Toponime românești pe harta războiului

Ce ușor e să transformi o stațiune balneară într-un morman de ruine! După patru luni de război, am tot văzut blocuri și cartiere întregi de locuințe din orașele ucrainene făcute zob de artileria rusească, de parcă ar fi fost imagini din Stalingrad (1943), Varșovia (1944) sau Dresda (1945). Secvențe oribile, de coșmar, care trimit specia umană în preistorie. Dar pentru că sunt relativ departe de noi, ne permitem să fim relaxați. Sau relativ relaxați. Mariupol e la celălalt capăt al Mării Negre, Harkovul e hăt în Est, în marginea Donbasului, unde se dau lupte din 2014 încoace, de după anexarea Crimeii.

Dar când auzi că rachetele rusești au lovit un bloc de locuințe dintr-un oraș din sudul Basarabiei, Bilhorod-Dnistrovskîi, percepția noastră intră în alertă. Pentru că, unu: se confirmă că rușii nu renunță să atace coasta vestică a Mării Negre, Odessa și Mykolaev, pentru a răzbate spre Transnistria „aliată”, și, doi: pentru că e vorba de zona limitrofă Republicii Moldova, la doar 35 de kilometri de granița dintre noi și Ucraina, trasată de Stalin după cel de-al doilea măcel mondial. Tiranul a avut grijă să decupeze perfid fâșii din diverse regiuni istorice, pentru a sădi semințe de ură și conflicte teritoriale între popoarele cotropite. Era un vizionar Stalin ăsta, să recunoaștem.

Numele românesc al orașului Bilhorod-Dnistrovskîi, de la limanul Nistrului, este Cetatea Albă, fondată de greci, în antichitate, și renovată de genovezi la 1315, care i-au și pus numele: Moncastro – Cetatea Albă. Orice român a auzit de ea, a citit în cărțile de istorie. Hotin, Soroca, Tighina și Cetatea Albă erau cele patru avanposturi strategice de la hotarul de răsărit al Principatului Moldovei, care-l apărau de pustiitoarele incursiuni tătărești și otomane. Acolo, încercând să recucerească Cetatea Albă, spune cronicarul, a fost rănit Ștefan cel Mare de o săgeată turcească, rană pe care nu a mai putut-o vindeca până la moarte… Și dacă am pomenit de viteazul domnitor român, să amintim că pe 2 iulie am comemorat 518 ani de la trecerea sa în veșnicie.

Dar astea sunt povești vechi. Mult mai aproape de noi, vineri, 1 iulie, rachetele au căzut asupra unui bloc de locuințe din orașul care a crescut în jurul legendarei fortărețe. În aceeași zi a fost atacată și Sergheevka, bine cunoscuta stațiune balneară, îndrăgită de moldoveni, și cunoscută și frecventată și în perioada României Mari, când se numea Șabolat-Serghiești. Rachetele rusești au ucis 18 persoane, inclusiv copii, circa 40 de oameni au fost răniți. A avut de suferit și un Centru de tratament și reabilitare pentru copii, aparținând Ministerului Sănătății de la Chișinău, cinci angajați ai acestuia au fost răniți, iar unul a murit.

„Nu erau cetățeni moldoveni”, au specificat autoritățile, dar dacă ar fi fost? Ce diferență era? Din punct de vedere uman – niciuna. Dar politic? Ar însemna oare că intrăm într-o stare de beligeranță cu Rusia? Ar mai rămâne vreo zdreanță din „neutralitatea” moldovenească?... E un scenariu lugubru, foarte posibil, și sunt convins că mulți concetățeni ai mei și-au pus cu strângere de inimă această întrebare.

Atacul barbar de la Belhorod-Dnestrovsk și Sergheevca a fost un gest de „bună-voință” al rușilor, după ce ucrainenii au recucerit Insula Șerpilor, cu o zi mai devreme. Rusia, ca de obicei, a pervertit sensul celor întâmplate, pentru că nu admite în niciun caz că poate fi învinsă. Doar că nu știe să țină minciuna și de fapt nici nu-i pasă dacă e crezută sau nu, ea „persuadează” ucigând. Cine nu se lasă convins – cu atât mai rău pentru el.

Insula Șerpilor, cedată în 1948 de guvernul comunist de la București Uniunii Sovietice, la cererea acesteia, a intrat în legendă din primele zile ale agresiunii putiniste, este, azi, un „produs” al creației populare orale.

Ce voiam să spun e că toponimele românești (cu echivalente în ucraineană) s-au statornicit pe harta războiului ruso-ucrainean. Și nu doar toponimele din sudul Basarabiei. Români din Cernăuți, Noua Suliță, Mahala, Culiceni-Herța și din alte localități, ostași ucraineni din nordul Bucovinei și-au dat viața în bătălia cu ocupanții ruși. Ei sunt deopotrivă eroii Ucrainei, dar și eroii noștri, pentru că apără și Moldova, și România, apără Europa întreagă de barbaria din Est. Tare sperăm ca topografia românească a războiului să nu se completeze cu alte localități, cu alte nume proprii.

Guvernarea de la Chișinău trebuie să ia măsuri urgente pentru a consolida securitatea națională, să aibă la îndemână soluții pentru cazul în care rachetele rusești, vechi, depășite de timp, și trase la beție, ar cădea „din greșeală” pe teritoriul nostru.

Artileriștilor lui Putin puțin le pasă de „neutralitatea” Republicii Moldova, în schimb și-ar face griji dacă am avea o apărare antiaeriană capabilă să le dea o ripostă, așa cum reușesc bravii ucraineni.