Tortura spulberă identitatea şi sufletul

„Punctul esenţial este să ajutăm persoanele, victime ale torturii, să se refacă în urmă acelei experienţe, psihic şi mintal şi să se reintegreze în societate şi să redevină un membru activ”, a declarat în exclusivitate pentru Deutsche Welle, Sune Segal, director de comunicare al „Centrului Internaţional de Reabilitare a Victimelor Torturii” din Copenhaga.

Tortura este definită ca un tratament inuman având drept scop obţinerea unor informaţii ori a unor mărturisiri sau aplicarea unei pedepse sau ca tratament inuman aplicat în mod deliberat şi care provoacă suferinţe deosebit de grave şi de atroce. Dar tortura nu poate fi un mijloc credibil de obţinere a informaţiei. Din ce motive?

„Informaţiile obţinute în urma torturii sunt extrem de irelevante. Dacă persoanele sub tortură cred că torţionarii vor să audă o anumită informaţie de la ei atunci vor mărturisi numai ca durerea să înceteze. Poate că vei obţine o informaţie corectă dar nu ştii niciodată cât este de corectă aceea informaţie. Experţii din Statele Unite, de exemplu, spun că tortura este un mod greşit de interogare. Ceea ce trebuie făcut într-un interogatoriu este să stabileşti o bună relaţie cu deţinutul. Toate aceste idei hollywoodiene cum ar fi cele în care tortura ar fi cel mai bun mijloc pentru a obţine informaţii, nu funcţionează în lumea reală.”

Pe de altă parte, tortura este un mijloc atât de degradant încât este foarte greu ca victimele să revină la viaţa socială iniţială. Exact de reintegrarea în societate a celor torturaţi din diferite motive se ocupă Centrul Internaţional de Reabilitare a Victimelor Torturii, o asociaţie non-guvernamentală extinsă în toate zonele de unde există asemenea practici. La nivel mondial există aproximativ 140 de centre, în 71 dintre ţările lumii, în Asia, Australia, Statele Unite, Africa şi America Latină şi Europa.

Ideea iniţială a aparţinut unei daneze, Inge Genefke care a înfiinţat în Copenhaga, în 1982, Centrul de Cercetare şi Reabilitare a Victimelor Torturii (RCT). Munca ei plină de compasiune pentru oamenii torturaţi a rămas un model demn de urmat pentru fiecare din centrele nou înfiinţate sub umbrela RCT.

În România funcţionează trei astfel de centre, unul în Bucureşti, altul la Craiova şi al treilea la Iaşi. Scopul lor este dublu. Unul priveşte acordarea de servicii complexe de reabilitare celor care au luptat in România pentru o societate democratică în perioada neagră a represiunii politice (1945 - 1989), celor care au fost supuşi torturii, violenţelor sau altor forme de tratament inuman, degradant, în închisorile comuniste. Tortura s-a folosit masiv pentru a pedepsi opiniile politice indezirabile, pentru distrugerea personalităţii individului şi pentru a induce o stare de frica şi teroare in rândul populaţiei care să descurajeze orice încercare de opoziţie la regimul totalitar. Dintr-un studiu publicat de Fundaţia ICAR, perioada de privare de libertate din închisori, locuri de anchetă, lagăre de munca forţată – mine de plumb si uraniu, Canal – s-ar ridica la peste 5000 de ani, cu o medie de cinci ani de deţinut.

Al doilea scop al celor trei asociaţii din România este de a oferi sprijin refugiaţilor politici, victime al torturii. Victimele din rândul refugiaţilor sau a solicitanţilor de azil provin în majoritate din Irak, Afganistan, Rwanda, Iran, Sudan sau Sierra Leone.

Printre cele mai recente acţiuni ale Centrul Internaţional de Reabilitare a Victimelor Torturii se numără asistenţa acordată victimelor din Darfur, unde zeci de mii de persoane au fost torturate sau violate de către regimul de teroare instaurat de preşedintele sudanez Omar Hassan Ahmed al-Bashir.