Toate drumurile duc la Roma: Despre Papă şi Hayssam-Gate-ul pesedist

Toate drumurile duc la Roma. Dar când oare vor face pesediştii cale-ntoarsă pentru a se supune purificării prin lustraţie? In timp ce oraşul etern spărgea odată în plus orice record, organizând funeraliile cele mai grandioase din istorie mă întrebam unde oare vor duce drumurile ziariştilor români răpiţi? De ce nu ies oare în stradă 4 milioane de oameni, spre a semnaliza celor care i-au transformat pe jurnalişti în pionii de sacrificiu ai jocului lor murdar şi criminal că nu mai sunt dispuşi să-i tolereze nici o clipă ? De ce la Bucureşti, în Roma orientală, nu demonstrează masele împotriva mafiei pesediste care în ultimii 15 ani a călcat în picioare demnitatea cetăţenilor români, drepturile omului şi libertatea lor, protejând indivizi, care n-au devalizat doar ţara, ci i-au amanetat şi viitorul politic, amestecându-l în mâlul terorismului islamic?

De ce nu se întreabă public mii, sute de mii, milioane de români unde e legea lustraţiei pe care Ion Iliescu şi ai săi au refuzat-o constant în ultmii 15 ani? De ce nu cer cu toată forţa această lege, propusă de societatea Timişoara când nu se uscase încă sângele vărsat de tinerii strigând în faţa tancurilor ceauşiste „vom muri şi vom fi liberi”? Nu e încă oare evident oricui că lustraţia ar fi făcut imposibilă poate şi drama ziariştilor români împiedicând oricum, cu siguranţă, mareea de corupţie abătută asupra ţării?

In timp ce pontificatul celui mare Papă din istorie a luat sfârşit, giganticul Hayssam-gate pesedist din România abia începe. Sau ar trebui să înceapă. In timp ce la Roma oamenii se înmulţesc ca frunza şi ca iarba, în România ar trebuie căutat grabnic răspunsul la o puzderie de întrebări presante. Unde a dispărut dosarul de membru de partid al omului de afaceri arabo-sirian? In partidul-stat cine l-a protejat, cât timp şi în ce scop? Câţi alţi Hayssami a produs ceauşismul, alianţa dintre naţional-comunist şi cele mai represive arabe tiranii arabe? Câţi a pritocit prelungirea iliescisto-năstăsiotă a vechiului sistem? Când se va lansa în fine procesul totalitarismului menit să lămurească toate aceste întrebări? Când vor fi traşi la răspundere cei care au girat scufundarea în marasmul mafiot al unei ţăr întregi?

În pofida erorilor din finalul vieţii sale, un final marcat de teama ciocnirii globale a religiilor ce l-a determinat să subestimeze importanţa ajutorării, la nevoie şi cu arma în mână, a milioane de arabi să-şi câştige libertatea, acest Papă rămâne emblematic. Dacă funeraliile excepţionale ale acestui suveran pontif cu adevărat mare transportă un mesaj depăşind tristeţea firească a sutelor de milioane de credincioşi catolici, sensul lui vizează nevoia imperioasă de moralitate în politică pe care o manifestă europenii. Şi odată cu ei şi restul lumii.

Ceea ce va rămâne din pontificatul mai mediatizat decât oricare altul al lui Ioan Paul al doilea e limpede. Rămâne contribuţia sa enormă la căderea comunismului; şi ecumenismul său; deschiderea şi umplerea cu viaţă a dialogului intercreştin şi al celui universal dintre creştinătate şi evrei, poporul legământului şi „fraţii noştri mai mari întru credinţă”, după cum s-a exprimat în Israel, după cum a reieşit din prima vizită făcută vreodată într-o sinagogă de un şef al Vaticanului, din rugăciunea aşternută de Karol Wojtyla pe un petec de hârtie şi introdusă între pietrele din Zidul "Plângerii" de la Ierusalim. Tocmai acest ecumenism înnoitor, alături de mult hulitul său conservatorism, în speţă aderenţa sa nestrămutată la valorile străvechi luate cu asalt de tsunamiul postmodernismului, deci de relativismul etic al societăţilor occidentale au întemeiat credibilitatea extraordinară a acestui Papă. Exemplul vieţii lui oferă puncte de reper şi lumii necatolice, debusolate de globalizare şi pogresul galopant al ştiinţelor şi tehnicii.

Liderilor europeni şi fireşte şi celor români ar trebui să le fie de azi încolo clar că oamenii s-au săturat de prostituţia în politică şi că mesajul lansat de claritatea morală care i-a adus lui George Bush un al doilea mandat la Casa Albă reprezintă un imperativ nu doar american, ci universal. De vineri 8 aprilie toate drumurile ar trebui din nou să ducă spre libertate, adevăr, dreptate, pace şi iubire.