”Toleranța”: un concept atât de fluid și nesigur

Legea lui Dragnea a picat într-un chip neașteptat, căci jocurile păreau făcute. Majoritatea a cunoscut apoi un moment de derută, unul semnificativ pentru natura însăși a acestui proiect. Constatând eșecul, PSD a cerut cu o insistență nefirească ca votul să fie reluat. Nu mai e nevoie să spunem că reluarea unui vot e ceva inadmisibil în practica parlamentară, dar tocmai acest caracter inadmisibil ne arată că susținătorii lui Dragnea au o idee coruptă sau neclară despre democrație.

Proiectul, așa cum am mai arătat, crea un departament autonom investit cu puterea de a cenzura orice manual și material didactic, fără drept de apel și îi transforma totodată pe profesori în propagandiști ideologici. În școala de azi un profesor nu poate promova fără să obțină anumite performanțe, or legea introducea printre criteriile de performanță și zelul cu care ar fi activat în favoarea”toleranței”, un concept de altfel extrem de fluid și nesigur.

Așa cum umanismul a luat atâtea chipuri în istorie (umanismul renascentist, umanismul ca formă de critică a religiei, umanismul creștin, umanismul marxist sau existențialist), tot așa și toleranța variază mult după contextul politic și ideologic în care este invocată. Toleranța nu are de fapt un conținut propriu, fiind numai o formă de raportare la celălalt sau la diferență, dar diferențele ele însele au un conținut istoric, relevanța lor depinzând exclusiv de circumstanțe.

De exemplu (in)toleranța față de eretici în epocile de glorie ale creștinismului și ale oricărei religii e cu totul altceva față de (in)toleranța privind anumite practici sexuale în modernitatea recentă. Iar în epoca noastră de inovații accelerate, toleranța își modifică obiectul de aplicare de la un deceniu la altul. Prin urmare o lege a toleranței este un cec în alb pentru toate inovațiile viitoare, un fel de a valida noutatea, oricare ar fi ea, fără nicio consultare politică și fără nicio dezbatere. Totul se va impune din oficiu.

Consecința majoră este că democrația însăși, care înseamnă consultarea periodică a corpului civic prin alegeri sau referendum, își va schimba dramatic conținutul. Ca și cum democrația ar deveni un ansamblu de achiziții indiscutabile (adevăruri absolute), singurele dezbateri politice care ar mai putea avea loc fiind cele bugetare, deși am văzut că și aici ar putea fi impuse restricții constituționale privind deficitul.

Legea lui Dragnea nu este despre ”toleranță”, un concept atât de versatil și greu de prins într-o singură imagine, ci despre natura democrației. De aceea episodul acesta este atât de important, votul din Parlament vădind că deputații au încă o gândire fundamental bună sau, în orice caz, un instinct sănătos.

Așa cum spuneam, a fost un moment de maxim suspens atunci când a fost anunțat rezultatul: 152 de voturi în favoarea legii și 105 împotrivă. Părea că legea a trecut, dar la un examen mai atent s-a văzut că nu se întrunise majoritatea cerută de regulament. Adversarii legii au obținut o victorie camuflată sub chipul înfrângerii. Dar a fost cu siguranță o victorie a democrației, căci ține de chiar natura ei să adopte o înfățișare slabă, să fie mereu vulnerabilă și expusă.