lor nu eşuează.

Ultimele două, care au făcut valuri în Apus, comise la Detroit şi în apropierea localităţii daneze Aarhus, împotriva unui caricaturist, au dat greş graţie doar norocului şi proastei pregătiri a teroriştilor.

Că bomba nigerianului din avionul ce urma să aterizeze la Detroit n-a explodat şi n-a ucis sute de oameni s-a datorat unei banale defecţiuni tehnice precum şi prezenţei de spirit şi curajului unor pasageri care s-au repezit să-l imobilizeze pe atentator. Nimeni nu poate înţelege însă ce-au păzit serviciile secrete americane. Care ar fi avut toate informaţiile necesare să-l împiedice pe terorist să obţină o viză de intrare în Statele Unite.

La fel, e cu totul de neînţeles inepţia unei poliţii daneze care ştia de 4 ani încheiaţi că, de la faimoasele sale caricaturi înfăţişându-l pe Mahomed cu un turban în formă de bombă, desenatorul Kurt Westergaard reprezintă o ţintă predilectă a teroriştilor islamici. Cu toate acestea, făptaşul somalez, suspectat şi urmărit de mult de autorităţi, s-a văzut în stare să străbată preţ de 300 de kilometri despărţind locuinţa sa din Copenhaga de cea a artistului şi să pătrundă fără vreo oprelişte, înarmat cu un topor şi un cuţit, în casa nepăzită a caricaturistului. Westergaard s-a salvat in extremis. Omul s-a refugiat într-o cameră de protecţie special amenajată şi a reuşit totodată să alarmeze poliţia. Care a sosit şi ea, într-un târziu, la faţa locului.

Evident, oameni suntem. Oameni sunt şi poliţiştii şi agenţii CIA. Cu toţii mai greşim. E posibil ca SUA să treacă la represalii şi să bombardeze niscai obiective yemenite ale al-Quaidei. America a şi procedat de altfel la verificarea mai severă a pasagerilor societăţilor aeriene care transportă turişti în SUA.

E probabil ca danezii să-şi remanieze legislaţia, oricum destul de restrictivă în context european, şi să-i expulzeze mai rapid pe imigranţii musulmani care întreţin contacte cu reţele teroriste.

Dar vom sta rău în continuare, câtă vreme guverne occidentale, precum cel de la Londra, refuză să spună lucrurilor pe nume. Câtă vreme se va pune la index, din raţiuni de corectitudine politică, folosirea unor sintagme precum „terorism islamic" sau „islamo-fascism" şi se va stărui în afirmaţii, potrivit cărora acest tip de activism politic făptuit în numele Coranului ar fi, pur şi simplu, „militantism anti-islamic".

Răul şi pericolele care s-au abătut asupra lumii reclamă apărarea hotărâtă a libertăţii omului. Cantonarea în eufemisme aparent corecte politic generează confuzia de care se prevalează teroriştii spre a ataca din interior, de pe poziţii colectiviste, societăţile deschise, aşa cum le-au demolat cândva şi bolşevicii şi naziştii.

Succesele celor două mişcări totalitare care au însângerat veacul trecut s-au datorat în bună măsură uşurinţei cu care au reuşit să-şi neutralizeze adversarii apropiaţi ideologic. Comuniştii sovietici i-au lichidat fără probleme pe social-democraţi. Iar naziştii au anihilat toate impulsurile democratice ale conservatorilor germani. Dilemele occidentale actuale minează grav capacitatea musulmanilor moderaţi de a rezista şi de a se opune activ cântecelor de sirenă ale extremiştilor islamici.

A-ţi pune cenuşă în cap e o respectabilă tradiţie occidentală întemeiată de proorocii Scrierilor Sfinte. Dar a nu te apăra de duşman din pricina urii de sine nutrite de unii occidentali „progresişti" e o formă de sinucidere colectivă care contrazice flagrant însăşi esenţa iubitoare de viaţă a principiilor biblice.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz