Trădarea Moldovei

Planul trebuie să fi zăcut de mult în sertarele profesioniștilor destabilizării bietei Moldove. Cei care s-au întrebat cum de a admis Kremlinul alegerea Maiei Sandu în funcția supremă fără să dea foc Republicii Moldova, au aflat la 3 decembrie răspunsul. Dodon și socialiștii lui au furat țara cu totul, scuipându-i în față poporul. 

Votând mai liber decât oricând, moldovenii se pronunțaseră recent, în covârșitoare majoritate, pentru Maia Sandu ca președinte. Acest vot i-a conferit șefei statului moldovean o legitimitate incontestabilă. Una, egală sau mai amplă decât cea de care s-au bucurat mulți alți lideri din istoria Basarabiei. 

După victoria electorală, Maia Sandu a mulțumit alegătorilor ei și lumii civilizate care a susținut-o, rostind adevărul. „Voi încerca să obțin retragerea Grupării operative a trupelor rusești (OGRV) din Transnistria”, a spus ea, cerând replierea militarilor de ocupație ruși din regiune. Diplomația putinistă a reacționat prompt. 

Ministerul rus de Externe a declarat cu obișnuita-i insolență că declarația respectivă ar avea ”ca obiectiv subminarea eforturilor de reglementare pașnică a problemei transnistrene”. Ca și cum nu prezența cotropitorilor ruși pe teritoriul unui stat străin e subversivă și destabilizatoare, ci o declarație absolut  conformă dreptului internațional, articulată de un președinte democratic ales. Tot ca de obicei, s-a produs și trădarea rusofonului președinte Dodon, care, după cum îi este firea, s-a solidarizat cu Moscova. 

Răzbunarea imperiului n-a întârziat 

Cu voturile unui parlament devenit brusc, prin alegerea Maiei Sandu, caduc, socialiștii și grupul altor trădători de obediență moscovită au adoptat decizii moral și politic complet și irevocabil ilegitime, de vreme ce contravin clar și fără echivoc voinței populare exprimate prin sufragiile scrutinului prezidențial. Hotărârile acestui grup dominat de oamenii Moscovei lasă președinția Republicii Moldova fără dinți, vlagă și putere, schimbând structura și arhitectura instituțională a statului, ale cărui servicii secrete s-au văzut retrecute, ca în epoca Plahotniuc, sub controlul parlamentului. 

Forțele care sfidează voința suveranului, a moldovenilor, spre a împinge țara spre catastrofă, nu s-au săturat cu îngurgitarea acestei prăzi de proporții, poftind și la federalizarea Republicii, la rerusificarea ei lingvistică, la extinderea propagandei și cenzurii prin acapararea controlului aproape total asupra audiovizualului. În plus, au trecut la capturarea unor instituții și agenții cheie, între care Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Serviciul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Autoritatea Naţională de Integritate, Banca Naţională,  Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Consiliul Concurenţei.

La doar câteva săptămâni înaintea trecerii la butoane a Maiei Sandu, șefa nominală a statului se vede jefuită de butoane, în ciuda miilor de protestatari care au sfidat frigul ca să protesteze în centrul Chișinăului. 

Maia Sandu a înțeles exact ce au făcut socialiștii lui Dodon și ceilalți trădători ai intereselor Moldovei printr-o procedură ilegală, nedemnă de un Parlament și în răspăr cu regulile lui, când a descris demersul lor de preluare a controlului asupra Serviciului de Informații și Securitate, SIS. E vorba, a subliniat Maia Sandu, de o tentativă de ”uzurpare a puterii” și de subminare a președinției ei. Prima femeie de la cârma statului moldovean are absolută dreptate. Indignarea ei este perfect justificată. Dar unde este indignarea celorlalți? 

În est și vest: tăcere, lașitate, împăciuitorism

Unde e revolta moldovenilor? Dar a românilor de pretundineni? Lipsește pentru că mulți moldoveni, ca și nu puțini din frații lor de dincoace de Prut, consideră că ajunge mersul la urne și postatul pe FB ca să-și facă datoria civică?

Și unde e scandalizarea Europei? Dar a americanilor și a occidentalilor, care, la drept vorbind, ar trebui, in corpore, să se considere de asemenea trădați? Nu se pronunțase clar Maia Sandu pentru strângerea legăturilor cu Uniunea Europeană? Nu susținuse explicit Annegret Kramp-Karrenbauer, șefa CDU, deci a principalului partid guvernamental al Germaniei, țara care e primus inter pares în UE, candidatura prezidențială a șefei PAS, fosta economistă a Băncii Mondiale? De ce nu sunt în stradă sute de mii de europeni? De ce e mută presa mainstream? Dar Europa oficială, de ce tace? 

Pentru că în lunga și sinucigașa ei istorie de infect împăciuitorism, Europa s-a obișnuit să accepte în poziția ghiocel mai orice mârșăvie de tip putinist. Iată de ce treburi pasămite presante i-au împiedicat pe Charles Michel, pe Ursula von der Leyen, pe Josep Borrell, șeful așa-zisei diplomații europene (ca și crema progresistă a diplomației și serviciilor secrete americane) să atragă persuasiv atenția președintelui în exercițiu și slugilor Moscovei din guvernul și parlamentul de la Chișinău să nu procedeze la trădarea moldovenilor.

Nu era treaba Europei să se bage, cum vor afirma trompetele Kremlinului? Pardon? Cui prodest transformarea Maiei Sandu din președinte în paiață? Mafiei. Care, spre deliciul oligarhiei ruse vasale lui Putin, vede Republica Moldova, un tărâm sistematic jefuit și transformat în paradisul spălării banilor și traficului de orice, sfârtecat de conflictul înghețat cu Transnistria și fărâmițat de federalizarea propusă la pachet cu deturnarea serviciului secret, pradă parcă inevitabilă a anarhiei. Moldova devine victima mafiei și a celor mai infame scheme și manevre, de natură să amenințe și România, și întreagă Europă.

Cronica unei morți anunțate și replica românilor

Dar nu era predictibilă această nouă și cumplită trădare a Moldovei? Bineînțeles că era. Și a și fost. S-a prezis și de la microfonul Deutsche Welle. Era lesne de anticipat. 

Dezagregarea URSS și înființarea unui stat moldovean prea puțin viabil în zona gri dintre Occident și Rusia părea să facă degringolada statalității moldovene inevitabilă. Cu atât mai mult cu cât fostei republici sovietice îi lipseau resursele necesare edificării unei democrații solide. Într-un târziu, moldovenii, mai mobili și, grație globalizării și societății informaționale, mai bine informați decât oricând, au dovedit, la urne, că doresc democrația și că pot pune umărul la edificarea ei. Ce folos? 

I-au învins Putin și Dodon cu Șor și socialiștii lor? Să fim serioși. Oamenii au demonstrat clar că nu îi vor. Își vor alege mafioții, în replică, un nou popor? Nu vor fi alungați trădătorii așa cum merită, cu niște picioare în părțile dorsale? Pericolul rezidă în recidiva fatalismului și resemnării, încurajate de lipsa protestelor masive ale democrațiilor occidentale în ecou la tentativa lui Igor Dodon de a se ține cu dinții de fotoliul puterii în ciuda votului moldovean. 

Au românii și moldovenii vreo replică? Firește că au. Chiar mai multe și promițătoare. Să protesteze masiv și să-și intensifice stăruitor revendicările, cerând atât de viguros dizolvarea parlamentului de la Chișinău și susținerea vestului, încât să nu poată fi ignorați. 

Pe lângă proteste, cetățenii României au șansa de a lansa poate cel mai util semnal: să-și consolideze democrația, alegând la 6 decembrie un for legislativ cu o clară majoritate reformistă, anti-mafiotă, anticleptocrată, hotărâtă să edifice o Românie nouă. Una fără hoție.