"Toţi fiii mei" la Teatrul Naţional

Vor urma „Sinucigaşul” de Erdmann cu Dan Puric în rolul principal, „Tartuffe” de Moliere cu Horaţiu Mălăele şi, în regia lui Nicolae Scarlat, „Tectonica sentimentelor” de Eric Emmanuel Schmitt, unul din cei mai importanţi autori dramatici contemporani. Un început de stagiune axat pe marele repertoriu, demn de prima scenă a ţării.

„Toţi fiii mei este o tragedie a timpurilor noastre. In cel de al doilea război mondial, industriaşul Joe Keller livrează piese defecte pentru avioanele militare, ticăloşie căreia îi cad victime 21 de piloţi. El reuşeşte să scape de pedeapsa legală, dar fiul său Larry, el însuşi pilot, zguduit de fapta tatălui său, se sinucide, spre disperarea părinţilor săi.

O temă oedipiană: răscumpărarea tragică a propriei vinovăţii. Şi un conflict ale cărui reverberaţii nu se rezumă la epoca războiului. In zilele mult discutatei crize economice se prăbuşesc imperii financiare şi industriale, trăgînd după ele în prăpastie nenumărate vieţi, ca urmare a lăcomiei unor nesăbuiţi însetaţi de profit. Pentru cine înţelege profund ideea piesei lui Miller, premiera Naţionalului se situează în plină actualitate.

Intr-o perioadă când abundă extravaganţele regizorale fără substanţă, Ion Caramitru a ales calea adevărului scenic. Teatrul de autentică trăire şi-a demonstrat încă o dată capacitatea de a captiva şi de a emoţiona. După un prim act expozitiv şi cam prea lent, spectacolul capătă o tensiune crescîndă, bine dozată, şi se încheie lăsînd un gust amar, ca de cenuşe. Interpreţii principali, Victor Rebengiuc şi Sanda Toma, aparţin generaţiei de străluciţi actori care a ilustrat teatrul românesc în ultimele decenii. Măiestria lor constă în a crea caractere de neuitat. Şi, cu toate că stilul lor de interpretare nu se schimbă, sunt mereu originali deoarece urmează cu fidelitate noutatea personajelor pe care le întruchipează.

In „Toţi fiii mei”, Victor Rebengiuc a compus figura unui egoist fără scrupule care-şi ascunde rapacitatea sub masca bonomiei, dar îşi dezvăluie în cele din urmă o respingătoare aviditate de bani. Totuşi, după părerea mea, portretul voit remisiv a diminuat întrucâtva dimensiunea socială a personajului. Conflictul care macină familia Keller e dominat cu o impunătoare autoritate de Kate, soţia lui Joe. In acest rol, Sanda Toma – aplaudată la scena deschisă – desfăşoară mijloacele complexe ale unei mari actriţe. Animată de o credinţă fanatică, dusă până la iraţional, în reîntoarcerea fiului dat dispărut, Kate e totuşi aceea care face să se audă vocea raţiunii, ea uneşte ipocrizia cu înţelegerea subtilă şi severă a realităţii.

Chris Keller, cel de al doilea fiu, a fost interpretat cu temperament şi forţă scenică de Dragoş Stemate. In confruntarea sa cu George Deever, partenerul său a fost jucat convingător de Ioan Andrei Ionescu. N-am putut vedea însă, în prezenţa destul de palidă a Costinei Ciuciulică, pe îndrăgostita cu decizii ferme şi pe purtătoarea unui secret cutremurător. Merită menţionaţi Dorin Andone, Vivian Alivizache, Gavril Pătru, Irina Cojar, Alexandru Cristian Belu, în roluri episodice. Decorul, evocator şi perfect funcţional este semnat de excelentul scenograf Dragoş Buhagiar.

Autor: Andrei Băleanu

Redactor: Robert Schwartz