1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Tovarăşul imberb şi războiul său de uz electoral

Petre M. Iancu14 mai 2014

Cine e de fapt jovialul premier Ponta şi ce hram par a purta declaraţiile sale belicoase de la Antena 3 în replică la admonestările vicepremierului rus, Rogozin?

https://p.dw.com/p/1BzYJ
Victor Ponta
Imagine: picture-alliance/dpa

„Europa e o doamnă cu barbă”, m-a apostrofat cu obidă, zilele trecute, un individ excedat de articolul în care calificam triumful la Eurovision al Conchitei drept un mesaj european al libertăţii, transmis de o majoritate europeană nu doar heterosexuală, ci şi dispusă să accepte alteritatea.

În revanşă, omul credea, în mod fals, că aş fi făcut propagandă pentru o anumită orientare sexuală, că ar fi vorba să i se confişte lui dreptul să-i deteste pe homosexuali, şi zicea adio Europei, salutând, practic, fascismul rus.

Evident, nimănui nu i-ar da prin cap să descrie România, ţară membră a NATO şi a UE, ca pe o doamnă cu barbă. În fond, la cârma ei e un premier imberb. Unul, pe care observatori cu oarecare haz îl numesc „impecabilul”, deşi nici el nu prea atinge idealul frumuseţii biblice, fiindcă nu dispune de o barbă de prooroc. N-are nici una pravoslavnică precum cea a vechilor ţari ruşi. În schimb pare să nutrească o mare slăbiciune pentru urmaşii lor.

După anii de ochi dulci făcuţi de Victor Ponta Moscovei, după vastul răstimp al ocheadelor filoruseşti ale primului său ministru de externe şi interminabilele tăceri vinovate faţă cu revoluţia ucraineană ale celui de-al doilea, cel primit nu de John Kerry, ci de Serghei Lavrov, a urmat „marele bang”.

Premierul român, care şi-a creat o imagine de imatur şi infantil a ieşit în fine, bărbăteşte, la război. Dar contra cui? A ursului şi elefantului despre care am spus că e priceput în jocul cazaciocului în prăvăliile de porţelanuri ale Europei! A vicepremierului rus Rogozin, căruia, în reacţie la ameninţarea invaziei cu bombardierele Kremlinului, i-a promis să-l vâneze nu cu praştia, precum David pe Goliat, ci cu aviaţia militară dâmboviţeană.

În mod vădit, „geografia politică a Europei răsăritene se modifică într-o viteză ameţitoare, dar nu într-o manieră civilizată, ci la modul obraznic”, după cum afirma zilele trecute un ziarist german.

Era, din unghiul Rusiei, al PSD şi al logicii electorale o elementară nevoie de acest mare şi obraznic „bang”. Din perspectiva Kremlinului, care joacă bine şah, cunoaşte valorea unui gambit şi impopularitatea regimului moscovit între români, lovitura de imagine dată de Ponta la Antena 3 (televiziunea unui ex- securist) cu stropşelile sale de paraleu la adresa lui Rogozin, ar urma să elimine un mare neajuns. Ar urma să întărească popularitatea lui Ponta, amplificând notabil şansele de trecere la cârma României a unui ins care, în fapt, în ciuda intempestivei lui ieşiri anti-Rogozin, e net mai sensibil la doleanţele ruseşti decât actualul preşedinte Traian Băsescu.

Pe scurt, răţoiala isterică şi bătălia aeriană de uz electoral cu Rusia, de pe micul ecran al oligarhului corupt au prin urmare obiectivul de a asigura viitorul politic al fruntaşului „celui mai cinstit guvern” postcomunist al României.

Ele „se cereau” electoral. Fiindcă românii n-au uitat cu totul, încă, nici sfaturile Vocii Rusiei date aliaţilor ei din USL în timpul puciului din vara lui 2012, nici atacurile aceleiaşi Voci a lui Putin împotriva susţinătorilor lui Traian Băsescu, ori a preşedintelui însuşi. Imixtiunea groasă a propagandei ruseşti în treburile politice româneşti s-a soldat cu puternice atacuri antiamericane şi antieuropene lansate la televiziunea unui oligarh precum Dan Voiculescu, cel provenind din structuri secrete similare celor ce l-au copt şi pe fostul agent al KGB, Vladimir Putin. Ele nu se pot şterge cu una cu două din memoria electoratului român.

Ca atare, era mare nevoie de o scenetă de succes, prin intermediul căreia să i se răpească şefului CSAT, Băsescu, ascendentul în materie de politică externă viguroasă în faţa agresivei Rusii neoimperiale.

Nici o problemă să se scrie şi să se pună în scenă o atare piesă. Moscova e mare specialistă în materie. Peste tot în Europa extrema stângă şi dreaptă arată multă înţelegere faţă de Putin. Nu puţini fascişti ori comunişti propun azi lupul rus ca paznic la stâna ucraineană şi îi refuză Kievului orice simpatie, orice autoderminare şi dreptul de-a respinge viitorul pe care i-l pregătesc Moscova şi agenţii ei de influenţă din Apus.

În ce le priveşte, serviciile secrete occidentale au reliefat recent cât de periculoasă e crescânda influenţă a Rusiei asupra unor guverne socialiste precum cel bulgar, bazate pe partide guvernamentale doldora de oligarhi şi securişti.

PSD nu-i altfel. E un partid plin, din păcate, şi de unii şi de alţii. Nu e un secret apoi că, după cum nota Vladimir Tismăneanu, „fesenismul a inclus de la început o dimensiune fascizantă. Patrulaterul Rosu a fost o alianţă între roşu şi verde. Comunismul românesc, în faza amurgului său, a incorporat în al său baroc ideologic, teme şi obsesii fasciste. Să adăugam, ca ingredient specific, rusofilia ortodoxistă şi nostalgiile sovietizante ale unor profeţi ai prăbuşirii capitalismului fără suflet”.

Evident, e recomandabil şi util, ba chiar imperios ca oficialii români să adopte poziţii clare şi ferme faţă de ameninţările ruseşti. Dar România numai de noi şi jenante ediţii de pistolari gen Rambo, care se răstesc nevricos la demnitarii ţărilor vecine nu ar avea nevoie.

În context, mulţi observatori greşesc serios criticându-l magnanim pe Ponta ca pe un puber teribilist cu mici scăpări scuzabile, datorate pasămite naivităţii şi eternei sale juneţi. Premierul are o forma mentis imprimată de aliaţi şi cei ce l-au marcat. De aparatcici precum Adrian Năstase, socrul Ilie Sârbu, de Ion Iliescu, tatăl lor, de tovarăşi din fostele organe, ca Putin şi Dan Voiculescu. Adevărata lui faţă e a unui homo sovieticus perfect.

Dacă ar fi să-i asociez imaginea l-aş compara cu personajul lui Oscar Wilde, Dorian Gray. Oricâte rele ar comite, „impecabilul” rămâne un chip tânăr şi frumos. Doar portretul lui secret, din pod, se urâţeşte şi devine pe zi ce trece tot mai hidos.